Mai intai a fost actor. Mai este inca actor de teatru si de film. "Filantropica", "Moartea Domnului Lazarescu", "Hartia va fi albastra" sunt doar cateva dintre filmele in care a jucat. Acelasi Mimi Branescu este insa si un dramaturg de succes.
Faptul ca in ultimii ani Mimi Branescu nu a fost vazut prea des pe scena nu inseamna ca a parasit-o. Continua sa fie prezent prin intermediul pieselor scrise de el, povestea lui de dragoste cu dramaturgia durand de aproape 10 ani. Trei dintre piesele scrise de el se joaca acum cu casa inchisa la Teatrul Act. Le-am vazut, ne-au placut si l-am provocat la o discutie pe autorul lor.
Care a fost prima piesa pe care ati scris-o si cum vi se pare ea acum?
Mimi Branescu: Prima piesa neterminata, scrisa prin 2001 sau 2002, se numea "Mi-am batut fericirea intr-un cui si o lovesc in fiecare zi cu piciorul drept in frunte". O nenorocire! Cu niste actori suparati, cu niste probe, nu mai tin bine minte. Avea vreo 15-16 pagini. Din pacate nu o mai am, era intr-un calculator vechi care s-a stricat. As fi vrut s-o recitesc. Iar prima piesa terminata, scoasa la imprimanta si pusa frumos intr-un dosar cu sina, se numea "De meserie conte". Foarte slaba. Dar sunt in ea si pasaje bune. Bunicele.
Spuneti undeva "Promit ca n-am sa mai joc in piesele scrise de mine". De ce?
M.B.: Cand termin de scris o "piesa" ma si satur, intr-un fel, de ea. O stiu, nu ma mai surprinde. In afara de asta, risti sa fii hulit de doua ori. E un fel de autoprotectie.
Aveti un cuvant de spus in alegerea actorilor? Cand scrieti o piesa aveti in minte un anumit actor pentru un anumit rol?
M.B.: Nu. E treaba regizorului sa-si faca distributia. Niciodata nu am scris avand un actor in minte.
Textele dumneavoastra sunt puternic ancorate in realitatea care ne inconjoara zi de zi, nu intotdeauna frumoasa. Se regasesc in ele experiente personale?
M.B.: Nu.
Care este prima lectie pe care a-ti invatat-o ca actor? Dar ca dramaturg?
M.B.: Sunt cateva repere importante. In primul rand, doamna Olga Tudorache, profesoara mea de actorie, ne-a spus sa nu uitam sa ramanem oameni si sa nu plangem daca pierdem un tren – inseamna ca n-a fost trenul nostru. Si apoi, Marian Ralea, care dupa prima mea repetitie intr-un teatru profesionist a venit la mine cu o punga de plastic din care a scos pe rand trei lucruri. O sticla de sampanie, pe care mi-a intins-o alaturi de urarea de bine ai venit. O papusa abramburica – sa-mi poarte noroc. Si "Un veac de singuratate" a lui Marquez alaturi de replica: "De asta o sa ai parte in teatru! Iar ca dramaturg, sa mai lasi si pe maine ce crezi ca poti face azi".
Apare destul de des in ceea ce spuneti cuvantul generozitate. Ce inteles are el pentru un actor, un dramaturg, dar si pentru persoana Mimi Branescu?
M.B.: Cand dai din coate ca sa-ti faci loc, ai grija sa nu-i lovesti pe ceilalti. Macar atat.
Exista comentarii pro si contra calitatii dramaturgiei contemporane, dar si discutii care considera ca nu este suficient promovata. Care este parerea dumneavoastra?
M.B.: Dramaturgie nu prea exista la noi. Asa ca, ce sa promovezi? Cata e, s-a dezvoltat ca balaria, pe cont propriu. Iar calitate e atata cata e. Sunt incercari pasagere, la unii mai multe, la altii mai putine. Ca hobby. Fara nici o perspectiva. Scriem pentru ca asa vrem noi si pentru ca ne place. Sunt primii pasi pe un drum neasfaltat. In Romania nu e asa o chestie treaba asta cu scrisul pieselor de teatru. Nu e o mare cerere, nu e o mare nevoie, discutiile pro si contra sunt ca sa fie. Nu au un fundament real. Cine le poarta? Cine se pricepe la scris teatru? Se emit pareri dupa ureche, sterile si cam atat. Nu am intentia sa jignesc vreun autor. Poate textele alea mari exista deja si eu nu stiu. Nici cei care emit pareri nu vreau sa se supere, sa emita in continuare. E democratie. Util intr-adevar ar fi daca aceste comentarii ar fi constructive. Am fost acum cativa ani in Irlanda. Am citit acolo o cronica scrisa de o criticareasa foarte mare. Desfiinta cea de-a doua piesa scrisa de un tanar dramaturg care avusese un debut bun. Harcea-parcea il facea, saracul, il toca marunt, insa cu argumente. Radiografie, ca la medic. Dar, cu fiecare propozitie, il incita, il ruga, il obliga sa o scrie si pe a treia.
Textele dumneavoastra se joaca cu casa inchisa. Sunteti cumva si un bun PR?
M.B.: Piesele mele se joaca cu casa inchisa la Teatrul Act. Pentru ca acolo sunt niste oameni profesionisti care-si promoveaza spectacolele, care dau importanta, care cred in ceea ce fac. Au ales sa investeasca in mine si fac tot ce se poate ca sa-si demonstreze ca nu s-au inselat. Ei sunt exceptia care confirma regula. Daca un sfert dintre cei care conteaza in teatrul romanesc ar trata dramaturgia contemporana, atata cata este ea, cu atentia celor de la Act, cu siguranta ca in cativa ani ar fi posibil sa apara si niste texte d-alea mari, care sa dea pe spate carcotasii. Sper ca aceasta intamplare fericita a mea cu Teatrul Act sa mobilizeze si alti autori. Sunt un prost PR.
Cand ne-am vazut ultima data, tin minte ca asteptati un copil. Ce a schimbat el in viata dumneavoastra?
M.B.: Tot. Si definitiv. De cand s-a nascut Ana, fiica mea, viata mea s-a impartit in doua mari etape. Pana sa se nasca ea si dupa ce s-a nascut.
Daca ar dori cineva sa va citeasca textele unde le-ar gasi?
M.B.: In laptopul meu.
Descrieti extrem de fidel si frust realitatea zilelor noastre. Cum o percepeti dumneavoastra, pentru ca, in ciuda ironiei cu care o descrieti, o tratati cu multa intelegere?
M.B.: Nu judec. Daca identific, de exemplu, un prost, incerc sa-l arat asa cum este, nu-i mai bag si degetul in ochi. Nu rad de el. El face din proprie initiativa lucrurile pe care le face. Eu doar descriu ce face el. Daca as adauga punctul meu de vedere, l-as absolvi un pic. Asa, il dezbrac in pielea goala, il scot in strada si fiecare il trateaza cum crede de cuviinta.
