» Recompensarea sustinatorilor, precum Adrian Nastase si Miron Mitrea, simultan cu subrezirea pozitiei contestatarilor reprezinta prioritatile pe termen scurt ale noului sef al PSD.
» In ceea ce priveste pozitionarea PSD pe scena politica, Victor Ponta spune ca partidul sau va deveni un adversar serios al PNL si ca se va opune proiectului PDL de revizuire a Constitutiei.
Ca sa-si consolideze pozitia abia castigata, presedintele Victor Ponta are de facut doua lucruri: sa-si onoreze obligatiile fata de cei care l-au sustinut si sa plateasca polite celorlalti.
Asa se face ca noul presedinte al PSD s-a grabit ieri sa anunte ca-l sustine pe Adrian Nastase pentru un nou mandat in fruntea Consiliului National al PSD. Nu s-a stabilit insa data Consiliului National, Ponta spunand ca acesta va avea loc "imediat" ce social-democratii vor fi pregatiti. Mult mai nerabdator pare a fi Adrian Nastase, care a sustinut ca o sedinta a CN al PSD ar trebui convocata "cat mai curand" pentru a arata ca social-democratii sunt interesati "nu doar de chestiuni de conducere, ci si de idei si proiecte".
Ponta mai are insa de platit datorii si fata de alti lideri ai PSD, nu numai fata de Adrian Nastase, caruia ii datoreaza ascensiunea rapida in politica. Unul dintre ei este Miron Mitrea, nume vehiculat atat atunci cand se discuta despre inlocuirea lui Mircea Geoana de la conducerea Senatului, cat si in legatura cu dorita schimbare a lui Marian Vanghelie de la sefia PSD Bucuresti. Mai ales ca proaspatul vicepresedinte Vanghelie nu pare dispus sa tina cont de deciziile noului sef din Kiseleff. Nici macar in cazurile in care este vorba de lucruri minore, precum cel al solicitarii ca membrii BPN sa nu mai dea declaratii presei pe scarile sediului central. "Presedintele partidului, da. Noi, ceilalti, nu putem sa stam cu totii sa facem conferinte de presa", a expediat subiectul Vanghelie.
Formal, Ponta a dat asigurari ieri – la prima sedinta a Biroului Permanent National in noua formula si in absenta lui Mircea Geoana – ca nu ar porni la drum cu "un bagaj negativ" si ca ar vrea sa lucreze "cu absolut toti" foarte bine. Apoi, la finalul BPN, Liviu Dragnea a anuntat, in numele conducerii PSD, ca Mircea Geoana va fi sustinut in continuare la sefia Senatului. Aceasta, in conditiile in care Nastase a pledat pentru adoptarea "unor masuri de rigoare si de disciplina" in PSD, iar Mitrea a sugerat sa-si dea demisiile toti cei care "au facut parte din proiectul Geoana".
Totusi, inconjurat fiind de vicepresedinti apartinand taberei adverse, adica numai 3 fata de 12 pro-Geoana, Ponta incearca sa echilibreze situatia oferind filialelor din Ardeal si Banat functii de secretar executiv. Potrivit statutului in vigoare, numirea pe aceste functii este facuta de Comitetul Executiv National la propunerea presedintelui PSD si dupa consultarea secretarului general, adica a lui Liviu Dragnea. Anuntul de echilibrare a situatiei a fost salutat de majoritatea liderilor de organizatii din cele doua regiuni, care au apreciat decizia lui Ponta drept "inteleapta" si "foarte potrivita". In plus, presedintele PSD Cluj, Valentin Cuibus, a solicitat, ca o solutie pe termen lung, ca filialele din Ardeal si Banat sa aiba mai multi delegati la viitoarele congrese pentru a-si putea asigura o reprezentare la nivel de vicepresedinti.
Cititi pe aceasi tema editorialul Exista efectul Ponta? scris de Elena Vijulie, sef departament Politica.