2010 marcheaza semicentenarul semnarii tratatului de Securitate dintre Japonia si SUA. Dar, in loc sa fie sarbatorit ca un acord ce a ajutat la stabilizarea Asiei de Est timp de o jumatate de secol, tratatul este astazi serios periclitat, deopotriva de indecizie si de antiamericanism reflexoid. In august 2009, poporul japonez a votat "schimbarea". Partidul Liberal Democrat (PLD), care a guvernat Japonia pe parcursul majoritatii deceniilor postbelice, a pierdut alegerile in fata Partidului Democrat din Japonia (PDJ); principalul motiv al victoriei a fost ca alegatorii se saturasera de PLD.
Acest sentiment capatase amploare de ceva vreme. In alegerile din 2005, PLD a pastrat puterea doar pentru ca premierul Junichiro Koizumi a pozitionat partidul ca agent al schimbarii. Dar o data ce Koizumi a parasit postul, urmatorii sefi ai guvernului – Shinzo Abe, Yasuo Fukuda si Taro Aso – si-au preluat si si-au lasat functia atat de rapid, incat conducerea tarii parea un fel de "meniu al zilei". Cu atat de putin respect aratat de liderii PLD, nu e de mirare ca alegatorii japonezi si-au pierdut pana si bruma de rabdare pe care o pastrasera pentru partid si practicile sale invechite.
Asa ca PDJ a preluat puterea si a format o coalitie de guvernare cu doua partide mai mici: Partidul Social-Democrat (PSD) si Noul Partid al Poporului (NPP). Singura ratiune de existenta a PDJ este insa pozitia anti-PLD, in timp ce PSD se opune de mult tratatului americano-nipon, iar NPP se pronunta vehement impotriva privatizarilor din era Koizumi. Aceste orientari nu sunt totusi suficiente pentru definirea unui program de guvernare coerent, iar administratia premierului Yukio Hatoyama si-a dat repede pe fata arama golita de continut.
Dar cea mai mare problema cu guvernul Hatoyama este ca PDJ a ajuns la putere fara o politica de securitate coerenta. Acest fapt nu ar trebui sa surprinda pe nimeni. PDJ a aparut in 1998 ca un partid eterogen, compus din oameni care sarisera din barca PLD – chiar si Hatoyama provenea din randul lor – si a fostului Partid Socialist.
Una dintre promisiunile-cheie ale PDJ a fost "schimbarea", ceea ce in esenta insemna orice altceva decat PLD. Dar ar trebui oare ca o atitudine anti-PLD sa reprezinte distrugerea a 50 de ani de munca in folosul securitatii nationale? Desi acum se pare ca asa stau lucrurile, in manifestul sau electoral PDJ nu a consacrat problemei sigurantei nationale decat putine randuri, evitand astfel luptele intestine dintre aripa stanga a partidului, care se opune tratatului de securitate Japonia-SUA, si aripa dreapta, care il sustine.
Destui membri ai cabinetului Hatoyama sunt pe atat de "antijaponezi" pe cat sunt de antiamericani. De pilda, Yoshito Sengoku, ministru de stat pentru revitalizarea guvernului, a fost odinioara membru al Shaseidou, o grupare formata din tineri cu vederi de stanga si automatisme antiamericane. Acelasi lucru se poate spune si despre Hirotaka Akamatsu, ministru al Agriculturii, Padurilor si Pescuitului. De aceea, administratia Hatoyama pare ca incearca sa emuleze fosta administratie sud-coreena a lui Roh Moo-hyun, care a cautat in mod stupid sa distanteze tara de principalul ei partener in domeniul apararii, SUA. Multi politicieni din cabinetul PDJ fac, de altfel, parte din generatia influentata de gruparile radicale studentesti care se opuneau in urma cu 50 de ani tratatului de securitate dintre Japonia si SUA.
Dar in veme ce acesti radicali inchipuiti se joaca de-a politica in materie de securitate nationala a Japoniei, in regiune se coc tensiuni serioase. China continua sa se inarmeze, iar Coreea de Nord urmareste neabatuta calea armelor nucleare, refuzand in acelasi timp sa rezolve sau macar sa explice rapirea a zeci de cetateni japonezi de-a lungul timpului. In loc sa se ocupe de aceste amenintari concrete la adresa Japoniei, Hatoyama continua sa se comporte ca un politician de opozitie, atacand PLD si subminand una dintre cele mai mari realizari ale guvernarii PLD – alianta profunda si de incredere cu SUA.
Sigur, neintelegeri mai apar in relatiile americano-nipone. Este nevoie de o redispunere a fortelor militare americane in Japonia, iar prioritatea trebuie sa fie mutarea bazei Futenma a Corpului de Puscasi Marini din Okinawa, unde se afla jumatate din cei 47.000 de militari ai SUA stationati pe teritoriul japonez. Prezenta unei instalatii militare in mijlocul unui oras dens populat nu isi are rostul, fiindca face din ea una dintre cele mai vizibile si tentante tinte din lume.
Dar administratia Hatoyama incearca sa schimbe planul actual convenit de adminstratia PLD cu SUA in urma unor discutii lungi si intense. Problema este ca Hatoyama, distantandu-se de planul stabilit, nu are variante viabile de oferit. Astazi Hatoyama sugereaza mutarea bazei in afara Japoniei, poate in Guam; maine spune ca ar trebui relocata in afara orasului Okinawa. Astfel, premierul da lumii impresia unei strategii iresponsabile de securitate nationala.
In noiembrie, cand presedintele Barack Obama a vizitat Japonia, Hatoyama i-a spus sa "aiba incredere in el", intr-o incercare de a rezolva problema. A doua zi s-a contrazis total, socand guvernul american si japonezii de rand. De atunci, cota de popularitate a administratiei s-a prabusit de la 80 la 50%. Oamenii descopera ca Hatoyama este incapabil sa ia o decizie si sa se tina de ea.
Desigur, gasirea unei pozitii alternative pentru baza americana e foarte dificila, pentru ca japonezii sunt, ca toata lumea, predispusi reactiei standard: oriunde, dar nu in ograda noastra. Mutarea bazei in districtul Henoko, mai putin populat si aflat in nordul Okinawei – o solutie agreata de ambele guverne –, e singura optiune realista. Dar Hatoyama ezita, subminand astfel principalul pilon al pacii si securitatii in Pacific, alianta americano-nipona. Nu e o situatie favorabila nici pentru Japonia, nici pentru SUA si nici pentru restul lumii.
