Vă imaginaţi o clasă în care sunt scoase trei pătrimi din bănci, că vin la şcoală doar jumătate din numărul total de elevi, după perversul calcul cu soţ sau fără soţ, că o pitulice de om poate fi programată când să meargă să facă pipi?
Profesori în combinezoane, cu măşti şi mănuşi, purtând ochelari de cosmonaut se vor plimba printre şcolari, obligaţi la distanţare socială? Clasele de sport să rămână doar amintiri din lecţiile de istorie? Cum ar arăta asta în mintea copiilor? Suntem sănătoşi la cap?
Caz real
Din păcate scena unui şotron, în care copiii nu au voie să iasă din dreptunghiul dedicat, iar contactul fizic e interzis, prin ample ameninţări cu pedeapsa, e o piesă montată de o grădiniţă din Franţa. Nu e o fază dintr-un film distopic sau vreun vis urât despre o lume în care bebeluşilor li se refuză dreptul de contact cu sânul mamei, că îmbrăţişările sunt interzise, sub ameninţarea Marelui Inchizitor, altul decât Bau-bau-ul ancestral. E un scenariu din capul politicienilor.
Oare suntem sănătoşi la cap? Mai avem un pic de minte?
Noi cercetări au demonstrat că sugarul e mai liniştit şi accede mai rapid la starea de bine dacă e ţinut în BRAŢE de mamă. Un profesor japonez spune că atât părinţii, cât şi copiii se relaxează atunci când se îmbrăţişează.
O lume în care administraţiile se ocupă doar de sănătatea trupească, ignorând sănătatea mintală, e proscrisă să se reîntoarcă în păduri, aşa cum o făceau fiinţele ancestrale.
Un popor demn şi puternic are oameni sănătoşi şi bine educaţi. Nu pot fi disjunse cele două. Un corp fără cap e un monstru.
Degeaba ne luptăm pentru copii sănătoşi dacă nu le dăm şi mintea necesară.
1,43 miliarde de elevi au stat acasă
Conflictele armate, schimbările climaterice, sărăcia, lipsa educatorilor, mobilitatea defectuoasă, în anii trecuţi, au văduvit 75 de milioane de omuleţi de dreptul la educaţie, un drept fundamental, la fel ca sănătatea. Astăzi, în urma pandemiei sunt 1,43 miliarde de copii care nu merg la şcoală, trăiesc în izolare, le sunt restrânse cele mai elementare drepturi, iar media internaţională se ocupă doar de ce mai face buclucaşul SARS-CoV-2, pe unde mai umblă, cum se mai dezvoltă, pe unde mai încearcă vreunul să producă un vaccin, fără a discuta care sunt perspectivele învăţământului.
Suntem conştienţi că nimic nu va mai fi ca înainte. Dar poate că modelul catedrei şi a tablei de scris din amfiteatru, cu un profesor dictând elevilor, va fi depăşit şi va rămâne un capitol din marea carte a educaţiei neamurilor.
Proştii sunt mai uşor de condus
Dacă pentru vaccinuri se aşteaptă un an sau doi, fiind necesare mii de eşantionări, de ce un soft didactic nu e achiziţionat doar după un standard de calitate?
Ce online, fără programă şi pregătire specifică?
Învăţământul online şi-a demonstrat limitele. Nu există un model viabil care să menţină treaz auditoriul. Lecţiile prin skype sau zoom nu pot suplini o clasă. Modelul algoritmic al bateriilor de teste transmise prin email e la fel de ineficient ca punerea pisoiului nou născut în litieră. Cum să-şi facă nevoile la oliţă dacă nu a învăţat?
Ne dăm cu toţii de-a dura cu învăţământul online, dar nimeni nu a avut timp de pregătirea unor softuri care să suplinească oarecum sala, profesorii nu sunt instruiţi să acopere audienţa, copiii ascultă formal, în timp ce se joacă pe telefon „Angry birds”, iar rectorii se consideră împliniţi financiar după primirea comisionului pe un format netestat, dar achiziţionat.
Ce pregătire are UNESCO?
UNESCO publică lista aplicațiilor, platformelor și resurselor educaționale, dorind să ajute părinții, profesorii, școlile să faciliteze învățarea elevilor și să ofere modele de interacțiune în perioadele de închidere a școlii. Dar cine e UNESCO? Parcă ştiam că e o instituţie de lobby pentru vestigii, nu că dă note în informatică. Lumea s-a zăpăcit de tot.
La softuri e ca la fotbal şi femei. Toţi se pricep.
Dacă pentru vaccinuri se aşteaptă un an sau doi, fiind necesare mii de eşantionări, de ce un soft didactic nu e achiziţionat doar după un standard de calitate?
Dar cine să se ocupe de regulamentele şi procedurile necesare unui format educativ online, când toată planeta e ocupată de două teme: va mai face virusul mutaţii, ce se întâmplă în viitorul apropiat cu joburile noastre?
Vă imaginaţi o lume în care părinţii discută doar despre bani şi de conturile profesionale, iar copiii lor rămân pierduţi în lumea virtuală?
Universul uman s-a deconectat. Planeta a îngheţat câteva luni. Apele s-au mai curăţat. Poluarea a fost mai mică. Până şi celelalte fiinţe convieţuitoare se simt mai bine, sunt mai puţin stresate, dar care e viitorul?
Despre injecţia pentru sinapse nu vorbeşte nimeni
În zadar se fac fel de fel de restricţii şi de acorduri în dezacorduri cu distanţarea socială (cât de nereal poate fi termenul, corect ar fi “distanţare sanitară”), se ţes şi se înoadă strategii, calculele ridică şi coboară coeficienţii burselor, marile ziare vorbesc toată ziua de criza COVID-19 şi de injecţiile statelor în economie, dar nimeni nu mai suflă o vorbă despre injecţiile care să activeze neuronii micuţilor, care atunci când se vor face mari vor trebui să se ocupe de bunul mers al lumii.
Ştiu teoria. În spatele crizei se ascund producătorii de cipuri şi de algoritmi pentru a ne face prizonierii giganţilor. Am obosit să ascult aceeaşi placă zgâriată cu iniţiaţii din stratosferă, cu ordinea mondială, cu seducţia maselor prin internet.
Ciudat e că nimeni nu suflă o vorbă despre liposupţia neuronală. Despre inactivarea celulelor minţii. Suntem neduşi demult la biserică şi de aici toată deriva.
Lumea lui Gozzila, supusă marilor roboţi?
Un om needucat e în zadar sănătos. Vrea oare cineva să refacă în viitor lumea lui Gozzila? Chiar dacă şi-ar propune nu poate.
Învăţământul face parte din viaţă, aşa cum bibliotecile produc cultura lumii. A dispărut educaţia după arderea bibliotecii din Alexandria? Deloc. Ba dimpotrivă.
Îşi pune cineva întrebarea că soluţiile la criza de azi o dau instituţiile ştiinţifice, că savanţii salvează planeta, nu armata noului Gestapo, pregătit de doctoranzii Ordinului supunerii în masă?
Savanţii au mers decenii la şcoală pentru o soluţie dată azi
Dacă marii cercetători ai lumii nu ar fi învăţat şi studiat zeci de ani profilaxia, am mai fi avut azi doar soluţia medievală: carantina – 40 de zile.
Big Brother poate fi doar în mintea administratorilor fricii. Şi-au impus universul negru, al dominoului global, dar nu pot despărţi un bebeluş din braţele mamei. Cât de puternici pot fi Atotputernicii?
Va fi interesant de analizat „post-criză” ce a mai rămas din toate inițiativele luate pentru educația online, modul în care acestea s-au aşezat în programele educaţionale. Au fost utile învăţăceilor sau doar bişniţarilor de softuri?
Există o oportunitate excelentă de a dezvolta noi forme de educație personalizată (extrem de solicitate, astăzi), dincolo de evaluarea tradițională în cohorte de studenţi.
Reîntoarcerea la relaţia maestru discipol nu e o coborârea în Republica lui Platon ci o reinterpretare biblică a misiunii învăţaţului de a-l conduce pe învăţăcel.
Învăţământul, la fel ca medicina, trebuie personalizat.
