„Ministerul a făcut ordinul 97 în 2020, cu toate că trebuia făcut din 2017. Constatăm pagubele. Ca să putem să despăgubim trebuie să avem o centralizate a suprafeţelor afectate de calamităţi şi după aceea cu siguranţă vom notifica schema aceasta de despăgubire la Comisia Europenă şi vom acorda, pentru a nu intra sub mecanismul acesta de pierderi-venituri în care să verificăm contabilitatea fiecărui fermier, o să acordăm o sumă forfetară fiecărui fermier care a suferit pierderi generate de secetă”, a spus Emil Dumitru.
El a menţionat că adeverinţele pentru fermieri sunt emise din 15 mai de APIA online către bănci pentru ca fermierii să sconteze 85% valoarea din sprijinul aferent pe plăţi directe şi se va veni cu un pachet măsuri de relansare a economiei, în care şi agricultura este un sector foarte important.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, declara că în România sunt 1,6 milioane de hectare de culturi agricole calamitate de secetă, iar 941.000 au fost deja verificate.
„În ceea ce priveşte procesele verbale de constatare a pagubelor, din înştiinţările făcute de către fermieri, sunt 1,6 milioane hectare calamitate, din ceea ce s-a verificat până acum – 941.000 de hectare.
Sigur, aceste echipe de constatare a dimensiunii pagubelor lucrează continuu şi sâmbătă şi duminică, pentru că noi, la finele lunii mai, vrem să avem încheiate aceste procese verbale, iar până la 15 iunie să avem sintezele pe judeţe, pe comune, pe parcele, ca să ştim cum anume vom face despăgubirile”, a spus Adrian Oros.
Acesta a făcut un apel la fermieri şi la cei care fac parte din echipele de constatare, pentru că în unele judeţe, „suprafeţele consemnate calamitate se apropie sau chiar depăşesc suprafeţele raportate în toamnă ca fiind însămânţate”.
„Vreau să fac un apel şi la fermieri, dar în primul rând la cei care fac parte din comisiile de constatare, pentru că în unele judeţe suprafeţele consemnate calamitate se apropie sau chiar depăşesc suprafeţele raportate în toamnă ca fiind însămânţate.
Probabil, fie în toamnă s-au raportat greşit acele suprafeţe, fie echipele care constată şi fac procesele verbale nu îşi fac întotdeauna treaba. Noi vrem să-i despăgubim pe toţi cei care sunt păgubiţi, dar datele după care calculăm şi vom face aceste despăgubiri trebuie să fie date reale”, a adăugat Adrian Oros.
Acesta a afirmat că sunt fermieri în zone în care există infrastructură principală care a fost reabilitată, dar nu au reuşit să irige din cauza lipsei echipamentelor de udare, astfel că împreună cu Ministerul Economiei a fost gândită o schemă de sprijin pentru a-şi cumpăra echipamente de udare, în aşa fel încât toţi cei care se află în zona în care se poate iriga să aibă posibilitatea să facă acest lucru.