Daca luam in considerare ca, acum doi ani, Alexander Hausvater a montat „Rocky Horror Show” fara finantare „de la stat” si tot intr-un club, „Supermarket” nu e chiar „primul musical independent din Romania”, asa cum scrie pe afisul spectacolului. Este, in schimb, primul musical scris (text si muzica) si montat in zona teatrala nesustinuta financiar din banii contribuabililor. Dar, cine e primul, al doilea sau ultimul are prea putina importanta. Ce e de retinut este ca Theo Herghelegiu si echipa sa au facut un spectacol cel putin interesant in spatiul din podul clubului „La Scena”, un spectacol coprodus de Teatrul Arca si de Teatrul Inexistent.
„Supermarket” este, dincolo de statutul de productie independenta, si un musical atipic. Prin subiect, musicalul – forma suprema a consumerismului teatral, genul acela de spectacol in care se investesc si din care se scot multi bani – devine in cazul de fata, un manifest anti-consumerism. In plus, este un musical fara vedete, fara orchestra, fara efecte scenice spectaculoase, cu un decor minimal. Asta nu inseamna ca nu este facut „ca la carte”. „Supermarket” are un sunet bun, din care (foarte important, desi la prima vedere e ceva banal) se inteleg perfect cuvintele cantecelor. Este un spectacol realizat de o echipa foarte buna (actori, coregraf, regizor) care suplineste intru totul lipsa spectaculosului. Si chiar a povestii. Pentru ca in „Supermarket” nu exista poveste. Aceasta este doar un pretext pentru intalnirea catorva personaje interesante: doua shopaholice, un caraus, o fata cu probleme psihice (pe care numai supermarketul i le poate vindeca), doi ciudati (numiti de autoare: „personajul binar 2 Speriati”). Si, evident, ca in orice musical care se respecta, nu putea sa lipseasca Corul.
Venita dintr-un alt film, sau mai exact dintr-o alta piesa, o avem in supermarket, culmea!, si pe Masa din Cehov. Care, evident, vrea sa ajunga la Moscova. N-am inteles ce rost are acest personaj in toata povestea, dar Dana Voicu, interpreta Masei, este protagonista unui excelent moment care te face sa uiti ca personajul nu are ce cauta acolo.
Pe cat de atenta este regizoarea Theo Herghelegiu la constructia spectacolului, pe atat de neglijenta este in constructia dramaturgica. Spectacolul de aproape trei ore, cu pauza (alt lucru inedit in zona independenta), este teribil de amuzant si deloc plictisitor. Dar, daca la final m-ati intreba chestia aia banala, „Despre ce a fost vorba in spectacolul acesta?”, n-as sti sa va raspund. Sa zicem ca este un exemplu de „entertainment” reusit. Dar, pe undeva, am impresia ca regizoarea-dramaturg a dorit altceva cu spectacolul acesta. Numai ca acel „altceva” e in alta parte. Asta nu inseamna ca „Supermarket” nu e un spectacol de trecut pe lista „must see”.
Supermarket
Durata : 2h 45 (cu pauza)
Scenariul si regia: Theo Herghelegiu
Cu: Andreea Duta, Adriana Dragut, Mihaela Popa/Raluca Botez, Dana Voicu, Ionut Burlan, Eduard Jighirgiu, Karl Baker/Matei Chioariu, Cristina Moldoveanu, Nicolae Predica, Oleg Apostol, Ioana Ciorata.
La Scena (Calea Calarasilor nr. 55, tel. 021.320.35.67), luni 18 ianuarie, luni 25 ianuarie, marti, 26 ianuarie, ora 20.00. Pret bilet: 25 lei.