Au trecut asadar, spre mirarea noastra, 20 de ani. Momentul decembrie 1989 aproape ca nici nu mai apartine istoriei sau timpului. A devenit ceva atemporal, care ne infioara amintirea si ne trezeste din idiotenia de fiecare zi. Toate evocarile care vor avea loc, toate coroanele de flori ce se vor depune in Piata Universitatii, in Piata Romana, la Radio, dar si in alte orase ale tarii conteaza mult prea putin in fata acestui fior de ireal care-l incearca pe fiecare dintre noi. Putem vorbi despre irealitate fiindca ceea ce s-a intamplat atunci parca nu mai ar avea nici o legatura cu ce a urmat. De aceea vorbim despre legenda unei revolutii, despre mit si chiar si despre basm. A fost odata ca niciodata. Ca in illo tempore, revolutia romana se desprinde din suvoiul imund temporal si se inalta ca o creatie ingereasca pe deasupra capetelor prostite. Doua cuvinte s-au impus atunci in limbajul nostru: martir si terorist. Erau cuvinte tari care ne emotionau si ne mobilizau.
Cei care murisera nu erau simpli morti, victime, ci martiri, aveau cu alte cuvinte dreptul de-a urca in cerul sfintilor si a fi astfel canonizati. Cei care omorasera nu erau simpli criminali, securisti, militieni sau chiar militari, ci teroristi, adica niste creaturi care iesisera din regnul uman si intrasera intr-o zona a infernului. Scenariul acelui moment a dobandit foarte repede conotatii religioase, eschatologice si soteriologice. L-am manjit repede vorbind de lovitura de stat, de puci militar, de aranjamente de culise etc. Revolutia marelui sacrificiu a devenit revolutia furata, confiscata, maculata. Revolutia nu a mai fost revolutie. Martirii tocmai fiindca erau numiti astfel de cei banuiti ca ar fi contribuit la suprimarea lor nu mai erau martiri, ci niste… ghinionisti sau chiar mai rau imbecili. Aceasta calificare a venit mai tarziu atunci cand am vazut ca in tara asta nu se misca nimic si deci amaratii ar fi murit de pomana.
De altminteri o asemenea viziune denigratoare a avut in vedere si timpuri mai indepartate. Anul trecut, daca nu ma insel, martirul Mircea Vulcanescu a fost numit si imbecil, si ghinionist nu mai spun de cine, persoana sus pusa… La ora actuala revolutia intra tot mai mult in uitare sau creste in ochii nostri epifanic, revelatie a ceva nefiresc si neverosimil care nu prea are nici o legatura cu poporul roman. Mai putem spune ca revolutia din decembrie 1989 a fost un accident. Atunci norodul si-a iesit din matca, nu a mai rabdat si s-a zvarlit cu capul inainte fara sa stie de fapt incotro se duce. Acum vedem unde am ajuns. Cum am mai spus, am progresat. Am fost tarati de timp, dar am si impins putin timpul. Avem constiinta unui progres indiferent cat de apasat am interpreta partitura cininsmului si a dezabuzarii. Unii s-au imbogatit, altii au saracit, dar toti ne-am suit pe covorul unui vis. Care, chiar daca nu credem, inca mai zboara…