3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialSuspectii crimei din Corbu, trimisi in judecata

Suspectii crimei din Corbu, trimisi in judecata

Principalii suspecti in cazul crimei din Corbu vor fi judecati pentru omor deosebit de grav, talharie si violare de domiciliu. Procurorii constanteni au trimis in instanta dosarul celor doi tineri si cer condamnarea acestora la inchisoare. Cei doi suspecti, unul din Corbu si celalalt din Navodari, au fost retinuti in august, la mai putin de doua saptamani de la comiterea faptei. Initial, acestia nu au recunoscut acuzatiile aduse, dar, in momentul in care politistii au vrut sa ii supuna testului cu poligraful, unul dintre ei a cedat si a povestit cum s-a petrecut totul. Ambii inculpati si-au motivat atitudinea nesincera prin temerea ca vor suferi razbunarea consatenilor victimelor, intrucat au aflat ca in comuna Corbu se zvonea ca, daca vor fi prinsi, autorii dublului asasinat vor fi ucisi in acelasi mod ca si victimele lor.

In dimineata zilei de 2 august, acestia au ucis cu sange rece doi pensionari, iar apoi le-au incendiat locuinta. Pompierii si politistii au descoperit trupul batranului intr-o balta de sange. Avea corpul plin de taieturi si fusese aproape decapitat cu un cutit. Sotia acestuia fusese si ea injunghiata in repetate randuri. Anchetatorii au stabilit ca mobilul crimei a fost jaful, dar suspectii nu au fugit decat cu 10 litri de vin, desi in casa se aflau nouasprezece mii de lei. Rudele victimelor s-au constituit parti civile si cer suspectilor 50.000 de euro, adica valoarea locuintei distruse si a bunurilor sustrase, urmand ca valoarea prejudiciului moral sa fie comunicata in fata instantei.

Cele mai citite

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă