» Imunizarea populatiei impotriva virusului pandemic A/H1N1 a inceput de ieri.
» Nici personalul medical, nici locuitorii din sud-est nu se inghesuie sa se vaccineze.
» Parerile sunt impartite: unii accepta vaccinul, altii prefera sa stea deoparte si sa se trateze "babeste".
La Galati, primirea primelor 33.000 de doze de "Cantgrip", vaccinul-antidot la infectarea cu virsul A/H1N1, nu numai ca nu a generat vreo imbulzeala la vaccinare, dar numarul surprinzator de mic al cadrelor medicale care au acceptat sa se vaccineze in prima zi dovedeste ca nici medicii nu sunt convinsi ca acest ser ii poate proteja impotriva virusului A/H1N1. In prima zi de vaccinare, pana la ora 11.00, la Spitalul Clinic de Urgenta "Sf. Apostol Andrei" venisera sa faca vaccinul numai trei medici, iar la Spitalul Clinic de Pediatrie "Sf. Ioan", pana la ora 14.00, se vaccinasera numai 11 cadre medicale. La Spitalul Clinic s-au luat masuri speciale pentru vaccinare, a fost rezervat un spatiu special destinat vaccinarii, unde existau si paturi pentru supravegherea celor imunizati, in eventualitatea ca s-ar produce complicatii. "Am inceput efectiv campania de vaccinare cu vaccin pandemic.
Ne confruntam cu o serie de refuzuri la imunizare. In general, refuzurile sunt motivate de faptul ca respectivele persoane au racit sau au facut vaccinul antigripal sezonier. E doar prima zi, dar in continuare cred ca lucrurile vor merge mai bine. Reamintesc tuturor ca vaccinarea este singura modalitate eficienta de prevenire a gripei noi", a declarat seful Directiei de Sanatate Publica Galati, dr. Valentin Boldea. Increzatoare in faptul ca vor veni sa se vaccineze din ce in ce mai multe cadre medicale este si directoarea Spitalului de Pediatrie: "La inceput a fost mai greu, dar apoi, vazandu-se ca vaccinul e bine tolerat de cei imunizati, lucrurile au inceput sa mearga mai bine. E doar prima zi, de fapt, de cand a inceput campania, asa ca personalul se va vaccina. Am avut si refuzuri la vaccinare, dar acesta e dreptul fiecaruia", a precizat dr. Victorita Stefanescu, managerul Spitalului de Pediatrie "Sf. Ioan".
Pro si contra la Constanta
Cadrele medicale din Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Constanta au semnat ieri in tabelele inaintate de conducerea unitatii daca vor sa se vaccineze sau nu. Directorul institutiei, dr. Dan Capatana, a declarat ca cei care nu vor sa se vaccineze o vor face pe propria raspundere. "Nu-i putem obliga sa faca acest lucru", a declarat managerul, precizand ca, desi toate vaccinurile au reactii adverse, beneficiile pe care le aduce o campanie de vaccinare sunt incomensurabile comparativ cu chinurile prin care ar trece o persoana bolnava. Pentru a incuraja angajatii sa se vaccineze, dr. Capatana a declarat ca el se va afla printre primii care se vor imuniza, exemplul sau fiind urmat de purtatorul de cuvant al spitalului, dr. Florian Stoian. seful sectiei Neurologie, dr. Toldisan Ildiko, a spus ca prefera sa nu se vaccineze. "De fiecare data cand m-am vaccinat, am facut cele mai grave forme de gripa, asa ca nu-l voi face."
Nici colega sa de sectie dr. Silvia Popi nu va primi serul antigripal. "In urma cu 20 de ani, zona injectata s-a tumefiat, iar peste numai o saptamana am facut si gripa. In plus, nu stiu exact in ce masura ma ajuta acest vaccin", a declarat ea. Nici oamenii de rand nu sunt prea incantati de ideea de a se vaccina. Ilie Dobrescu (20 ani) ne-a declarat ca nu-si va face vaccinul. "Ne-au spus la facultate ca ne vor imuniza, dar mi-e frica sa-l fac. Mai bine ma tratez daca fac gripa, decat sa ma imunizez si sa ma simt mai rau", a spus tanarul.
Fara incidente la Tulcea
Miercuri a ajuns la Tulcea primul lot de vaccin impotriva gripei A/A1H1. Laura Militaru, director coordonator al Autoritatii pentru Sanatate Publica (ASP) Tulcea, a declarat ca vaccinarea tulcenilor a inceput fara incidente. Aceasta spune ca nu are stiinta de cazuri de medici sau de personal sanitar din spital sau din cabinetele medicilor de familie care ar refuza vaccinarea. Tot personalul medical de la sectia de boli contagioase a spitalului de urgenta a fost vaccinat.