-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSocialPrimăriile trec la programul „Rabla” și pot ridica mașinile abandonate

Primăriile trec la programul „Rabla” și pot ridica mașinile abandonate

Degajarea mai rapidă a domeniului public de rablele pe roți abandonate de proprietari a primit undă verde în Parlament. Camera Deputaților, ca vot decizional, a stabilit că o mașină poate fi considerată abandonată dacă este lăsată nemișcată pe drumuri/parcări mai mult de jumătate de an, nu are Inspecția Tehnică Periodică și asigurare RCA valabile iar proprietarul nu a plătit impozitul datorat.

Ca noutate, și autovehiculele cu numere de înmatriculare din străinătate intră în aceeași categorie și pot fi ridicate de autoritățile locale. Legea stabilește că reprezentanții Primăriilor au obligația să înmâneze proprietarului o somație iar acesta are un termen de 5 zile în care să facă dovada achitării taxelor auto, eventualelor amenzi și dovada efectuării ITP-ului pentru a scăpa de ridicarea mașinii.

Până acum era considerată ca abandonat vehiculul care nu era mișcat din loc mai mult de 1 an. Proprietarii rablelor alegeau să le schimbe la câteva luni cu doar câțiva metri locul în care erau parcate și astfel termenul de un an se prelungea automat.

Cele mai citite

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...
Ultima oră
Pe aceeași temă