Premierul Mihai Tudose a avut grijă ca şi fiica lui să aibă o afacere bănoasă la îndemână, chiar dacă business-ul trenează de câţiva ani. Diana Tănase este patroana unei firme specializate în distribuţia energiei electrice încă de la vârsta de 19 ani, ea fiind asociată cu afaceristul care a prins contracte de peste 10 milioane de euro cu statul atâta timp cât a avut-o angajată pe soţia actualului prim ministru. Firma Dianei Tudose cerea în 2012 autorizaţii pentru o investiţie de 12 milioane de euro într-un parc fotovoltaic din Brăila.
Aceste informații au fost făcute publice în Jurnalul Național și comentate în cadrul emisiunii ”Exces de Putere”, de la postul Antena 3.
Diana Tudose este din 2011 asociată cu 50% în Energreen Distribution SRL Bucureşti, firmă specializată în distribuţia energiei electrice. Restul de 50% revine lui Victor Nicolae Popescu, un vechi prieten de familie al actulului premier Mihai Tudose. În 2012, Energreen Distribution SRL primea de la Electrica Muntenia un aviz pentru un racord de 20 kv în oraşul Ianca. În acelaşi an, firma deţinută de fiica premierului primea aprobarea administraţiei locale din Ianca pentru concesionarea unui teren pe care se angaja să construiască un parc fotovoltaic, cu o capacitate de producţie de 5 MW. Parcul urma să fie amplasat în satul Berleşti şi, potrivit celor spuse de Victor Nicolae Popescu în plenul Consiliului Local Ianca, asigura cel puţin 10 locuri de muncă permanente şi peste 100 de joburi temporare pentru localnici, totul în urma unei investiţii de 10 – 12 milioane de euro.
Anii au trecut, iar despre parcul fotovoltaic de la Berleşti – Ianca nu se mai ştie nimic. Firma Dianei Tudose este în stare de funcţionare, dar nu a declarat nici un fel de activitate de la înfiinţare până în prezent. Pe lângă sediul social din Capitală, Energreen Distribution SRL mai are un sediu secundar în Popeşti Leordeni- Ilfov, unde desfăşoară activităţi proprii de birou. Victor Nicolae Popescu nu a făcut afaceri doar cu fiica primului ministru. Alături de soţia sa, Cristina Carmen Popescu, afaceristul controlează EN Electric Proiect Office SRL Bucureşti, o firmă de construcţii înfiinţată tot în 2011, unde a angajat-o ca manager pe Corina Tudose, soţia primului ministru, relatează site-ul antena3.ro.