16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăMediuEfectul încălzirii globale: Am avut cea mai caldă lună mai din istoria...

Efectul încălzirii globale: Am avut cea mai caldă lună mai din istoria măsurătorilor

Potrivit serviciului, temperatura medie globală în luna mai 2020 a fost cu 0,63 grade Celsius mai mare decât temperaturile medii pentru luna mai înregistrate în perioada 1981-2010.

C3S, care se bazează în mare parte pe date colectate prin satelit, a afirmat că cele mai mari temperaturi peste media lunii mai au fost înregistrate în Alaska, Antarctica şi părţi din Siberia, unde valorile au fost cu până la 10 grade mai ridicate.

Temperaturile medii globale pentru ultimele 12 luni până pe 31 mai au fost cu aproximativ 0,7 grade Celsius mai mari, corespunzând celor mai calde 12 luni înregistrate din octombrie 2015 până în septembrie 2016.

În Europa, temperaturile pentru luna mai au fost “puţin mai scăzute decât media”, însă perioada de primăvară, din martie până în mai, a fost cu 0,7 grade Celsius mai caldă decât media, au afirmat cercetătorii.

Temperaturile înregistrate în luna mai au fost peste medie în cea mai mare parte a sud-vestului şi nord-estului Europei, însă sub medie în mare parte din nordul şi estul Europei, au mai spus ei.

Cele mai citite

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...

Accident rutier pe DN19A, în Satu Mare. Patru persoane au ajuns la spital

Patru persoane, doi copii şi doi adulţi, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi pe DN 19A, în zona...
Ultima oră
Pe aceeași temă