11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPercheziții în București și Călărași, într-un dosar de activităţi ilicite cu ţigarete...

Percheziții în București și Călărași, într-un dosar de activităţi ilicite cu ţigarete şi tutun

Potrivit unui comunicat remis de IGPR, din cercetări au reieşit indicii că, începând din anul 2016, membrii unei grupări ar fi desfăşurat ilegal activităţi de preluare, desfacere, deţinere, depozitare şi vânzare de ţigarete şi de tutun mărunţit, prelucrat cu ajutorul unor instalaţii artizanale.

Ulterior, produsele accizabile ar fi fost comercializate de membrii reţelei pe raza judeţului Călăraşi sau în judeţele limitrofe, prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită fiind de 2.800.000 de lei. Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Călăraşi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal autorizat.

Poliţiştii vor pune în aplicare 14 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul IPJ Călăraşi, pentru audieri. Percheziţiile sunt efectuate de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Cele mai citite

Rolls-Royce își extinde fabrica pentru a putea construi mașinile mult mai încet ca în prezent

Rolls-Royce își extinde fabrica din Chichester, Anglia, cu cinci noi clădiri, construcția fiind planificată să înceapă anul viitor, scrie CNN. De obicei, atunci când un...

Ministrul de externe thailandez demisionează neașteptat

Ministrul de externe thailandez Parnpree Bahiddha-Nukara a demisionat, a anunțat duminică guvernul, după ce a fost înlăturat din funcția de vicepremier în cadrul unei...

FOTO. Parcul Liniei din sectorul 6, în faza a doua. Este cel mai lung parc liniar din Europa

Parcul Liniei 2 din Sectorul 6 al Bucureștiului a fost inaugurat duminică, fiind a doua fază a acestui proiect ambițios. Amenajat de Primăria Sectorului...
Ultima oră
Pe aceeași temă