Un proiect al Partidului Social Democrat prevede ca mandatele aleșilor locali să fie prelungite până la sfârșitul lunii octombrie, interval în care să se organizeze și să se valideze alegerile locale, ediția 2020.
„Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al Municipiului București, președinților de Consilii Județene, consilierilor consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului București și consiliilor județene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.”, este propunerea PSD, potrivit Mediafax.
Totodată, mandatele primarilor în funcție ar trebui să fie prelungite până la depunerea jurământului de către noii primari desemnați în urma alegerilor locale.
Social-democrații vor ca, în mod excepțional, pentru tura de alegeri locale 2020 (alegeri pentru primari, președinți de Consilii Județene, consilieri locali și județeni) numărul necesar de semnături pentru depunerea candidaturilor să se reducă la jumătate. S-ar evita astfel, spun social-democrații, interacțiunea de la centrele de strângere a semnăturilor dar s-ar facilita și accesul mai ușor la candidaturi pentru funcții publice.
PSD vrea ca data alegerilor locale să fie stabilită de Parlament și nu de Guvern după ce Curtea Constituțională a decis miercuri că Ordonanţa Guvernului privind mandatele aleşilor locali, cât şi legea prin care Parlamentul şi-a derogat atribuţia de a stabili data alegerilor locale, sunt neconstituţionale. PNL propune ca posibile date de desfășurare a scrutinului 27 septembrie sau 4 octombrie.