Să fie foarte clar: nu am nici o simpatie pentru Nicuşor Dan. Nici nu-mi dau seama, dacă va fi ales primar general, cât de bun edil va fi. Sunt de acord cu unele idei ale sale, dar ştiu una şi bună: a spus de câteva ori că vrea să continue investiţiile în ţevile Radet/Termoenergetica.
Am scris de mai multe ori că acest monstru revolut trebuie desfiinţat. Produce pierderi. Sunt unii care afirmă că poate fi rentabilizat. Mă îndoiesc. Nicuşor Dan se înscrie pe lista celor ce afirmă că rentabilizarea e posibilă.
Ce nu înţelege el probabil este că, până va schimba 1.000 de kilometri de ţevi, alţi o mie se vor rupe şi cooperativa munca în zadar va continua. La acest capitol, îmi este greu să înţeleg care va fi prestaţia nicuşor-daniană, după o eventuală alegere.
În al doilea rând, felul cum vorbeşte omul mă lasă fără replică. Parcă are montat un difuzor la gură. Nivelul de zgomot al emisiei sale vocale tenorale e peste volumul ideilor transmise.
Lucrurile s-ar mai putea ameliora dacă liberalii l-ar antrena puternic, dar imaginea generală a domniei-sale, de puişor cu părul ciufulit şi ochii bântuiţi de himere, e predominantă.
Ni-l putem imagina (apropos de ce se petrece în SUA) spunând, ca Martin Luther King, „I have a dream”? Nici vorbă. În al treilea rând, felul cum a apărut Nicuşor Dan în politică e ciudat. Dă impresia că şi el este tot un fel de oportunist, care vede plăci mobile în ascensiune, pe care sare, avansând treptat.
A început ca activist civic în Bucureşti, cu Uniunea Salvaţi Bucureştiul, care s-a umflat, asociindu-se cu alte entităţi din ţară, devenind Uniunea Salvaţi România, transformată în partid politic.
Apoi, atunci când această mişcare eteroclită s-a consacrat, a părăsit-o, fără să fie foarte clar de ce, rămânând totuşi deputat independent şi, simultan, nerenunţând la ideea sa de a candida la Primăria Capitalei.
Aici apare o altă componentă a tumbelor publice succesive făcute de Dan. Campania de acum patru ani pentru alegerile locale, apoi plecarea sa din USR, urmată de revenirea sa candidat din partea USR şi nominalizarea sa de către PNL l-au avut mereu în centru, ca subiect, dar nu şi ca generator evident al miniscandalului.
Un fel de „sămânţa scandalului pe care o vede toată lumea, dar nimeni nu o poate determina clar”. Parcă este una dintre particulele lui Heisenberg, din Principiul incertitudinii.
Dulapul. Mâna pe gură. Mârlănia. România
Ei, copii, aici intră în scenă mârlanul. Mârletele. Mârlosul. Mârliciosul de care s-a distanţat până şi PSD. Story-ul zilei de vineri e simplu.
În Bucureşti, la Prelungirea Ghencea, avem un distribuitor de trafic, Pasajul Domneşti, care nu se mai finalizează odată, doar unul dintre motivele de nemulţumire ale bucureştenilor faţă de Gabriela Firea.
Nicuşor Dan a decis să cheme jurnaliştii la o conferinţă de presă în aer liber, cu harababura de la Pasajul Domneşti în spatele său, şi să prezinte aşa raportul privind mandatul adversarului din campania electorală.
Dacă nu apărea Aurelian Bădulescu, totul era o chestiune relativ anostă, pe care Dan, cu difuzorul său montat pe gură, nu ar fi reuşit să o mişte mai deloc.
Una sau două televiziuni de ştiri ar fi transmis în direct primele cinci minute ale discursului posibilului candidat, apoi trecea la următorul subiect din tocătoarea zilnică de ştiri.
O serie de ştiri de linie ar fi fost produse de agenţiile de presă şi cu asta, basta. Dar nu, Gabriela Firea, nemulţumită că adversarul ei nu este destul de popular, a vrut să-l ajute.
„Te duci peste Nicuşor Dan şi nu-l laşi să spună nimic coerent, îi bagi degetul în gură, îl tragi de păr, îi scoţi cămaşa din pantaloni, îi pui coarne cu degetele, te descurci tu.”
Ce a făcut ea? – iar aici încep părerile mele. Poate greşesc, dar eu aşa cred că s-au petrecut lucrurile. L-a chemat pe dulăul Aurel şi l-a „instructat”, cum spun românii americani: „Te duci peste Nicuşor Dan şi-l faci praf. Nu-l laşi să spună nimic coerent, îi bagi degetul în gură, îl tragi de păr, îi scoţi cămaşa din pantaloni, îi pui coarne cu degetele, te descurci tu”.
Dulăul Aurel nu s-a lăsat. Înainte să-i scoată lesa Tanti Gabriela, a mârâit şăgalnic: „Nu numai atât, şefa, dar o să aduc un dulap cu mine şi îl pun lângă el. Iar dacă o să mă atingă-mpingă câtuşi de puţin, voi striga Au! M-ai lovit la operaţie!”.
Restul îl ştim. Pe vremea lui Ceauşescu, am asistat odată la repetiţiile Brigăzii Mecan, a Centrului Universitar Galaţi, într-o sală de lectură, din cămine.
Fachirul (Ciprian Fanaca, acum plecat dintre noi, ulterior membru al Grupului Divertis) era dezesperat de faptul că sala de lectură se umplea de studenţi-spectatori şi repetiţia era segmentată, aşa că i-a dat afară pe toţi.
Iar pentru că aceştia ascultau la uşă, râzând înfundat de ce auzeau, Fachirul le spunea, prin gaura cheii: „Bruuummm, brrrrruuuum! Vă brrrruiem, vă brrruiemmm! Bâzzzzzz- Bâââzzzz! Pooooc – Poocc!”.
Aşa şi Bădulescu, dar Fachirul era şăgalnic… O astfel de grosolănie strigătoare la cer, un asemenea comportament grobian, cu accente golăneşti, atâta nimicnicie umană mi-a fost rar dat să văd. Dacă aş fi avut turpidimetrul la mine, ar fi explodat.
Cum faci praf puţinul capital politic rămas
Rezultatul? Nicuşor Dan, încărcat, a fost, cu Relu Căţelu’ în coasta lui, subiectul unui puternic coverage, pe toate televiziunile de ştiri şi generaliste. „A huge bloody scandal” – cum ar spune britanicii.
Un fapt de presă anodin (maşini trecând şi candidatul criticându-şi adversarul din alegeri) a devenit o bombă de presă, demnă de breaking news.
Contextul? La dezastrul reprezentat de mandatul Gabrielei Firea, aceasta nu trebuia decât să stea liniştită, low profile, să se roage să mai obţină încă un mandat, prin cine ştie ce minune a sorţii, pe diferite contexte fericite (lebede de diferite culori, dar mai ales lebădoi).
Gabriela Firea ar fi putut foarte bine să joace mainstream, să fie cuminţică precum o pisică blândă şi să împartă steguleţe tricolore, cu măscuţe plastifiate, prin Bucureşti, la electoratul propriu, îmbrăcată în taior gri, cu bluză roz fără farfastâcuri, stând pe tocuri de trei centimetri şi pozând în tanti modesta, prietena oamenilor săraci.
Ei bine, nu. Nu i-a ajuns eşecul cu Vignieta Oxigen, despre care am scris ce este, cum este, ce efect va avea şi ce se va elege de ea şi exact aşa a şi fost.
La debutul pandemiei de coronavirus, a apărut costumată straniu, Cruela Anticoronavela cu seringa-n mână, tanti cea rea care e severă şi e gata să-ţi facă injecţia moldamină dureroasă, şi a început să vorbească despre testarea în masă a bucureştenilor.
Hora cu testarea în masă continuă şi acum şi în aceasta s-au prins, de-a valma, toţi primarii de sectoare şi Institutul „Balş”, într-o operaţiune relativ haotică de captatio benevolentiae care nici acum nu s-a terminat şi probabil va continua, ritmic, toată vara, urmând să aibă deznodământul în săptămâna dinaintea alegerilor locale.
Nu este clar dacă electoratul PSD, convins de acelaşi partid că nu trebuie să poarte mască, dar şi că reţelele 5G fac tot felul de bazaconii cu ei, instigat la nerespectarea regulilor de distanţare socială, a înţeles ceva şi apreciază campania aceasta, în care oricum personajele par a fi de gumilastic şi joacă într-o partitură în care se comportă ca nişte păpuşi.
Şi, ca să parafrazez din Marin Sorescu, „(…) pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume, li s-a spus Bădulescu”.
Efectul acestui demers electoral prostesc este destructiv, produce stupoare şi dezorientare în rândul electoratului PSD din Capitală, iar lucrul acesta se va vedea la vot.
