-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialFinalul unei campanii ratate

Finalul unei campanii ratate

» Pentru Romania, meciul de maine seara contra Serbiei, din preliminariile Cupei Mondiale la fotbal, nu mai conteaza decat pentru palmares, respectiv coeficientul care ne va duce sau nu in a doua urna valorica la tragerea la sorti a grupelor preliminare pentru viitorul Campionat European.

La Belgrad, selectionata romaniei va juca rolul de arbitru in duelul sarbo-francez pentru calificarea directa la turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud. Pentru a-si asigura prima pozitie in clasament, plavii, care sunt lideri cu patru puncte avans, au nevoie de o victorie pe "Marakana" din Belgrad. Dar daca tricolorii vor reusi sa nu piarda, numele castigatoarei grupei va fi cunoscut miercuri, atunci cand se vor juca meciurile Lituania-Serbia si Franta-Austria.
Razvan Lucescu a tratat cu maxima seriozitate meciul de sambata. In ciuda multor voci care l-au acuzat ca evita intinerirea echipei, tanarul selectioner a dovedit ca a invatat multe de la celebrul sau tata si gandeste fotbalul in timp real. A chemat la lot cei mai in forma jucatori pentru a reusi o continuitate in rezultate datatoare de bun moral in viitoarea campanie de calificare. Pentru un meci atat de greu cum este cel cu Serbia se va baza pe jucatorii cu multa experienta, urmand ca fotbalistii de perspectiva sa fie folositi miercuri, in partida cu Insulele Feroe.

 

Pentru meciul de la Belgrad, Razvan Lucescu mai are doar doua semne de intrebare, respectiv pe cine va introduce in primul 11 dintre Mara sau Balan si Maftei sau Panin. Cert este ca in sfarsit va juca Mutu, pentru prima data sub comanda noului selectioner si spre bucuria colegului sau de linie, Marica. Scapat de presiunea financiara care a pus amprenta pe ultimele sale evolutii, atacantul Fiorentinei este hotarat sa faca un meci mare, pentru a razbuna infrangerea in fata sarbilor de la Constanta: "stiu ca la Belgrad ne asteapta un calvar, mai ales ca sarbii au oportunitatea de a se califica direct la Mondiale. Dar noi suntem gata sa luptam, vrem sa ne razbunam pentru meciul de la Constanta. stiu ca nu mai avem sanse sa ne calificam la turneul final din Africa de Sud, dar asta nu inseamna ca ne vom da la o parte. Trebuie sa ne gandim si la urmatoarea campanie de calificare, la Campionatul European, si o infrangere cu Serbia ne-ar putea retrograda in a treia urna valorica".

La Belgrad, in ciuda apelurilor la moderatie, toata lumea asteapta increzatoare marea sarbatoare din noaptea de sambata. "De la inceputul campaniei de calificare, fiecare meci a fost decisiv in felul sau. Trebuie sa castigam partida cu Romania, in fata minunatilor nostri suporteri. Calificarea la Cupa Mondiala inseamna un succes urias, sunt jucatori in lume care asteapta 10-15 ani ca sa ajunga la un turneu final. Abia asteptam meciul, suntem constienti de dificultatea lui. Nu va fi usor, dar cred ca suntem mai buni si putem castiga. Nu e nevoie de o presiune suplimentara, stim importanta si semnificatia acestui joc", a declarat mijlocasul de la TSKA Moscova, Milos Krasic.

Tineretul lui Sandoi vrea sa continue sirul victoriilor
Fara punct pierdut pana acum, selectionata de tineret va da un examen greu la Riga impotriva Letoniei. In echipa noastra vor lipsi, din cauza unor probleme medicale, cativa jucatori de baza ca Ochirosii, Gangioveanu sau Rusescu, iar o alta problema s-a ivit in centrul defensivei, acolo unde Gaman, Cordos sau Barbu nu sunt in forma maxima din cauza lipsei de meciuri oficiale la echipele lor de club.

In aceste conditii, Razvan Lucescu a evitat sa convoace la echipa mare jucatori de la trupa lui Sandoi, selectionerul echipei de tineret fiind intru totul de acord cu aceasta decizie: "In conditile in care avem destui accidentati, ar fi fost dificil pentru noi sa fim privati inca de cativa jucatori. Razvan cunoaste foarte bine aceasta situatie, am stat de vorba cu el despre fotbalistii de la tineret si ii urmareste in continuare. Atat meciul din Letonia, cat si cel cu Insulele Feroe sunt importante, pentru ca in momentul in care vom lua sase puncte din aceste jocuri am putea fi considerata echipa cu prima sansa de calificare. Chiar daca a pierdut in Insulele Feroe, Rusia ramane principala contracandidata la primul loc pentru ca a reusit sa castige celelalte partide, ba chiar a reusit sa castige intr-un amical in fata Italiei".

»  Chiar daca Letonia a fost invinsa pe propriul teren de Rusia, cu 0-4, balticii nu au jucat rau si au aratat ca pot pune probleme oricarui adversar, intalnirea din aceasta seara anuntandu-se extrem de dificila pentru "tricolorii mici".

Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...
Ultima oră
Pe aceeași temă