» Premierul Emil Boc a anuntat ca Guvernul isi va angaja raspunderea pe legea sistemului unitar de pensii, spunand ca este gata sa puna totul la bataie: ori pica Guvernul, ori trece legea. Opozitia a acuzat Guvernul de demagogie si de favorizarea lui Traian Basescu.
» Noua lege ar urma sa elimine privilegiile "pensionarilor de lux" si sa-i avantajeze pe cei cu pensii mici. Cu acest argument, Boc da cu tifla opozitiei: "as fi onorat" sa cada Guvernul din cauza acestei legi.
Guvernul a decis sa isi angajeze raspunderea pe legea sistemului unitar de pensii, care ar urma sa elimine privilegiile pensionarilor "de lux", protejati de aproximativ 80 de legi speciale, dar si sa creasca varsta de pensionare la 65 de ani, pana in 2030, atat pentru barbati, cat si pentru femei. Anuntul lui Emil Boc a luat prin surprindere atat opozitia, cat si sindicatele. Politicienii au acuzat o miscare cu iz electoral, favorabila lui Traian Basescu, si faptul ca Guvernul intentioneaza sa se apere de motiunea de cenzura prin aceasta lege a pensiilor. Sindicatele s-au plans ca le ramane prea putin timp pentru a negocia eventuale modificari ale legii, insa nu s-au impotrivit legii.
Deputatul PNL Eugen Nicolaescu a declarat ca miscarea Guvernului este "o incercare de inselare a populatiei, deoarece Guvernul este aproape de demitere. Este o minciuna grosolana pe care Emil Boc o arunca pe piata pentru a aduce voturi pentru Traian Basescu". Fostul vicepremier PSD Dan Nica, cel care a fost punctul de plecare al ruperii coalitiei PDL-PSD, a spus ca este vorba despre o "fortare politicianista": "Asumarea raspunderii pe legea pensiilor, pe care nimeni nu a vazut-o, poate sa fie considerata doar o gluma. Este regretabil ca PDL nu pune inainte interesul romanilor, ci o smecherie electorala". Senatorul PDL Cristian Radulescu ne-a declarat insa ca acuzele opozitiei nu sunt fondate si ca momentul nu ar fi fost ales cu intentii ascunse: "Acum i-a venit randul acestei legi, pana acum nu era gata, pentru ca a fost finalizata abia dupa ce s-a terminat cu Legea salarizarii unice. Daca era mai tarziu, intram in campanie electorala. Mai devreme, nu era gata".
Momentul ales de Guvernul PDL pentru angajarea raspunderii pe legea pensiilor il avantajeaza pe Traian Basescu, crede profesorul de sisteme electorale Alexandru Radu, "in masura in care o poate bifa – iata, am facut ceva pentru pensionari, si mai ales daca este prezentata in culori atat de frumoase precum Legea salarizarii unice". Totusi, spune Radu, procedura asumarii nu este in regula, pentru ca "acest Guvern se afla intr-o stare de provizorat", dat fiind ca nu a trecut inca prin Parlament. Intr-adevar, premierul Emil Boc prezinta legea in culori frumoase: "Este un angajament al Guvernului fata de romani, de a elimina privilegiile din sistemul de pensii, de a face sustenabil sistemul de pensii din Romania". Pe principiul "luam de la cei bogati si dam la cei saraci", Emil Boc pare sa foloseasca aceasta lege care reduce inechitatile din sistemul de pensii in favoarea Guvernului: "As fi onorat ca un guvern pe care il reprezint sa cada datorita acestei legi. Amenintarea ca va fi o motiune de cenzura nu ma sperie".
Noua lege a pensiilor este un obiectiv asumat de Romania in acordul de imprumut cu Fondul Monetar International (FMI). Proiectul prevede eliminarea din sistem a prevederilor speciale pentru categorii precum magistratii, politistii, pilotii de aviatie civila, diplomatii sau militarii, care in prezent contribuie mai putin decat restul populatiei la fondul de pensii, se pot pensiona mai devreme, in schimb primesc pensii calculate ca procent din media salariala pe ultimele luni de activitate. Astfel, cea mai mare pensie din sistemul public atinge aproximativ 8.300 de euro pe luna, in cazul unui "aviator din Cluj", iar pensia sociala minima este de 83 de euro, a explicat Emil Boc. Categoriile speciale vor avea cel mai mult de pierdut, a explicat Mihail seitan, secretar de stat la Ministerul Muncii: cele peste 200.000 de astfel de pensii vor fi recalculate, iar cele care depasesc 10.000 – 15.000 de lei vor fi reduse cu aproximativ 40-50%.
In schimb, punctul de pensie va fi indexat cu nivelul inflatiei si cu 50% din cresterea reala a salariului mediu brut pe economie, sustine Guvernul in proiectul de lege, astfel ca pensionarii de rand ar putea avea de castigat. De avantaje se vor bucura si cei care muncesc in conditii speciale – in mine, cu materii prime nucleare, cei din armata, politie, servicii secrete si aviatie civila, care ar putea iesi la pensie mai devreme cu zece ani decat media generala.
» Pro si contra
Premierul sustine ca noua lege a pensiilor va reduce cheltuielile de la buget cu aproape 650 de milioane de euro anul viitor, iar pana in 2030 tinta de economisire este de 8,65 miliarde euro. In prezent, sustine Guvernul, "s-a ajuns la cea mai mare valoare, ca deficit, din ultimii zece ani. Bugetul de stat imprumuta bugetul de pensii cu 1,5 miliarde euro. Actualul sistem de pensii nu se poate sustine singur, pe baza contributiilor pe care le platesc salariatii".
Practic, diferenta lipsa este acoperita din taxele si impozitele platite de cetatenii activi. Noua lege mai urmareste sa descurajeze pensionarile inainte de limita de varsta, facute adeseori prin incalcarea legii. Printre dezavantajele legii se numara faptul ca varsta de pensionare va creste treptat, pana in 2030, pana la 65 de ani atat pentru barbati, cat si pentru femei, pentru a mari proportional si perioada de cotizare la sistemul de pensii. In Romania sunt in prezent 5,7 milioane de pensionari si doar 4,9 milioane de angajati platitori de taxe.