Ori de cate ori in Romania anului 2009 a avut loc un eveniment important si plin de consecinte din punct de vedere politic sau economic, PDL si PSD s-au acuzat reciproc de nepasare, incompetenta, rea-credinta, ipocrizie etc. Cele doua partide s-au aflat de multe ori pe punctul de a arunca in aer protocolul de guvernare si de a transforma Cabinetul Boc intr-un scurt paragraf din tabelul cronologic dedicat tranzitiei.
Inainte de alegerile europarlamentare, ai fi zis ca soarta bietului Guvern atarna de un fir de par. Cei doi colosi – PDL si PSD – aveau nevoie de spatiu de manevra electorala, iar sagetile reciproce lansate prin sacrificarea fara mila a oricarei preocupari serioase in directia unor politici publice coerente pareau sa slujeasca cum nu se poate mai bine scopurilor imediate ale campaniei.
In momentul in care, cu delegatia FMI in tara, ministrul de Finante a anuntat ca scaderea economica va fi dubla fata de cea prognozata, adica nu de -4%, ci de -8%, PDL si PSD au inceput sa zbiere unii la altii, folosind ca arsenal si numarul de posibili concediati din randurile birocratiei de stat, pe o scara de la 8.000 de persoane pana la 300.000. Asumarea raspunderii Guvernului Boc asupra celor trei legi a provocat o suita de replici si contrareplici care au macinat energii demne de cauze mai bune si au afectat inca si mai grav autoritatea deja iluzorie a premierului.
De ce insa au asteptat Traian Basescu si primul-ministru atat de mult si au folosit un pretext atat de nebulos precum autocarele electorale ale lui Dan Nica pentru a inlocui pe unul sau altul dintre ministri?
Emil Boc ar fi avut si pana acum motive absolut legitime sa inlocuiasca diversi ministri, fie ei de la PSD sau de la PDL. Premierul a fost pus nu o data in situatii nu doar stanjenitoare pentru statutul sau de sef al Executivului, ci si profund daunatoare pentru puterea de decizie a Cabinetului. Toleranta lui Emil Boc a frizat absurdul atunci cand a acceptat sa-l mai pastreze ministru pe Marian Sarbu dupa ce acesta si-a petrecut un concediu indecent de lung in vreme de criza (trei saptamani) in Japonia, in timp ce delegatia FMI il astepta la Bucuresti sa discute Legea salarizarii unitare si modul in care Guvernul tocmai hotara ce salarii si ce venituri sa taie. Emil Boc a inghitit cu stoicism si penibila bataie de joc cu care Ecaterina Andronescu a ales sa trateze proiectele de legi ale educatiei pe care primul-ministru i le inmanase personal dupa ce comisia Miclea si-a incheiat misiunea in aprilie.
In orice organizatie functionala, a primi de la seful direct un set de documente in baza carora se presupune ca trebuie sa te apuci de lucru, dar le arunci la gunoi si faci cu totul altceva reprezinta o problema grava, un fel de bomba cu ceas care risca sa arunce intreaga institutie/companie/asociatie in haos. Daca nu esti de acord cu sarcina primita, e logic fie sa-ti dai demisia, fie sa ii explici sefului de ce trebuie sa faci altfel si negociezi o formula de compromis, fie – in varianta obedienta – faci strict ce iti spune seful, dar nu mai protestezi post factum. Dar, cu ajutorul vajnicilor ei sefi, Ecaterina Andronescu a ales sa-l sfideze pe primul ministru si inainte, si dupa asumarea raspunderii.
Cat despre ministrii PDL cu "merite" demne de inlocuiri rapide, ma intreb in ce tara din lume ministrul de Finante mai ramane in functie dupa ce se dovedeste ca estimarea deficitului bugetar facuta la inceputul anului este gresita, la mijlocul anului, de la simplu la dublu, adica de la circa -4% la -8% (aproximativ la fel ca situatia prabusirii economiei)? In ce tara din lume Guvernul poate hotari aproape peste noapte posibilitatea cresterii impozitelor locale cu pana la 20%, iar dupa aparitia informatiei prima declaratie de presa a ministrului de Finante sa omita orice explicatie si sa se refere exclusiv la apararea disproportionata a colegei Udrea? Sau in ce tara din lume ministrul Transporturilor isi incepe mandatul declarand ca nu poate face autostrazi si continua razgandindu-se electoral si presand pentru cateva zeci de kilometri din cele cateva sute restante?
Oricat de mult ne-am autoflagela spunandu-ne ca exigenta competentei in Romania este o simpla naivitate, este cert ca lui Emil Boc nu i-au lipsit nici motivele, nici pretextele ca sa fi inlocuit ministri si pana acum. Asa ca faptul ca presedintele Basescu si premierul Boc aleg tocmai pretextul autocarelor tenebroase ale lui Dan Nica pentru a pune piciorul in prag nu pare sa fie de bun augur. Gestul atesta ca inlocuirile de ministri care ar putea urma nu au legatura cu bunul mers al treburilor publice, ci mai degraba cu nevoia de a da o puternica lovitura PSD, in pragul startului pentru campania prezidentiala. Daca ar fi fost interesat de corectitudinea scrutinului din 22 noiembrie, premierul ar fi privit, probabil, cu mult mai mare atentie solutia simpla si ieftina propusa de STS pentru descoperirea chiar in ziua alegerilor si in mai putin de cateva minute a celor care voteaza penal de mai multe ori.
Dar daca PSD ar fi fost scos de la guvernare ceva mai devreme, PDL ar fi donat tarii un alt premier de sacrificiu. Cateva luni de guvernare in vreme de criza erodeaza profund orice echipa guvernamentala. Amanand insa momentul, PDL va putea aparea in campanie proaspat si, mai ales, in postura celui mai puternic.
Dar, in ciuda motivelor egoiste, din demersul PDL de a-si lovi partenerii de guvernare se desprinde si o veste buna. Cu un guvern PDL-PSD, tara era asezata oricum foarte prost. Daca nu avem prea multe sanse sa ne fie mai bine, am putea macar sa schimbam perspectiva. Pentru ca atat resursele de "generozitate" ale PDL, cat si scepticismul initial al lui Ion Iliescu se apropie de scadenta.
