4.4 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSocialMigrant irakian, depistat într-un parc din municipiul Giurgiu

Migrant irakian, depistat într-un parc din municipiul Giurgiu

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale şi astfel au observat în zona unui parc din municipiul Giurgiu o persoană de sex masculin care nu vorbea limba română. Persoana a fost dusă la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări, unde s-a constatat că nu deţine niciun document de identitate, acesta declarând că este cetăţeanul irakian D.O.M., în vârstă de 23 de ani şi dorea să ajungă într-o ţară din Uniunea Europeană”, se arată în comunicatul ITPF Giurgiu.

Ca urmare a celor constatate, „persoana în cauză a fost predată lucrătorilor din cadrul Biroului de Imigrări Giurgiu”.

În cauză, cercetările continuă, la finalizare urmând a fi luate măsurile ce se impun.

Menţionăm faptul că, în ultima săptămână, alţi opt cetăţeni irakieni – care se deplasau pe jos pe DN 5 Giurgiu-Bucureşti ori încercau să taie prelata unor automarfare cu intenţia de a ajunge în Capitală – au fost prinşi de poliţişti.

Cele mai citite

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă