-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSocialLista completă cu măririle salariale pentru personalul medical. Creșteri de peste 70%

Lista completă cu măririle salariale pentru personalul medical. Creșteri de peste 70%

Un medic primar va ajunge să câştige net, de la 1 martie, peste 9.000 de lei, în timp ce medicii legişti vor primi chiar şi 4.000 de euro. Creşterile salariale prevăzute de Legea cadru nr.153/2017, privind salarizarea personalului medical din fonduri publice va fi aplicată în două etape, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Sănătăţii redacţiei România Liberă:

– Începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariile brute ale personalului medical cresc cu 25% faţă de nivelul acordat în luna decembrie 2017, inclusiv cel al sporurilor aflate în plată la 31 decembrie 2017.

– Începând cu data de 1 martie 2018, salariile medicilor și asistenților medicali cresc la nivelul salariilor de bază stabilite la nivelul anului 2022.

În acest context, începând cu data de 1 martie 2018, salariile brute de bază a  medicilor şi asistenţilor medicali vor crește față de luna ianuarie 2018, cu procente cuprinse între 70%și 172%. La unele categorii de personal, la creșterile salariale nete se vor adauga sporurile, gărzile şi contravaloarea indemnizaţiei de hrană. „ Dacă salariile personalului medical vor ajunge în foarte scurt timp la nivelul altor state dezvoltate din UE, trebuie să oferim şi servicii medicale la nivel european. Sunt convinsă că nu este doar aşteptarea mea, ci a tuturor pacienţilor care au nevoie de un act medical de calitate atunci când ajung la spital”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Măriri salariale de aproape 300% pentru medicii rezidenţi 

Exemple de creşteri ale salariilor brute de bază:

– medic rezident anul III unităţi sanitare clinice: 103% (8.343 lei)

– medic primar, anatomie patologică şi medicină legală: 71% (20.234 lei)

– medic rezident anul I, servicii de ambulanţă/compartimente de primire urgenţe/secţii/compartimente de ATI: 106% (7.098 lei)

– asistent medical, studii superioare, servicii de ambulanţă / compartimente de primire urgenţe / secţii / compartimente de ATI : 67% (5.545 lei)

– medic primar, unităţi sanitare neclinice: 172% (15.254 lei)

– asistent medical PL, unităţi sanitare neclinice: 70% ( 4.794 lei)

De asemenea, medicii rezidenti, în funcţie de specialitate şi de gradul de pregătire, vor beneficia de creşteri ale salariului de bază (nete)  între 151% şi 287%.

Eşalonat, până în anul 2022, vor beneficia de creşteri salariale şi alte categorii de personal sanitar, ca de exemplu:

– infirmieră din unităţi sanitare neclinice: 145% (4.420 lei)

– ambulanţieri: 99%  (5.143 lei)

– logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social, din unităţi clinice: 82% (5.303 lei)

De cele mai mari creşteri, în schimb, vor beneficia medicii legişti şi cei de anatomie patologică, ei ajungând la un salariu brut de 4.000 de euro, după o creştere de 71%.

Într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a explicat că asistenţii medicali cu studii superioare vor avea o majorări de aproximativ 1.200 de lei, adică, de la 1.800 de lei cât câştigau în decembrie 2017 vor ajunge la peste 3.000 de lei, la 1 martie 2018. De asemenea, nici în cazul lor, aceste majorări nu cuprind şi sporurile de tură, de sărbători legale şi de condiţii, care pot dubla aproape salariul.

Nu la fel de mulţi bani pentru medicii de familie

În cazul medicilor de familie vor exista creșteri de la 1 aprilie, cand va fi semnat noul Contract cadru privind acordarea serviciilor de asistenţă medicală primară. Însă, în cazul lor, majorările nu vor fi la fel de mari, aceștia fiind plătiți de Casele de asigurări de sănătate, pentru că sunt furnizori de servicii medicale, după cum a argumentat ministrul Sorina Pintea: „S-a modificat bugetul Casei, ieri am avut o discuție pe contractul cadru cu reprezentanții CNAS, și vor beneficia de o creștere a punctului semnificativă, de la 4,8 la 5,82. E destul de generoasă oferta”.

25% în plus la salariul brut. Corecţii la departajările artificiale

Conform Legii salarizarii, se acordă o creştere de 25% a salariului brut, dar acesta să nu depăşească nivelul stabilit de lege pentru anul 2022. Abordarea unitară a Legii salarizării pe fiecare domeniu de activitate a determinat unele ajutări ale salariilor, astfel încât să se încadreze în grila de salarizare prevazută de Legea în vigoare.

De exemplu, în anul 2016, salariile farmaciştilor au fost aduse la nivelul salariilor medicilor, iar pentru a ajunge la nivelul de salarizare prevăzut de Lege, s-au aplicat măriri ale salariului brut în procent mai mic de 25%. De asemenea, Legea salarizării impune alinierea din punct de vedere al salarizării pentru funcţii similare ocupate în instituţiile statului, cum este cazul funcţiilor de conducere din cadrul MS şi serviciile publice deconcentrate ale MS (DSP).

În situaţiile în care salariile au înregistrat creşteri importante până la momentul iulie 2017, datorită unor acte normative care au acordat creşteri salariale pentru anumite segmente, s-au creat departajări artificiale între aceleaşi funcţii ocupate în acelaşi tip de unităţi. Este cazul Direcţiilor de Sănătate Publică, unde veniturile erau mult mai mari decât ale celor care ocupă funcţii similare în serviciile publice deconcentrate ale celorlalte ministere. Astfel, potrivit MS, biologii, biochimiştii şi fizicienii din cadrul DSP au beneficiat de o creştere a salarilor în ianuarie 2017, când au fost echivalaţi la nivelul a 75% din salarile personalului de la CNAS.

Exemple creşteri salariale în luna ianuarie 2017:

Asistent principal studii superioare – 86%

Biolog, chimist, biochimist, fizician principal – 74%

Biolog, chimist, biochimist, fizicin specialist – 90%

De asemenea, de creştere salarială cu 84% au beneficiat, în ianuarie 2017, şi psihologii principali din cadrul DSP. Funcţiile publice de conducere de conducere din cadrul DSP-urilor (director executiv, director executiv adjunct) vor fi aliniate cu funcţiile similare de la nivelul celorlalte ministere. 

Scăderi de lefuri pentru angajaţii din aparatul central

În contextul alinierii veniturilor salariale la nivelul anului 2022, s-au operat ajustări ale veniturilor şi în cadrul aparatului central pentru persoanele care ocupă funcţii de conducere din categoria înalţilor funcţionari publici, funcţii publice de conducere de director general, director şi adjuncţii acestora şi şef birou. În cazul consilierilor incadraţi in cabinetele demnitarilor, pentru că veniturile acestora depăşeau cu mult veniturile celor încadraţi în posturi similare la alte ministere, s-au operat modificări în grila salarială, astfel încât nivelul de salarizare să fie acelaşi în toate instituţiile din aparatul central. De exemplu, un consilier cabinet a avut în decembrie 2017/venit net – 9.419 lei, iar în ianuarie 2018/venit net – 5.735 lei.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, regulamentul de sporuri pentru personalul din sistemul sanitar este în dezbatere şi vor avea loc întâlniri cu reprezentanţii confederaţiilor sindicate reprezentative la sediul instituţiei. Pentru personalul TESA şi muncitori există reglementare distinctă, aprobată prin HG, care nu se aplică în anul 2018, când categoriile beneficiare vor încasa cuantumul sporului avut în decembrie majorat cu 25%. 

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă