1.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalIran, Revoluția Islamică omagiată prin emonstrații. Preşedintele ia în derâdere SUA și...

Iran, Revoluția Islamică omagiată prin emonstrații. Preşedintele ia în derâdere SUA și Israelul

Sute de mii de iranieni au demonstrat în ţară pentru a marca aniversarea Revoluţiei Islamice din 1979, denunţând Statele Unite şi Israelul ca state asupritoare.

„Ei (Statele Unite şi Israelul) au vrut să creeze tensiuni în regiune … au vrut să divideze Irakul şi Siria … au vrut să creeze un haos pe termen lung în Liban … dar cu ajutorul nostru politicile lor au eşuat. America a vrut să intervină în problemele noastre de stat. Dar a eşuat din cauza gradului ridicat de conştientizare şi a unităţii în rândul poporului nostru”, a spus Rouhani într-un discurs public la Teheran.

Hassan Rouhani, care este preşedinte din 2013, a lansat un apel la unitate către cetăţenii iranieni.

„Vreau ca anul viitor să fie anul unităţii naţionale. Le cer conservatorilor, reformiştilor, moderaţilor, tuturor partidelor şi tuturor oamenilor să se unească. Revoluţia noastră a fost victorioasă pentru am fost împreună. Şi astăzi trebuie să-i invităm din nou pe toţi să se îmbarce în trenul de succes şi victorios al revoluţiei. Toate rasele din Iran, toate religiile iraniene, şiiţi şi sunniţi, musulmani, creştini, evrei şi zoroastrieni – oricine crede în Constituţie este un revoluţionar şi trebuie respectat”, a mai spus liderul de la Teheran, citat de Mediafax.

Revoluţia Islamică din Iran se referă la evenimentele care au dus la răsturnarea monarhiei iraniene, detronarea Shahului Mohammad Reza Pahlavi şi, totodată, înlocuirea formei de guvernământ cu o republică islamică.

În cadrul ceremoniilor de duminică, autorităţile iraniene au prezentat o rachetă balistică Ghadr, cu o rază de acţiune de 2.000 de kilometri, această fiind expusă pe o stradă importantă din Teheran. Decizia este văzută drept o sfidare a presiunilor din partea Statelor Unite şi a Europei privind programele nucleare şi cu rachete balistice ale Iranului.

Iranul oferă susţinere Administraţiei din Siria, condusă de preşedintele Bashar al-Assad, miliţiilor şiite din Irak, insurgenţilor huthi din Yemen şi mişcării şiite libaneze Hezbollah.

Preşedintele american Donald Trump, care consideră Iranul drept o ameninţare din ce în ce mai mare pentru stabilitatea regională în Orientul Mijlociu, a anunţat că va colabora cu Israelul şi cu Arabia Saudită -principalii rivali regionali ai Iranului – pentru a împiedica tentativele Teheranului de a-şi extinde influenţa în regiune.

Recent, Israelul a avertizat cu privire la creşterea implicării iraniene de-a lungul graniţelor sale cu Siria şi Liban. Sâmbătă, armata israeliană a desfăşurat atacuri aeriene asupra unor „ţinte iraniene” din Siria, considerate drept „cele mai semnificative” din ultimele decenii.

Cele mai citite

Atac ucrainean asupra unui depozit de combustibil din Rusia: incendiu masiv în regiunea Oriol

Un depozit de combustibil din regiunea Oriol, situată în vestul Rusiei, a fost cuprins de flăcări în urma unui atac cu dronă atribuit Ucrainei,...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

5 tipuri de lenjerii de pat care îți vor înfrumuseța dormitorul

Un dormitor confortabil și estetic depinde de alegerea corectă a detaliilor, iar lenjeriile de pat joacă un rol esențial în crearea unei atmosfere plăcute....
Ultima oră
Pe aceeași temă