17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialAncheta la Vaslui dupa ce un copil a fost vandut

Ancheta la Vaslui dupa ce un copil a fost vandut

O femeie din localitatea vasluiana Carja-Murgeni este cercetata de politistii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate (SCCO) din cadrul IPJ Vaslui pentru trafic de persoane, dupa ce si-a vandut copilul, care ulterior a fost adoptat de familia care l-a cumparat.
seful SCCO Vaslui, comisar-sef Doru Lascu, a declarat ca exista suspiciuni ca baiatul adoptat este trimis in mod frecvent in Anglia la cersit, in timp ce mama naturala primeste regulat sume de bani de la noua familie a copilului. "Am deschis o cauza penala in cazul unui copil care a fost adoptat de o familie din Fetesti – Ialomita. Cercetam conditiile in care s-a facut adoptia, precum si modul in care acesta este scos din tara, existand suspiciuni ca este exploatat, fiind obligat sa cerseasca in Anglia. Mai mult, mama primeste frecvent sume de bani de la familia care i-a adoptat copilul", a declarat comisarul-sef Doru Lascu.

Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Vaslui, institutie care s-a ocupat de strangerea probelor pentru intocmirea dosarului in acest caz, precizeaza intr-un comunicat ca baiatul a fost vandut in schimbul unor sume de bani. "In luna noiembrie 2008, doua persoane, cetateni romani, au contactat familii dezorganizate din suburbia Carja a orasului Murgeni, reusind sa convinga o mama sa-si vanda unul dintre cei patru copii contra sumei de 1.000 de euro. Copilul a fost ulterior transportat si vandut in Fetesti, judetul Ialomita, pentru suma de 7.000 de euro unor alte persoane", se arata in comunicatul IJPF Vaslui.

Reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Vaslui spun ca baiatul a fost scos din familie in anul 2007 din cauza abuzurilor la care era supus. Alexandru a fost dat in asistenta maternala, iar mama a fost decazuta din drepturile parintesti. Femeia a reusit insa sa-si ia copilul de la asistentul maternal si sa-l incredinteze unei familii de romi instarite, din Ialomita. Adoptia s-a realizat in numai patru luni. Mama copilului recunoaste senina ca primeste bani in mod regulat de la familia din Ialomita. "Mi-au dat atunci cand au luat baiatul bani si am acoperit casa, iar apoi, cate cinci, zece, 15 milioane ori de cate ori i-am sunat si le-am spus ca am o nevoie. Ei sunt instariti, au de unde sa dea", a spus Nela Stoica. Familia care l-a adoptat pe Alexandru are cinci copii majori plecati in Anglia.

Biroul Teritorial Vaslui al DIICOT a solicitat DGASPC Ialomita documentele in baza carora s-a acordat atestatul de parinti adoptabili sotilor Calin din Fetesti.
Directorul institutiei ialomitene, Paul Marcu, a declarat ca in acest judet au mai fost familii de romi care au infiat copii de la romani. Anul trecut, in judetul Ialomita au avut loc peste 20 de adoptii, in timp ce la Vaslui au fost doar opt.

» 11.641 minori exploatati
Cu toate legile si autoritatile care ar trebui sa lucreze in beneficiul minorilor, anul trecut, in tara noastra 11.641 de copii au fost abuzati, neglijati sau exploatati. Criza economica ce va duce la accentuarea saraciei ii va determina si pe alti parinti iresponsabili sa isi vanda pe bani copiii, minorii ajungand apoi sa fie exploatati.

Cele mai citite

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...
Ultima oră
Pe aceeași temă