7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialCapii justitiei au prins boala exclusivitatii televizate

Capii justitiei au prins boala exclusivitatii televizate

De la vestea data de seful DNA, Daniel Morar (foto) ca Monica Iacob Ridzi este cercetata penal intr-un dosar pana la ghicitorile televizate ale sefului ANI privind averile unor ministri, stadiul anchetelor si dosarelor penale a inceput sa fie facut public la diverse televiziuni private, in direct si neaparat in exclusivitate.

Vestea ca fostul ministru al Tineretului si Sportului Monica Iacob Ridzi a fost audiata si are un dosar de cercetare penala, iar Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut avizul pentru inceperea urmaririi penale a picat "in exclusivitate" pentru postul de televiziune Realitatea TV, chiar de la seful institutiei, procurorul Daniel Morar. Nu intr-o conferinta de presa sau printr-un comunicat, seful DNA a mai dezvaluit numarul de persoane audiate si capetele de acuzare impotriva Monicai Ridzi.

 

Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, invitata in acelasi platou de televiziune cu Morar, nu a putut decat sa confirme cu jumatate de gura. Cand emisiunea a capatat aspect de sezatoare, cu seful Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecatorul Virgil Andreies, reprosandu-i in direct, prin telefon, Procurorului General Kovesi ca nu prea vine la sedintele CSM, s-a auzit vocea firava si uimita a ministrului Justitiei Catalin Predoiu:
"Poate ca aceste lucruri ar trebui sa le discutam mai intai intre patru pereti, intr-un cadru institutional". Acest episod de justitie in direct nu este singurul din ultima vreme. Cu ceva timp in urma, seful Agentiei Nationale de Integritate (ANI), procurorul Catalin Macovei, comenta tot "in exclusivitate", pe rand pentru posturile Antena 3 si Realitatea TV, cati ministri sunt cercetati la averi. Cazurile lui Nicolae Nemirschi, ministrul Mediului, sau ale inlocuitoarei lui Ridzi, Sorina Placinta, au fost si ele comentate de Macovei, in exclusivitate pentru televiziuni, inainte ca institutia sa emita o pozitie oficiala.

Procurorul Nicolae Dan Chiujdea, membru CSM, considera ca "fiecare institutie isi gestioneaza dosarele si comunicarea cum crede de cuviinta". si nu a vrut sa comenteze gesturile lui Daniel Morar sau ale lui Catalin Macovei. seful Consiliului National al Audiovizualului (CNA), Rasvan Popescu, ne-a declarat insa ca justitia nu ar trebui sa aiba loc la televizor: "Aceste lucruri intereseaza intreaga presa si intreaga opinie publica. Un obicei mult mai sanatos ar fi ca aceste institutii sa tina la curent cu mersul anchetelor in cadrul unor conferinte de presa". Directoarea Freedom House Romania, Cristina Guseth, ne-a explicat la randul sau ca "o institutie publica trebuie sa trateze toate organizatiile de presa in mod egal, fara sa faca discriminari, si sa dea aceste informatii intr-un cadru institutional".

 

Spre deosebire de seful ANI, seful DNA nu a avut ce face si a dezvaluit aceste informatii, crede Laura stefan, expert anticoruptie al Societatii Academice Romane: "Este bine sa faci declaratii cand ai facut deja ceva, nu sa lasi sa se ghiceasca despre ce persoana publica vorbesti. Morar nu a avut ce face: i s-a pus o intrebare directa, daca ar fi spus ca nu e adevarat, ar fi mintit. Poate a fost si o reactie de aparare – toata lumea urla ca DNA nu face nimic in cazul Ridzi".
Adrian Moraru, director adjunct al Institutului pentru Politici Publice (IPP), ne-a spus ca oficialii care apar la televizor pentru a da informatii "si-au luat roluri de staruri" si procedeaza in acest fel pentru "a ridica presiunea de pe ei sau pentru a-si justifica activitatea". Moraru sustine ca in statele occidentale "procedura legala este foarte clara si se stie cand se incepe ancheta, de aceea nu este nevoie sa apara nimeni la televizor".

Cele mai citite

În premieră, Ucraina lovește Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune

Kievul a declarat că a lovit un arsenal rusesc în apropierea orașului Karachev din regiunea Bryansk, la peste 110 km (70 mile) de Ucraina Ministerul...

România, cea mai ridicată inflație din UE pentru a opta lună consecutiv

Banca Națională a României a revizuit în creștere prognoza inflației pentru finalul anului 2024 la 4,9%, față de 4% anterior BNR a estimat că inflația...

Rezultatele la alegerile prezidenţiale vor putea fi urmărite în timp real

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a anunțat o premieră tehnologică pentru alegerile prezidențiale, realizată în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS)...
Ultima oră
Pe aceeași temă