6 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSportAtletismIonel Perlea, dirijorul-profesor

Ionel Perlea, dirijorul-profesor

La 13 decembrie 1900 se nastea la Ograda, judetul Ialomita, Ionel Perlea, ce avea sa devina dirijor si compozitor de anvergura internationala. Tatal sau, Victor Perlea, era roman, iar mama sa, Margarethe Haberlein, nemtoaica. Comuna natala a lui Ionel Perlea pare a fi leagan al muzicii, caci tot acolo s-a nascut si un remarcabil cantaret de opera, basul Laurentiu Rotaru, cunoscut si el de melomanii din toata lumea.

Ca multe alte personalitati din estul Munteniei, si Ionel Perlea descinde dintr-o familie de mari proprietari de pamant si crescatori de vite. Parintii sai aveau mosii in Baraganul ialomitean si o casa mare la Braila, pe atunci un important port in negotul cu grane. Bunicii muzicianului au inaltat in Ograda biserica, frecventata si astazi, cu hramul Sfantului Gheorghe, precum si scoala veche. Ionel si-a petrecut copilaria, alaturi de fratii sai Ana, Alexandru si Victor, la Ograda, pe malul Ialomitei, printre copiii taranilor, si la Braila. Crescut intr-o familie de iubitori ai muzicii, asculta fascinat si cantecele vestitului lautar Budila Chioru din Slobozia. Ramasa vaduva, cand Ionel avea doar cinci ani, Margareta Perlea s-a retras la Munchen, la familia parintilor sai, unde copiii ei isi vor petrece adolescenta. In timpul studiilor liceale, la Conservatorul din Munchen si, mai tarziu, la Leipzig, pe cand avea 12 ani, Ionel Perlea compune valsul "Plimbarea la camp", intitulat mai tarziu "Ograda vals".

 

A devenit apoi student al Academiei de Muzica din Munchen, realizand primele compozitii importante. Revenit in Romania, in anul 1919, dupa incheierea studiilor, ia contact cu viata muzicala din Bucuresti, dand si primul concert la Ateneul Roman. Dirijor al Operei Romane si al Orchestrei Radio, directorul Operei Romane intre anii 1929-1932 si 1934-1936, a initiat reorganizarea acestei institutii. In acest timp a condus numeroase concerte ale Filarmonicii si a acompaniat reprezentanti ai solisticii romanesti in ascensiune si nume ale vietii muzicale mondiale ale vremii, ca: Dinu Lipatti, Anton Rubinstein, Wilhelm Kempff; in turneele din Europa si-a castigat recunoasterea internationala.

Anul 1945 l-a gasit pe Ionel Perlea la pupitrul Operei din Roma. Succesul obtinut a determinat conducerea de la Teatro alla Scala din Milano sa-i ofere un angajament permanent la pupitrul acestei prestigioase scene lirice, care a insemnat consacrarea sa definitiva pe plan international. Este in stransa legatura cu conationalii din exil.  Devine cumnat cu Mircea Eliade, muzicianul fiind casatorit cu Lisette Cotescu, iar scriitorul cu sora acesteia, Christinel Cotescu  In 1949 Ionel Perlea debuteaza la Metropolitan Opera din New York. Apoi a fost un sezon cu San Francisco Opera Company, a fost dirijor invitat al Orchestrei Simfonice NBC si director muzical al Grand Opera Festival din San Antonio, Texas, in 1951. La recomandarea lui Arturo Toscanini, care il desemneaza ca urmas al sau daruindu-i propria bagheta, Ionel Perlea semneaza un contract cu Connecticut Symphony Orchestra in anul 1955 si ramane acolo pana in 1965.

 

Urmand aceluiasi Toscanini, functioneaza in perioadele 1952-1959 si 1965-1970 ca profesor de arta dirijorala la Manhattan School of Music din New York. Suferind un atac vascular cerebral cu paralizia partiala a bratului drept, invata, cu mari eforturi sa dirijeze doar cu mana stanga, reusind o performanta memorabilla cu opera "Tosca" de Giacomo Puccini. In 1969 Ionel Perlea da ultimele sale concerte in Bucuresti, in Sala Palatului si la Ateneul Roman. Asadar, anul acesta se implinesc 40 de ani de la evenimentul artistic. Cu prilejul revenirii in Romania, marele muzician a trecut, cu fireasca emotie, si pe la casa parinteasca, pe care nu o mai vazuse de un sfert de veac, fiind primit cu multa dragoste de prieteni si consateni.

Casa a fost amenajata in mare graba, caci, de cand venisera la putere, autoritatile comuniste o transformasera in depozit de ingrasamite, apoi in depozit de zarzavaturi si, in fine, in agentie postala! La 21 noiembrie 1983 frumoasa casa boiereasca, devenita memoriala, a intrat in circuitul expozitional, iar in perioada 1996-1997 a fost restaurata de Muzeul Judetean Ialomita. Fundatia ei este de caramida, zidaria la fel, invelitoarea e de tabla si are 10 incaperi, unde functioneaza o expozitie permanenta, cu obiecte care au apartinut marelui muzician.

Taram al celor mai stranii colinde din Romania, cu un folclor bogat, necercetat indeajuns de folcloristi, cu lautari care mai de care mai inzestrati, dar ramasi in mare parte anonimi, Baraganul Ialomitean s-a remarcat si prin muzicieni intrati in circuitul cultural national. Printre acestia, afara de exceptionalul Ionel Perlea, s-au mai remarcat: Macarie Ieromonahul, sec. XVIII-XIX, profesor de muzica bisericeasca si compozitor; Mihail Vulpescu, celebru muzician si etnolog; Vasile Tomescu, muzicolog; George Folescu, interpret de opera; basul Laurentiu Rotaru, amintit mai sus; Ion Albesteanu, interpret de muzica populara, dirijor si folclorist; Bucura Dragomir, Tita stefan si Nicolae serban, rapsozi populari. Parintii cunoscutului compozitor si dirijor Pascal Bentoiu erau din Facaeni, judetul Ialomita.

Ionel Perlea s-a stins din viata la 29 iulie 1970, lasand numeroase compozitii precum si inregistrari pe discuri din repertoriul simfonic sau de opera. Mandri de conjudeteanul lor, localnicii au intemeiat la Slobozia, in 1994, Centrul Cultural "Ionel Perlea", care, in anul 2000, a devenit "Centrul Cultural UNESCO "Ionel Perlea", membru de drept al Federatiei Romane a Asociatiilor, Cluburilor si Centrelor UNESCO. In fiecare primavara, aceasta institutie organizeaza un renumit Festival si Concurs National de Interpretare a Liedului "Ionel Perlea". Multi dintre participantii la acest eveniment artistic anual s-au afirmat repede in viata muzicala nationala si internationala. In fata Centrului Cultural UNESCO "Ionel Perlea" se afla o sugestiva statuie a marelui muzician, realizata de sculptorul Aleaxandru Deacu-Ialomita. Hotarat, ialomitenii stiu sa-si pretuiasca mostenirea culturala, mai ales cand aceasta rasuna si dincolo de hotarele Romaniei.

Cele mai citite

Horoscop 22 noiembrie 2024. Un potențial partener romantic ar putea ieși în evidență pentru capricorni

Horoscop 22 noiembrie 2024. O zi plină de energie cosmică te așteaptă! Horoscop 22 noiembrie 2024 BerbecAstăzi ai putea resimți incertitudini financiare, ceea ce te...

Pensiile cresc din ianuarie 2025: Pensia minimă garantată ajunge la 1.415 lei

Valoarea Punctului de Referință (VPR) pentru calculul pensiilor va crește de la 81 de lei la 91 de lei, marcând o majorare de 12,1%,...

Tot mai mulți angajați revin la birou: 63% lucrează exclusiv din sediu, doar 10% rămân remote

Un sondaj realizat de Genesis Property, pe un eșantion de 1.168 de respondenți din România, arată o creștere semnificativă a prezenței fizice la birou,...
Ultima oră
Pe aceeași temă