Mircea Negulescu a fost citat joi, la ora 10.30, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a da declarații, informează Antena 3.
Pe numele lui Negulescu sunt mai multe plângeri, nu doar din partea lui Vlad Cosma.
Mircea Negulescu este în prezent suspendat din funcția de procuror la DNA Ploiești.
Fostul procuror a refuzat să dea declarații despre plâgerea depusă la Parchet împotriva lui, dar a protestat la adresa jurnaliștilor care îi puneau întrebări.
„Vreau să mă lăsați să merg. Nu dau niciun fel de declarație pentru că mă hărțuiți. Ați sărit pe mine, mă împiedicați. Nu vreau să dau declarații. Vreți să mă tâlhăriți, nu înțeleg”, a susținut Negulescu, la ieșirea din sediul Parchetului.
Imediat după aceea, Negulescu a depus chiar plângere împotriva unui cameraman al unui post de televiziune, susținând că acesta l-ar fi agresat.