Feroviarii din cateva regionale din tara au oprit activitatea, iar cei din Capitala ameninta cu proteste asemanatoare, salariatii fiind nemultumiti de intarzierea platii salariilor.
Presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, Sala Voicu, a declarat, miecuri, pentru Mediafax, ca impiegatii de miscare din cateva regionale ca Brasov si Iasi au oprit activitatea, deoarece nu si-au primit salariile la timp. Liderul sindical a precizat ca protestul nu are legatura cu anuntul de marti privind trimiterea in somaj tehnic a aproximativ 7.000 de salariati de la CFR Marfa.
Opt trenuri au fost blocate, pe 10 iunie, din cauza unui protest spontan la CFR, trei dintre garnituri fiind oprite in Gara de Nord, una la Chitila si patru la Titu.
Decizia a fost luata de angajati ai Regionalelor Bucuresti si Constanta din cauza intarzierii salariilor pe luna mai.
Gheorghe Popa, liderul Federatiei Miscare Comercial, declara atunci ca este o problema administrativa si ca, in cursul acelei zile, cel mai tarziu a doua zi, vor fi achitate restantele din 30 mai.
Popa spunea ca pentru Regionala Bucuresti administratia a invocat probleme legate de banca, precizand ca i-a informat pe angajati in legatura cu aceasta situatie.
Florin Dobrescu, presedintele Federatiei "Drum de Fier", sustinea ca protestele au fost organizate de impiegati, pentru ca si-au luat doar jumatate din avansul pe luna mai, iar lichidarea nu a fost primita. De asemenea, nici angajatii de la CFR Marfa nu au primit niciun ban pe luna mai, mai spunea Dobrescu.
Potrivit lui Dobrescu, liderii sindicali aveau semnale de la angajati ca vor opri activitatea pana vor primi salariile, oamenii fiind nemultumiti si de faptul ca statul nu a platit subventia la CFR Calatori.
Presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, Iulian Mantescu, preciza, marti, dupa intalnirea cu administratia CFR Marfa ca de la 1 august se spera sa fie reglementata situatia platilor salariale la timp.