» Am intalnit, saptamana aceasta, unul dintre destul de putinele cazuri de investitori care au implinit 10 ani vechime pe piata asigurarilor de viata cu componenta investitionala.
E vorba de politele de tip unit-liked – primele "planuri private de pensii", cum li se spunea atunci cand au aparut pe piata, in a doua jumatate a anilor ’90 –, care combina o asigurare de viata cu investitia in unitati de fond. Concret, investitorul a cumparat polita respectiva la mijlocul anului 1999 si a cotizat an de an (sumele au fost actualizate anual cu inflatia prognozata), contractul urmand sa expire in 2032, cand omul va fi aproape de varsta legala de pensionare. A trecut deci o treime din perioada investitiei pe termen lung si am fost curios sa aflu cu ce s-a ales pana acum.
Din datele primite de la consultantul care se ocupa de polita personajului nostru reiese ca omul a platit in cei 10 ani cam 8.000 lei drept prime de asigurare. (Voi rotunji sumele ca sa usuram socotelile.) Pentru ca tipul politei permitea, investitorul a mai adus la un moment dat inca vreo 4.200 lei, facand cu acest adaos ceea ce consultantii de asigurari numesc top-up. Adica o investitie suplimentara care putea fi retrasa fara sa afecteze polita, sa-i zicem, de baza.
Poate sunteti tentati sa adunati imediat cele doua sume – caz in care ar fi vorba de 12.200 lei –, sa comparati suma cu valoarea contului, sa calculati apoi randamentul si sa il comparati cu dobanzile bancare, sa zicem. Calculul ar fi insa incorect, pentru ca omul nu a investit toti banii dintr-o data, ba, mai mult, de-a lungul celor 10 ani a modificat structura plasamentelor in functie de apetitul sau pentru risc. Polita isi permite sa aleaga cat din bani merge in titluri de stat, de exemplu, si cat in actiuni de pe piata de capital.
O proportie de 70% pe piata de capital, in ani ostili actiunilor, precum 2008, poate aduce contul la o valoare descurajanta. Pe de alta parte, daca banii ar fi fost plasati 100% in titluri de stat, investitorul ar fi pierdut anii cu cresteri spectaculoase pe bursa si ar fi avut parte de un castig, e adevarat, mult mai sigur, dar mai mic in cont. O buna parte din cei 10 ani personajul nostru a mers 50/50, deci o structura care l-a expus la un risc echilibrat si la pierderi/castiguri moderate.
Cum nimic nu vine pe gratis, mai ales in cazul unei polite de asigurare, investitorul a vrut sa afle ce comisioane a platit de-a lungul celor 10 ani (costurile asigurarii, taxa de administrare a politei, comisioanele pentru unitatile de fond). Adunate, acestea se ridica la 1.800 lei. Raportat la primele de asigurare, costurile sar de 20%, deci destul de piperate. Din datele cerute consultantului reiese ca nu costul in sine al asigurarii este cel mai mare (650 lei), ci cele de administrare a politei (1.150 lei). Daca dam la o parte costul asigurarii si raportam costurile de administrare la totalul sumelor investite, socoteala ne arata 9%.
Cu ce ramane totusi investitorul in cont dupa 10 ani in care a fost protejat de o asigurare de viata cu un nivel de despagubire care nu depaseste 15.000 euro in caz de deces? O mica, dar extrem de importanta precizare, inainte de a afla suma. Cu un an inaintea intoarcerii trendului crescator de pe burse, investitorul a retras o buna parte din bani, dar fara sa lichideze polita. A iesit cu peste 9.500 lei, adica adaosul cu care a venit la un moment dat si o parte din sumele acumulate intre timp. Pe de o parte, contul n-a prins cam un an de cresteri frumoase pe bursa, dar, pe de alta parte, a scapat de corectiile usturatoare din ultimii doi ani. Investitorul mai are in cont unitati de fond care valoreaza 3.500 lei, iar polita merge in continuare cu asigurarea nemodificata. Daca comparam ce a intrat in cont (12.200) cu ce a iesit si cu ce mai e (in total 13.000), ramane o diferenta de 800 lei. Apreciati dvs. daca e mult sau putin!
