5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăLocuintele sunt tot mai ieftine

Locuintele sunt tot mai ieftine

Record. Preturile de tranzactionare a apartamentelor din Capitala au cele mai mici valori din ultimii trei ani.

In primele cinci luni din 2009 a fost atins un nivel minim record al numarului de apartamente scoase la vanzare in Bucuresti.
Astfel, potrivit unei statistici care a avut la baza ofertele imobiliare din Capitala, publicate de persoanele particulare in toata presa scrisa si pe Internet, in perioada ianuarie-mai 2009, oferta a fost formata din 9.600 de proprietati, in timp ce, in aceeasi perioada a anului 2008, ea continea 16.200 de unitati locative, iar la nivelul intervalului similar din 2007, puteam vorbi de 12.400 de proprietati.
Statistica mai arata o usoara stabilizare a preturilor solicitate pentru apartamente, acestea scazand, in luna mai, cu 5%, procent inferior celor inregistrate in lunile anterioare. Cu toate acestea, preturile de tranzactionare ale apartamentelor din Bucuresti au ajuns la cel mai mic nivel din ultimii trei ani.

Concret, pentru o garsoniera, pretul mediu solicitat de ofertanti este de 45.000 de euro, in timp ce, pentru un apartament cu doua camere, cumparatorii platesc, in medie, 70.000 de euro. De asemenea, in Capitala, un apartament cu trei camere se tranzactioneaza la o valoare aproximativa de 97.000 de euro, iar cel cu patru camere ajunge la 138.000 de euro.
Statistica mai arata ca, in multe cazuri, preturile coboara sub aceste medii, mai ales in cartiere precum Rahova, Berceni si Pantelimon, zone unde un apartament cu doua camere costa intre 45.000 si 50.000 de euro, iar cele cu trei si patru camere au preturi de 65.000 de euro, respectiv 85.000 de euro.

Particularii ezita sa mai vanda
Desi preturile au inregistrat, in luna mai, o diminuare a ritmului de descrestere, "nu putem inca vorbi de o stabilizare a pietei", considera Valentin Dudau, consultant imobiliar al agentiei Perfect House. El mai spune ca incetinirea scaderii preturilor poate fi explicata si prin faptul ca foarte multi particulari au decis sa nu mai vanda, "decat sa o faca la niste valori pe care le considera inferioare valorilor reale ale proprietatilor". Consultantul este de parere ca numai deblocarea creditarii ar putea relansa ritmul tranzactiilor inregistrat in anii precedenti si ca, in nici un caz, chiar si in aceste conditii, nu vom asista la o revenire a preturilor la valorile din trecut.
La fel explica si Tudor Boboc, consilier de investitii imobiliare, scaderea numarului de oferte, insa adauga ca, un alt motiv care-i determina pe particulari sa renunte la vanzarea apartamentelor este reprezentat de concurenta puternica pe care le-o fac dezvoltatorii de proiecte rezidentiale.

Apartamentele noi costa cam cat cele vechi
Daca in anii trecuti segmentul apartamentelor noi nu se intersecta prea mult cu cel al locuintelor vechi, fiecare dintre ele avand niste clienti-tinta bine prestabiliti, acum dezvoltatorii vin cu oferte tentante in sensul ca, pentru o proprietate noua se plateste cam la fel ca in cazul uneia mai vechi, iar clientul, daca este pus sa aleaga, clar va alege, in majoritatea cazurilor, o locuinta noua.

Sursa: Tudor Boboc, consilier de investitii imobiliare

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă