Sub egida INMER (Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc), a aparut de curand volumul Urme pierdute, urme regasite, reprezentativ pentru modul in care de-a lungul anilor a lucrat Securitatea ca sa infiltreze exilul nostru, sa-l submineze si sa obtina cat mai multe informatii.
Astfel a luat nastere cazul Silviu Craciunas, care i-a bulversat pe cei mai de vaza membri ai exilului. Pentru Neagu Djuvara bunaoara a fost ca o lovitura de maciuca. Ion Ratiu si, sa zicem, generalul Radescu, daca ar fi trait, ar fi fost la randul lor la fel de socati si poate nu ar fi dat crezare evidentelor.
Silviu Craciunas a trait mult, s-a nascut in 1916, fiind deci de un leat cu dl Djuvara, Mihai sora sau Pia Pillat, toti trei inca in viata, si a murit la Londra, in 1998. A fost o structura activa, dar si tenebroasa care nu s-a sfiit sa intre in teribile incurcaturi, riscandu-si constient viata. Intre 1945 si 1948 a organizat o retea de fuga din tara, gratie careia unii dintre fruntasii nostri politici anticomunisti au reusit sa scape. In 1948 este arestat si se pare ca acela a fost momentul recurutarii. Este eliberat peste un an, cu insarcinarea de-a ajunge in Occident si de-a castiga celor de acolo. Increderea a castigat-o, ca dovada ca a intrat in intimitatea Comitetului National Roman. De aici primeste o misiune in sens invers, de-a reveni in tara pentru a lua legatura cu luptatorii din munti. Era privit ca un om tare, descurcaret, care nu se teme de nimic. In 1950 este din nou arestat, dar i se insceneaza peste vreo trei ani evadarea din penitenciarul de la Suceava. Dupa unele versiuni abia acum a fost recrutat si a devenit cu arme si bagaje omul Securitatii. Sta alti trei ani in clandestinitate, ceea ce desigur pare greu de crezut, desi pe atunci, in ciuda vigilentei autoritatilor, te puteai ascunde. Nu era insa cazul lui Craciunas, pentru care totul era aranjat. Pleaca din nou in Occident simuland trecerea clandestina a frontierei. La Londra pubica in 1961 un roman de senzatie, tradus in mai multe limbi, aparut si la noi, dupa 1990, Urme pierdute (Lost Footsteps), apreciat de un politolog de calibrul lui Salvador de Madariaga, roman in care reda toate peripetiile evadarii sale. Sa facem o paranteza. Aparitia romanului e aproape simultana cu romanele lui Petru Dumitriu, Ne intalnim la Judecata de Apoi si Incognito, aparute in Franta, dupa fuga din tara a scriitorului, si care prezentau aceleasi realitati mizerabile din spatele Cortinei de Fier. De neinteles de ce aceste carti nu s-au bucurat totusi de o mare audienta, in timp ce Doctor Jivago al lui Pasternak a facut furori si i-a adus autorului Nobelul. Oricare ar fi diferenta de valoare intre romanul rusului si cele ale romanilor, aceasta nu poate sa explice distanta de receptare, dovada asadar ca si in domeniul disidentei se mentine acelasi raport dintre tara mare si tara mica. Aceasta a fost doar o paranteza.
Ajuns in Occident Craciunas ramane acolo definitiv si lucreaza fara intrerupere pentru Securitate, fiind cunoscut sub diverse nume conspirative. Suntem in continuare mirati de faptul ca nimeni din emigratia noastra formata din oameni valorosi si ageri nu l-a putut dibui si a avut incredere in el. A fost vorba de o simpla naivitate sau Craciunas insusi de la un moment incolo a devenit agent dublu. Daca nu asa ar sta lucrurile, atunci de ce s-ar fi temut atat de mult sa nu fie rapit si adus in tara, asa cum patisera bunaoara Oliviu Beldeanu, cel care a organizat atacul armat din februarie 1955 asupra legatiei romanesti din Berna, sau istoricul Aurel Decei? Ar mai fi o explicatie, aceea ca Silviu Craciunas, pana sa fie agent dublu, devenise o personalitate dubla, poate chiar se imbolnavise si uitand ca este de fapt omul Securitatii, chiar credea ca lucreaza impotriva temutei institutii. Din studiul introductiv semnat de istoricii Iulia Moldovan si Dumitru Dobre retinem: "Nu putem exclude ca peste un numar de ani sa apara documente de valoare din arhivele vreunui serviciu secret occidental, care sa arunce o alta lumina asupra cazului Craciunas. Din analiza documentelor descoperite pana acum in Romania reiese ca loialitatea lui fata de regimul comunist este indubitabila. Cum insa nu exista istorie definitiva ramane si ipoteza ca acesta ar fi fost agent dublu (triplu) care si-a asumat ingrata misiune de agent al Securitatii cu un scop care urmeaza a fi elucidat iar contributia lui sa fi fost in mare masura in favoarea Occidentului. Ramane insa de vazut in ce a putut consta aceasta contributie."
Din memorile dlui Djuvara retinem alte obsevatii care prezinta realitatea intr-o lumina edificatoare : "Comunistii gasisera si alte mijloace foarte dibace si subtile de a insela opinia publica occidentala. Cea mai folosita era trimiterea, printre adevaratii refugiati, si de falsi refugiati, adica oameni care pentru a asterne intre ei si raiul comunist cateva mii de kilometri, acceptasera sa se puna in serviciul Securitatii, unii dintre ei inchipuindu-si poate ca vor izbuti sa fie mai smecheri decat oamenii temutei institutii. Li se va da mai tarziu o eleganta denumire, agenti de influenta. Raul pe care aceasta speta de indivizi l-a facut tarii e nemasurat. Intrucat fapta lor de cele mai multe ori nu contravenea legilor tarii gazda, ei se puteau misca in tarile democratice ca pestele in apa. Ma prind insa, noteaza distinsul istoric, ca unii dintre nou naturalizatii din tarile apusene vor fi avand din cand in cand cosmaruri la gandul ca s-ar publica odata dosarele Securitatii. Deocamdata aceste lighioane isi pot duce mai departe scarboasa activitate.."
Suntem aruncati in miezul unui roman politist care intrece imaginatia unui John Le Carre sau Alistair McLean. Nimic mai fascinant la urma urmei decat conditia de agent dublu care atat de bine reuseste sa-si slefuiasca duplicitatea incat nici nu mai stie pe cine slujeste. Cert est faptul ca lui Silviu Craciunas ii era frica intr-un mod real si nu trucat. Cu alte cuvinte, se temea tot timpul ca Securitatea ar putea sa creada despre el ca nu e sincer si ca de fapt lucreaza in favoarea serviciilor occidentale. si poate chiar a lucrat. De aceea cazul Silviu Craciunas poate fi si enigma Silviu Craciunas. Cei care s-au ocupat de complexa lui personalitate si au cercetat fila cu fila rapoartele si corespondenta sa nu au avut cum sa nu ajunga la concluzia potrivit careia in mintea omului avusesera loc glisari si clivaje periculoase, cea mai buna dovada a faptului ca acela care in alte conditii ar fi putut sa traiasca perfect normal si banal – Craciunas era absolvent de Drept –, din cauza unor conditii politice si istorice speciale, acutizate in perioada Razboului Rece, a ajuns inghitit de o mare extrem de tulbure.
Multi dintre contemporanii lui au bagat capul sub plapuma, comportamentul claisc al romanului, si au lasat sa treaca urgia. Sa sapam bordei adanc, asta a fost filosofia noastra. Altii nu au cedat in nici un fel si au murit in detentie cu numele lui Hristos pe buze, asadar martiri. Dar au mai fost destule exemple ca acesta al lui Craciunas, care au muscat din momeala intinsa de partidul comunist prin bratul de nadejde, Securitatea, si au acceptat colaborarea cu efecte pe care tot cazul Craciunas le ilustreaza cel mai bine. Cum am spus, incredibil este faptul ca multi oameni au crezut in buna lui credinta si l-au primit in anturajul lor. Un exemplu este istoricul Neagu Djuvara, dar nu putem sa nu o amintim si pe Dorana Cosoveanu, fiica comandorului Ion Cosoveanu, arestat in 1950 impreuna cu Craciunas. Inca o data: daca a stiut sa castige increderea unor oameni seriosi aceasta nu se datoreaza doar instruirii facute de Securitate si talentului de-a se preface, dar si unui fariseism de a carei extensie nu mai era constient. Fragmente din corespondenta sa, asa cum le pun in evidenta cei doi istorici deja amintiti, arata ca Silviu Craciunas ajunsese sa-si atribuie puteri nemasurate, aceasta fie din cauza unui sindrom final paranoic, fie ca intr-adevar stia niste lucruri si avea calitati de… profet. Atentie! "Am intrerupt lucrarea adresata publicului european si in special publicului din Anglia privind riscurile de infern ce vor aparea aprin introducerea in Europa Occidentala complet nestiutoare si complet nepregatita sa le faca fata a unor societati postcomuniste cu lideri comunisti, care continua sa guverneze si care se conduc dupa un plan secret pe care eu am reusit sa-l descifrez, acela de-a extinde comunismul in Europa occidentala in secolul XXI." Nebun? Asa am crede la prima vedere. Dar parca mai e si altceva, nu numai nebunie. La urma urmei un disident de reputatia lui Vladimir Bukovski, in cartile lui aparute si in romaneste, nu vorbeste de acelasi pericol, comunismul cu alta masca, penetrand cu succes structurile liberale si alterandu-le?
Pe de alta parte e ciudat faptul ca un om ca eroul nostru care toata viata a lucrat pentru comunism ajunge la batranete sa avertizeze tocmai asupra primejdiei comuniste. La urma urmei, criza actuala financiara, interventia masiva a statului, totul plecand de la americani, birocratia globalizata, ce sunt decat dovezi ale unui alt triumf al colectivismului asupra caruia un agent dublu, dupa o viata de miselii si de nervi zdrobiti, mai are resurse sa atraga atentia?
