O declaratie a directorului executiv al Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, este de natura nu numai sa descrie situatia in care s-a ajuns pe plan larg international in urma crizei economice si financiare, dar si sa proiecteze cele mai mari pericole la orizontul de timp imediat si apoi in perspectiva. "Pe termen scurt – a spus dl Strauss-Kahn – principalul risc este deflatia, un element care nu a mai aparut de mult timp. Daca ne vom confrunta intr-adevar cu un asemenea scenariu, atat recesiunea, cat si revenirea ulterioara vor fi mai complicate. si, a continuat directorul executiv al FMI, in mod paradoxal, odata criza terminata, ne-am putea confrunta din nou cu riscul inflatiei din cauza masurilor actuale de asigurare a lichiditatilor."
Nimic mai clar! Criza economica si financiara a produs asemenea tulburari pana si in economiile asezate, incat tocmai ceea ce reprezenta in acestea cheia si oglinda stabilitatii – respectiv evolutia previzibila si fara oscilatii dramatice a preturilor – a intrat intr-o perioada de incertitudini, cu accente de debusolare.
Deflatia este opusul inflatiei, preturile scazand in mod net. Inflatia este considerata boala economiilor moderne, factorul de dezechilibrare, cea mai nefericita taxa pe nivelul de viata si altele asemenea. De aceea, eforturile se concentreaza asupra combaterii inflatiei. Iar politica ceruta acelor tari care se confrunta cu o inflatie ridicata sau relativ ridicata este de dezinflatie, adica de reducere treptata a inflatiei. Deflatia – respectiv scaderea generala a preturilor – este insa cancer. Descurajeaza vanzarile ca motor al productiei si dezvoltarii. Oricate neajunsuri i se pun in carca, inflatia – ca majorare pe ansamblu a preturilor – incurajeaza productia, induce, cum se spune, crestere economica. Deflatia pune mana in gat cresterii economice.
Deflatia se produce, de regula, atunci cand, din motive diverse, se combina, intr-un interval scurt de timp, o scadere a productiei cu o comprimare severa si brusca a consumului. In prezent, apare ca se inainteaza irezistibil spre deflatie in Statele Unite. Intreaga zona euro ii calca insa Americii pe urma, cresterea preturilor coborand spre 0,8% in rata anualizata in primele trei luni din 2009. Faptul are explicatii precise: criza financiara a blocat creditarea si consumul a scazut brusc si puternic. Cererea slaba trage preturile in jos. Activele "toxice" din sistemul financiar – cele care au provocat criza financiara – se dovedesc cu mult mai mari decat se anticipa si atarna atat de greu incat, in ciuda injectiilor financiare facute de autoritatile statale, nu se creeaza conditii pentru reluarea moristii creditarii. Consumul se mentine deprimat. si, inca inainte ca in consum sa se produca un reviriment, criza atinge economia reala, afectand productia. Recesiunea se instaleaza pe fondul prabusirii anterioare a consumului si somajul amplifica scaderea consumului.
Astfel, recesiunea intra in cerc vicios cu depresiunea preturilor. si deflatia se ambaleaza. Pentru cat timp, nu stie de fapt nimeni! Probabil tocmai acest cerc vicios explica de ce sistemul economic nu reactioneaza la stimuli. Stimuli masivi pe care ii constituie injectiile monetare facute de autoritati indeosebi in sistemul financiar, dar si in cel economic. Deja cererea slaba in conditiile recesiunii sustine deflatia. Aceasta din urma intretine recesiunea. Dl Strauss-Kahn are dreptate: recesiunea devine mai complicata. si inca si mai complicata este iesirea din aceasta, in general depasirea crizei. Japonia a avut deflatie acum doua decenii si nici dupa doua decenii n-a iesit realmente din criza. Intre timp a venit actuala criza!
Bancile centrale toarna de fapt gaz pe foc tot micsorand si iar micsorand dobanda-cheie, care tinde spre zero atat in Statele Unite, cat si in Europa Occidentala. In principiu, dobanda zero vizeaza incurajarea creditarii prin ieftinirea acesteia.
Numai ca, in conditiile tendintei spre deflatie, dobanda zero face mai mult rau decat bine. Mai precis, nu prea face binele sperat pe termen scurt, intrucat creditarea este blocata din cauza neincrederii, si nu a costului ei, in timp ce face mult rau pentru viitor, deoarece creeaza o periculoasa devalmasie prin insusi faptul ca nu se mai alege intre performanta si neperformanta. Ceea ce este o premisa nefasta pentru iesirea din criza si pentru perioada postcriza, cand costul derizoriu al creditarii, impreuna cu efectele injectiilor monetare masive de acum pentru introducerea de lichiditate in sistem ar putea esua intr-o inflatie devastatoare, cum tarile industriale occidentale n-au mai cunoscut de vreo patru decenii. si cu care s-au luptat mai mult de un deceniu pentru a scapa de ea, fara ca pretul sa fie instalarea pe termen lung a recesiunii.
