» Tot mai multe administratii publice locale se vad puse in situatia in care nu au bani nici pentru plata salariilor angajatilor proprii.
» Programele de dezvoltare a comunelor sunt intarziate, iar pentru realizarea lor primarii prefera sa foloseasca forta de munca proprie.
Una dintre comunele care a trecut printr-o perioada foarte buna de dezvoltare, Valu lui Traian, se confrunta acum cu lipsa acuta a banilor. Florin Mitroi, primarul comunei, spune ca inclusiv plata salariilor sta sub semnul intrebarii, pana acum fiind facute eforturi supraomenesti pentru ca angajatii administratiei publice locale sa fie platiti la termen. Aceasta, in conditiile in care agentilor economici de pe teritoriul comunei, dar si persoanelor juridice le sunt reesalonate datoriile catre bugetul local, in speranta achitarii debitelor. "Le reesalonam, le oferim noi termene, oamenii incearca sa plateasca", spune Florin Mitroi. "Vin, platesc o parte din bani, apoi iar nu mai au de unde, le reesalonam din nou… Ce sa le facem, daca-i executam silit cu ce ne alegem?" La incasarile foarte slabe la bugetul local se adauga si criza din imobiliare.
Daca pana anul acesta Valu lui Traian era o zona unde casele noi se construiau intr-un ritm alert, fiind infiintate cartiere intregi, acum pretul terenurilor a scazut atat de mult incat primaria nu mai vede o afacere reusita din vanzarea lor. "Am facut si cate 2-3 reevaluari la terenurile pe care dorim sa le vindem si nici asa nu gasim cumparatori", s-a plans Mitroi, care a precizat ca suprafete care anul trecut se vindeau cu 110 euro/mp acum nu se vand nici cu 45 euro/mp. Din pacate, nici investitorii nu se mai ingramadesc la usa primarului din Valu lui Traian, asa cum o faceau pana de curand. In schimb, in cadrul audientelor sustinute de primar, 70% din cei inscrisi vin pentru a solicita inclusiv alimente, pentru a putea trece peste greutati.
Solutii exista
In ciuda situatiei de criza accentuata traversata de comuna, Mitroi spune ca incearca sa duca mai departe localitatea. In acest sens, comuna nu mai are nici un drum de pamant, toate fiind cel putin pietruite, in zona vetrei comunale, strazile fiind asfaltate. Toata localitatea beneficiaza de reteaua de alimentare cu apa si energie electrica, Mitroi incercand sa rezolve acum situatia retelei de canalizare. In prima etapa, aceasta retea a presupus realizarea de statii de pompare si aductiunii catre Murfatlar. De asemenea, sunt in curs de finalizare gradinita din localitate, sediul nou al primariei la amenajarea curtii caruia, pentru a economisi bani, Mitroi va folosi personal angajat al autoritatii locale.
» Sala de sport si bazin de inot
Prin Compania Nationala de Investitii (CNI), anul acesta se vor finanta realizarea, in cartierul nou, a unui camin cultural si a unei sali de sport. Anul viitor este prinsa, tot prin CNI, finantarea pentru a se realiza un bazin de inot. Prin programul guvernamental de mediu, Mitroi a mai obtinut bani pentru realizarea a trei parcuri si pentru impaduriri. Pentru siguranta locuitorilor, din bugetul propriu, vor fi realizate doua pasarele pietonale: una in dreptul sediului primariei, iar cealalta in Valea Seaca.