Dupa ce ne-a obisnuit cu productii "grele", participante la importante festivaluri internationale, Laura Vasiliu ne-a pregatit o surpriza anul acesta: Cu regizorul Emanuel Parvu a realizat "In familie", un "filmulet" ce ruleaza in aceasta perioada la TIFF.
Pentru Laura Vasiliu, calitatea e mult mai importanta decat cantitatea. Nu o deranjeaza deloc faptul ca apare foarte rar in filme, atata timp cat "se antreneaza" pe scena unui teatru caci, dupa cum afirma, daca nu ar fi jucat teatru atatia ani, nu ar fi avut curaj sa faca un film. In interviul de mai jos, ne vorbeste despre teatru, Cannes, filmul italian "Il resto della notte", dar si despre conditia tinerilor actori in prezent.
Acum un an erai la Cannes cu "4, 3, 2". Cum ai ajuns sa fii cooptata in distributia filmului "Il resto della notte"?
Laura Vasiliu: Da, acum doi ani eram la Cannes cu filmul "4, 3, 2". Regizorul italian a vazut pe net fotografii cu noi la Festival si l-a contactat imediat pe baiatul care se ocupa de castingul pentru filmul lui, in Romania. Baiatul respectiv, Catalin Dordea, facuse parte din echipa lui Mungiu si era chiar langa mine in momentul in care a primit mesajul din Italia. In fine, regizorul i-a zis ca ar dori sa ma vada intr-o proba si cand ne-am intors in tara am dat o sumedenie. Am luat rolul, dar ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost ca intreaga echipa si-a luat bilete la cinema, in Italia, si a mers sa vada "4, 3, 2".
Conteaza pentru tine tara sub pavilionul careia filmezi?
LV: M-am bucurat mult ca am revenit la Cannes in anul urmator, totusi nimic nu se compara cu trepidatia de fericire la selectionarea filmului "4, 3, 2". Cu filmul italian am fost mult mai relaxata, chiar usor detasata, si mi-am propus sa inteleg si eu ceva din lumea de acolo; asta pentru ca anul trecut aveam mereu palpitatii si nu desluseam prea bine ce se intampla. Pentru mine conteaza foarte mult cu ce film ies in afara. In cazul lui "4, 3, 2" eram atat de implicata si simteam ca am o raspundere enorma, chiar daca lumea venise sa ne admire si sa ne aplaude. In vreme ce in filmul italian eram doar un actor strain invitat si aveam responsabilitatea musafirului. De fapt, cele doua exemple nu pot fi comparabile, pentru ca in prima situatie am cucerit un imperiu, iar in cea de-a doua am participat la asedierea unui orasel.
Ai lucrat cu cineasti romani, dar si cu straini. Cum sunt regizorii romani, cum lucreaza strainii?
LV: M-a ajutat Dumnezeu si m-am inteles bine si cu unii, si cu altii. Bine inseamna ca mi-era limpede ce vor de la mine si vorbeam acelasi limbaj. Atunci cand lucrez, am nevoie sa-l simt pe regizor aproape de mine, sa mergem impreuna in poveste, desi el nu apare pe ecran. Eu consider ca actorul este partea vazuta a personajului, iar regizorul e partea nevazuta; atat de stransa si minunata este legatura dintre cei doi. Diferentele dintre regizorii buni tin doar de faptul ca sunt oameni diferiti, alte temperamente, dar raportarea la munca lor trebuie sa ii apropie.
Tu esti din Piatra-Neamt si ai facut teatru la Bucuresti. Cum ai ajuns sa faci teatru si sa joci la Targoviste?
LV: Am crescut la Piatra- Neamt, intr-un mediu teatral inchegat si sanatos, cu un Festival care aduna cele mai bune spectacole din tara si din lume. Eram un spectator simplu, lipsit de prejudecati sau de ochi critic, pregatit pentru revelatie si pentru marile intrebari. In Targoviste a existat si exista in continuare (cu buget zero, anul acesta) un Festival comparabil cu cel din adolescenta mea. Se numeste Babel, incepe pe 7 iunie si e absolut fabulos ca el se petrece inca si isi mentine calitatea. Initial am ales sa merg la Targoviste pentru ca jucam un spectacol in Bucuresti, la Teatrul de Comedie, si nu voiam sa renunt la el plecand prea departe. Apoi, teatrul de acolo era la inceput, noi eram tineri si entuziasti si imi doream sa lucrez cat mai mult.
Ai afirmat ca esti actrita de teatru care face din cand in cand si film. Teatrul inca ocupa locul I, chiar si dupa ce ai gustat succesul Cannes-ului?
LV: In film am avut succese mari, dar experienta putina, fata de cea din teatru. In viata mea, teatrul ocupa primul loc nu pentru ca asa am ales eu intre cele doua, ci pentru ca ma ocup cu asta. Filmele sunt mult mai rare si intre timp un actor trebuie sa joace, altfel e ca un sportiv neantrenat. Eu cred asa: muncesti, muncesti o lunga perioada, nadajduiesti si pana la urma Dumnezeu iti incununeaza munca. Lucrurile se intrepatrund. Daca nu faceam teatru atatia ani, nu stiu daca mai ajungeam sa fac film, daca mai aveam curaj.
Unde gresesc romanii cand vine vorba de recunoasterea propriilor valori?
LV: Cred ca valorile s-au cam rasturnat la noi in tara si traim mari confuzii. Din aceasta rasturnare nu mai avem ragazul sa deslusim care sunt adevaratele valori. Ne ajuta strainatatea si atunci, in plina ambiguitate, ni se clarifica si noua imaginea, un moment. Marea problema este ca suntem lipsiti de modele autentice (ele exista, dar nu le vedem) si in felul acesta nu mai avem repere. Traim la intamplare, singurul scop bine definit fiind supravietuirea sau prosperitatea. E foarte putin.
Renteaza sa fii actor in Romania? Intr-o tara in care tinerii actori au parte de atentie doar daca sunt implicati in scandaluri, ori joaca in telenovele, ori (cum a fost cazul tau) sunt apreciati de straini?
LV: Niciodata in viata mea de actrita nu am considerat ca renteaza sa faci meseria asta. Nu stiu ce fel de plamada trebuie sa fii ca sa nu disperi cand nu lucrezi, ca sa nu te zdrobesti cand ai un proiect important, ca sa nu ai senzatia de inutilitate dupa o premiera etc. Tinerii actori romani, daca putem vorbi despre ei, si ma refer la cei consacrati, sunt ca macii care apar spontan la marginea drumului. Restul s-ar putea sa fie inabusiti de buruieni.
Televiziunile romanesti realizeaza tot mai des seriale si telenovele in care apar oameni ce nu au legatura cu actoria. Ce spun actorii despre asta?
LV: Exista in istoria filmului regizori care au luat pe cate un neprofesionist si au scos din el o stea de cinema. Sunt nenumarate cazuri. Dar, credeti-ma, au stat si au lucrat pana au obtinut ce doreau de la oamenii respectivi. De exemplu, Juliette Binoche, preferata mea, a ajuns de la casieria unui supermarket direct in marile filme. In cazul telenovelelor e destul de trist ce se intampla cu neprofesionistii, pentru ca nu are nimeni timp sa se ocupe de ei. Unii sunt talentati si mai intuiesc, dar sunt departe de ce ar trebui sa fie. Insa atata timp cat produsul care se numeste telenovela e o chestie facuta pentru consum si nimic mai mult, atunci nu e nici o nenorocire. Daca merg la fastfood nu am pretentia sa mananc stridii. Am intalnit actori importanti care refuza categoric sa joace impreuna cu asa-zisele "vedete". Dar sunt si mari actori pentru care alaturarea de un neprofesionist nu le strica in nici un fel imaginea consolidata. Eu am jucat cu unii dintre ei in filme, nu in telenovele, si erau chiar foarte buni.
Spuneai la telefon ca zilele astea ai filmari. La ce filmezi?
LV: Sunt in niste probe si pregatiri si am filmat pentru un scurtmetraj al unei studente la regie. Rolul era al unei mame care isi abandoneaza copilul la orfelinat pentru a merge in Spania sa munceasca. Am mai facut un filmulet, "In familie", regizat de Emanuel Parvu, care va rula la TIFF in aceasta perioada.
In rest, in afara de teatru si film, mai ai timp si pentru altceva?
LV: In afara de teatru si film incerc sa am timp pentru viata. De fapt, sa fiu sincera, ma simt ca intr-o sala de asteptare. Fac tot soiul de lucruri mai mult sau mai putin interesante, dar cel mai tare astept sa se deschida usa si sa intru acolo unde este locul meu. Si nu ma refer la spatiu sau la timp, ci doar la o pace interioara.
< Un actor trebuie sa joace, altfel e ca un sportiv neantrenat.
< Actorul este partea vazuta a personajului, iar regizorul e partea nevazuta.
