19.9 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăSpecialPresa rusa: Presedintele roman a refuzat sa vina la Chisinau

Presa rusa: Presedintele roman a refuzat sa vina la Chisinau

Presedintele roman si-a anulat vizita pe care o avea programata la Chisinau, unde la 4 iunie urmeaza sa aiba loc reuniunea sefilor de stat si de guvern ai tarilor din cadrul Procesului de Cooperare in Sud-Estul Europei. Reuniunea se va desfasura sub presedintia lui Vladimir Voronin, presedintele in exercitiu al Republicii Moldova, in prezent si presedinte al parlamentului, relateaza cotidianul rus Vremia Novostei, citat de Agerpres.

In opinia directorului Institutului European din Republica Moldova, Victor Doros, decizia lui Basescu de a nu participa la reuniunea de la Chisinau era previzibila. Totusi, potrivit expertului, din declaratiile presedintelui roman privind granitele nu rezulta ca Romania doreste sa anexeze Republica Moldova, deoarece este putin probabil ca un asemenea pas sa cadreze cu planurile Uniunii Europene /UE/ si Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord /NATO/, Romania fiind membra in cele doua structuri.

O parere diferita are politologul independent moldovean, Victor Josu, care considera ca declaratiile lui Basescu referitoare la Acordul privind granitele dintre Republica Moldova si Romania "nu sunt in mod evident unele cu caracter european, deoarece Europa are o atitudine respectuoasa fata de granite". Potrivit interlocutorului cotidianului rus, toate aceste "declaratii populiste" sunt adresate publicului roman, in contextul alegerilor prezidentiale ce urmeaza sa se desfasoare in Romania in aceasta toamna. In ceea ce priveste refuzul lui Basescu de a participa la reuniunea de la Chisinau, acesta este menit sa sublinieze caracterul neligitim al actualelor autoritati moldovene, considera Josu, potrivit Agerpres.

Pe 15 mai, presedintele Traian Basescu declarase ca Romania nu va semna cu Republica Moldova Acordul privind granitele, deoarece semnarea acestui document ar legitima Pactul Molotov-Ribbentrop, iar Basescu ar deveni "partenerul" acestor personaje istorice. Conform Pactului sovieto-german, in 1940 Basarabia a trecut de la Romania la Uniunea Sovietica. Liderii de la Chisinau au vazut in declaratiile lui Basescu o confirmare a "aspiratiilor expansioniste" ale Bucurestiului.

In final, Vremia Novostei precizeaza ca cea de-a doua incercare de a alege presedintele Republicii Moldova a fost amanata pentru 3 iunie, la propunerea Partidului Comunistilor, sub un "pretext spiritual": chipurile, nu sunt indicate certurile de Ziua Inaltarii. Comunistii mai au nevoie doar de un vot pentru a-si impune candidatul – ex-premierul Zinaida Grecianii. Partidele de opozitie refuza sa participe la vot, insistand asupra alegerilor parlamentare anticipate.

Dupa cum explica pentru cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta directorul Institutului pentru politici sociale de la Chisinau, Arcadie Barbarosie, comunistii au decis sa amane votarea deoarece in data de 28 mai nu era asteptat un acord intre deputatii comunisti si reprezentantii opozitiei. Astfel, comunistii au decis sa amane actiunea pentru a "cumpara votul de aur" lipsa.

Pana acum, toate incercarile comunistilor de a ajunge la o intelegere cu opozantii au esuat. Daca situatia nu se va schimba, in Republica Moldova va mai avea loc un maraton parlamentar. In opinia lui Barbarosie, in prezent comunistii au un avantaj: se inregistreaza o crestere a sprijinului social acordat Partidului Comunistilor, comparativ cu perioada care precedase campania electorala. Insa, afirma Barbarosie, timpul lucreaza impotriva comunistilor: deja se fac simtite consecintele crizei economice, se inregistreaza din ce in ce mai multe dificultati in plata pensiilor. Pana se vor desfasura alegerile parlamentare anticipate – probabil august-septembrie – situatia s-ar putea agrava si mai mult, iar acest lucru ar putea modifica echilibrul simpatiilor electorale.

Prin urmare, este in dezavantajul conducerii comuniste sa taraganeze alegerea presedintelui. De altfel, acest lucru nici nu mai este posibil: Constitutia Republicii Moldova acorda maxim 2 luni pentru alegerea sefului statului, ceea ce inseamna ca termenul expira la 7 iunie, releateaza Agerpres.

Cele mai citite

Eminem urmează să devină bunic

Joi, 3 octombrie, Eminem, în vârstă de 51 de ani, a lansat un videoclip emoționant pentru piesa sa „Temporary”, care prezintă zeci de filmări...

Google ajută utilizatorii să identifice sursele verificate și să se ferească de site-urile web false

Google testează afișarea unor semne de bifă lângă anumite companii în rezultatele căutării, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, într-o mișcare menită...

Accidentare gravă pentru Lixandru! Mijlocașul lui FCSB va reveni abia anul viitor

Mijlocașul FCSB, Mihai Lixandru, va fi indisponibil pentru șase luni după accidentarea suferită în meciul cu PAOK Salonic, ratând astfel a doua convocare consecutivă...
Ultima oră
Pe aceeași temă