Intrebat in septembrie 2006 daca ceva era in neregula cu modul in care anchetatorii americani interogau "prizonierii de inalta valoare" la inchisoarea de la Guantánamo Bay si alte locuri de detentie, presedintele George W. Bush a dat un raspuns ramas celebru: "Noi nu torturam".
Este de notorietate ca definitia torturii e foarte vaga, iar acum stim si de ceva vreme ca presedintele american a fost, sa zicem, parcimonios cu portia de adevar. Anchetatorii americani incalcau cel putin Conventiile de la Geneva, ratificate de SUA si care interzic "tratamentul crud, inuman sau degradant".
A lega un om de o scandura si a-l aduce in repetate randuri aproape de inec; a forta un prizonier – gol si acoperit cu propriile excremente – sa stea zile intregi legat cu catuse de tavan pana cand picioarele i se umfla la dimensiuni duble fata de normal; asemenea acte poate ca nu reprezinta tortura in sensul memoriilor pregatite de avocatii guvernamentali, dar cu siguranta asemenea practici sunt crude, inumane si degradante.
Primul act al lui Barack Obama ca presedinte american a fost sa interzica imediat tortura. Problema ce se pune acum este cum sa gestionezi trecutul, mai ales ca aceste practici nu erau doar tolerate, ci si comandate de cei mai inalti oficiali americani. Ar trebui ca oficialii responsabili, printre care si Bush, sa fie deferiti justitiei pentru incalcarea legii? Ar trebui ca toate detaliile legate de ce s-a intamplat sa fie desecretizate si facute publice? Ar trebui ca o comisie speciala sa desfasoare o ancheta? Sau ar fi mai bine, dupa cum spunea Obama, "sa ne uitam inspre viitor, nu inspre trecut?" De fapt, asa cum repede si-a dat seama Obama, raspunsul lui preferat se dovedeste a fi o solutie imposibila, fiindca a refuza sa te uiti in trecut inseamna sa grevezi viitorul cu si mai mari pericole. Ex-vicepresedintele Dick Cheney a afirmat in repetate ocazii ca nu simte regrete fata de ceea ce el numea "tehnici imbunatatite de interogare", cum ar fi simularea inecului, pentru ca au oferit "siguranta" fata de atacuri teroriste. Interdictia decretata de Obama, in schimb, induce in viziunea lui Cheney "vulnerabilitate". Pe scurt, scrupulele liberale legate de moralitate, legalitate si conventii internationale antitortura sunt o prostie iresponsabila. Rationamentul e limpede: daca SUA vor fi atacate, stim pe cine sa dam vina.
Ca atare, miza "dezbaterii torturii" care domina tot mai mult America nici ca ar putea fi mai mare. Pe de-o parte se afla Cheney si aliatii sai, care privesc tortura din perspectiva pragmatica: daca exista perceptia unei amenintari severe la adresa securitatii colective, chiar si o democratie liberala trebuie sa-si manjeasca mainile. Nimanui nu-i place sa tortureze, dar securitatea e mai importanta decat scrupulele morale, iar legile trebuie pur si simplu ajustate sau rafinate.
De cealalta parte se afla cei care condamna tortura ca abjectie morala ce nu poate fi permisa in nici un fel de circumstante. De fapt, aceasta e si pozitia juridica a celor care au ratificat Conventia de la Geneva: "Nici o imprejurare exceptionala, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de stare de razboi sau amenintare cu razboiul, de instabilitate politica interna sau de orice alta stare de exceptie, nu poate fi invocata pentru a justifica tortura".
Dar acestea nu sunt principalele linii de argumentare pe care se poarta acum dezbaterea torturii in SUA. Din motive de inteles, multi sustinatori ai deciziei lui Obama de a interzice tortura incearca sa raspunda la perspectiva pragmatica a lui Cheney cu un contraargument la fel de pragmatic. Altfel decat Cheney, ei afirma ca tortura nu e cea mai buna cale de a obtine siguranta. O persoana care sufera dureri atroce va spune orice, oferind asadar informatii pe care nu te poti baza. Adeptii acestei linii afirma ca exista alte tehnici, mai sofisticate si care nu sunt doar mai umane (deci legale), ci si mai eficiente.
Pentru a explica acest punct de vedere publicului american inca usor de convins de pozitia lui Cheney, conform careia tortura e justificata daca salveaza vieti, comentatorii si politicienii liberali au cerut o comisie speciala care sa investigheze pe deplin rezultatele fostei administratii. Ei cred ca astfel vor demonstra clar ca tortura este contraproductiva: nu doar ca dauneaza grav imaginii tarii si statului de drept, dar este posibil sa stimuleze terorismul, nu sa-l stavileasca.
Meritele intelectuale si politice ale unui asemenea argument sunt evidente. Administratia actuala nu-si poate permite sa calce in cursa intinsa de Cheney si sa fie considerata responsabila pentru un alt posibil atac terorist doar pentru ca a interzis tortura. Dar sunt acestea coordonatele potrivite in care sa se desfasoare aceasta dezbatere? Daca tortura e gresita la modul absolut, problema eficientei ei este irelevanta. A duce discutia in acesti termeni inseamna a dilua principiul moral.
Ramane asadar intrebarea: de ce ar trebui condamnata tortura la modul absolut, in timp ce alte acte de razboi, precum bombardamentele (care provoaca mult mai multe pierderi de vieti umane) ar putea fi acceptabile ca o consecinta inevitabila in apararea nationala? Bombardamentele pot fi, desigur, si crime de razboi, atunci cand reprezinta acte teroriste impotriva unor oameni neinarmati. Dar operatiunile militare care omoara sau ranesc civili nu sunt considerate automat crime, atat timp cat scopul lor nu este de a-i provoca deliberat suferinta sau umilinta unui individ lipsit de ajutor, fie el si un inamic. In cazul torturii exact acesta este scopul, iar din acest motiv tortura difera de alte acte de razboi.
Un cunoscut comentator american de dreapta a opinat recent ca orice incercare de a trage la raspundere tortionarii si stapanii lor din administratia Bush ar fi o bataie de joc "la adresa acelor americani tenace si curajosi, care ne pazesc in timp ce dormim". Lasand la o parte faptul ca tortura nu echivaleaza cu lupta militara si nu cere cine stie ce curaj, argumentul nimereste lucrurile pe dos. Dupa ani de tortura intr-unul din cele mai salbatice "razboaie murdare" din America de Sud, generalii brazilieni au decis sa nu o mai practice, pentru ca utilizarea ei institutionalizata submina disciplina si morala fortelor armate. Era o bataie de joc la adresa acelor oameni despre care se presupunea ca sunt tenace si curajosi, dar care, in schimb, devenisera ucigasi si batausi cu simbrie.
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
