"La sfarsitul anului 1943, participantii la Operatiunea Autonomous au fost trimisi sa-l informeze pe Iuliu Maniu, liderul opozitiei romane, ca Romania devenise o chestune de resortul sovieticilor si ca singura cale ce-i mai ramasese era capitularea neconditionata in fata Armatei Rosii. Cu toate acestea, Maniu, anglofil indarjit, a ignorat mesajul si a continuat pregatirile pentru lovitura antigermana ce avea sa grabeasca victoria noastra asupra Reich-ului. Nici macar progermanul maresal Antonescu nu credea ca Occidentul a abandonat Romania; el a refuzat sa ne dea pe mana Gestapo-ului si astfel probabil ca ne-a salvat viata. Din cauza acestor intamplari neprevazute si contradictii ale razboiului am avut sentimentul ca am ramas cu o datorie personala fata de Romania si ca as putea, partial, sa o rascumpar scriind aceasta carte."
Randurile apartin cunoscutului diplomat si profesor Ivor Porter, cel care a sosit in Romania in 1939 si care s-a implicat intr-un mod aproape de neinteles chiar si pentru el insusi intr-o serie de evenimente care au marcat istoria tarii noastra din acei ani. Dupa ce Romania a intrat in razboi de partea Germaniei el a parasit tara, dar a revenit in 1943, in cadrul operatiunii Autonomous, pentru a-i determina pe oamenii politici care urau alianta antonesciana cu puterile Axei sa actioneze in directia scoaterii tarii din parteneriatul nefast. Asa a scris dupa razboi o carte de mare succes, intitulata chiar Operatiunea Autonomous, aparuta si in romaneste imediat dupa revolutie. Am ales fragmentul chiar din prima pagina a cartii fiindca spune foarte mult despre situatia ingrata in care ne-am aflat atunci, aruncati cu totul in bratele rusilor. Asadar inca din 1943, dupa Teheran, Romania nu mai avea nici o sansa ca sa scape de un destin ce-i fusese inca de atunci trasat pentru viitoarea jumatate de veac. Debarcarea aliatilor in Balcani nu mai era operabila, zona aceasta fusese deja daruita rusilor care aveau tot timpul sa-si puna in aplicare planurile de distrugere si deznationalizare. Scriitorul Ivor Porter a purtat cumva un fel de culpa fata de noi si de aceea a considerat de cuviinta ca trebuie sa marturiseasca. Remarca prin urmare de la bun inceput ca factorii politici atat din opozitie cat si de la putere nu puteau in ruptul capului sa admita faptul ca Occidentul ne abandonase. De aceea puterea nici nu a vrut sa-i dea pe mana nemtilor pe cei care au facut parte din respectiva operatiune. Atat Maniu cat si Antonescu paradoxal gandeau la fel. Noi luptam intr-o alianta, dar nici vorba sa fim cu tot sufletul de partea germanilor. Ciudatenie romaneasca pe care strainii nu o pot intelege. Iar Ivor Porter in cartea lui a facut serioase eforturi pentru a intelege, pentru a vedea ce fel de specimene suntem, ce e bun si ce e rau in acest neam hibrid asupra caruia nu poate fi exercitata forma nici unei decantari.
