"Singura atitudine demna de un om superior este sa persiste cu tenacitate intr-o activitate pe care o stie inutila, sa respecte o disciplina pe care o stie sterila si sa foloseasca norme de filosofie si metafizica despre care crede ca nu au nici o importanta."
Aceste cuvinte tulburatoare apartin poetului portughez Fernando Pessoa, cel care a fost contemporan cu Nae Ionescu si Mihail Bulgakov, care poate fi considerat un fel de Kafka al lusitanilor, discret, tacut, retras, singuratic, acel K care in exterior era un slujbas modest si disciplinat, iar in interior ducea cu sine povara, dar si izbavirea unei vieti de o rara complexitate.
Cuvintele au fost decupate din Cartea nelinistirii, recent aparuta in romaneste in traducerea poetului Dinu Flamand, la Humanitas fiction. Poate este unul din cele mai stranii si triste jurnale care s-au scris vreodata, testament literar si chiar duhovnicesc al unui om mort in 1935, la 47 de ani, intr-o perioada confuza si periculoasa, cand., daca ar fi privit, cum ar veni spus, peste gard, ar fi vazut ce se intampla in Spania vecina.
Am ales randurile de mai sus deoarece ele sunt valabile oricand, atunci si acum, in urma cu cinci veacuri si probabil la fel de valabile vor fi si peste cinci secole de acum incolo. Daca esti o fiinta superioara esti si o fiinta inutila care, oricum ar fi apele, curate sau murdare, inoti impotriva lor. Nu numai ca esti tolerat, dar esti si de prisos si e mare minune ca ceilalti te lasa in pace.
Pessoa este creatorul celor trei identitati fictive, masti in spatele carora s-a ascuns atat de bine incat acestea puteau trece drept pesoane reale si sa faca independent cariera in istoria literaturii. Acesta nu a fost un truc ieftin, ci tot un mod de-a-si aprofunda anonimatul si de-a iesi din viata la fel de discret cum a trait.
"Regret oare ca nimeni nu citeste ceea ce scriu? isi continua el gandul si ni-l trimite si noua peste timp. Daca as constata maine dimineata ca toate scrierile mele s-au pierdut mi-ar parea rau, dar presupun ca n-ar fi o durere intensa si nebuna cum te-ai astepta…"
Acum cand traim cu obsesia publicitatii cu orice pret asemenea randuri sunt un balsam spre lecuirea mintilor sangerande. Pessoa face parte din categoria acelor spirite necesare tocmai cand lumea este mai bonava. Dementei generalizate nu-i poti opune decat o tristete ca a soarelui doar cu o secunda inainte de asfintit. Evident, aceasta este valabil pentru orice poet, dar parca in cazul lui Pessoa capata mai multa greutate. Detasarea de munca ta este tot ce poate fi mai nobil, ceea ce poetul portughez a dovedit din plin. Cu atat mai mult acum, o asemenea atitudine este absolut terapeutica in conditiile in care ne ameninta pe de o parte un excesiv personalism, iar de cealalta parte depersonalizarea. Sa nu mai fii atasat de persoana ta este pana la urma poezia suprema.
