Fiindca nu ne-am indepartat prea mult de Pasti cred ca merita sa pun pe hartie un gand mai vechi care an de an ma preocupa legat de marea sarbatoare.
Se stie, lumina de inviere nu este lumina naturala, ci supranaturala, adica dumnezeiasca. Este lumina coborata din cer, nedobandita prin energii pamantesti. Lumina aceasta se face vizibila la sfantul mormant si este "prelevata", ca sa spun asa, de patriarhul grec al Ierusalimului. Dupa care urmeaza binecuvantata impartire spre toate colturile lumii. Aceste sunt datele. Dar acum vine scenariul celui minat de incertitudini…
Daca intr-un an aceasta cale de aducere a luminii spre oameni nu ar mai functiona? Adica pur si simplu patriarhul intra in sfantul mormant, acolo sta in veghe, ascultare si asteptare, iar fasciculul divino-luminos nu se mai face vizibil? Ce se intampla aunci? Evident, necredinciosii nostri de duzina, dar care, culmea, in virtutea datinii vin in noaptea de inviere la biserica, declara ca oriunde ar fi, la Ierusalim sau in alt loc al crestinismului, lumina de la miezul noptii este aprinsa de preot sau de episcop sau cine o fi prin mijloace la indemana oricui, si nicidecum nu vine din cer. Nu avem in vedere un asemenea punct de vedere total indigest si pana la urma toxic. Privim spre adevarata credinta care jura pe coborarea luminii din cer, eveniment minunat petrecut de doua mii de ani incoace. Dar odata, asa cum am spus, patriarhul aflat in pantecele sfantului mormant incepe sa asude precum Iisus la Ghetsimani, vazand ca nu se intampla nimic, minutele trec unul dupa altul, iar marea masa a crestinilor asteapta la randul lor si nu inteleg ce se petrece. In acel intuneric din ce in ce mai adanc se impune luarea grabnica a unei decizii. Omul bisericii stie ca nu mai poate sa intarzie. Atunci singur cu sine si cu ingerul care vegheaza asupra lui scoate din buzunar un aprinzator si face lumina. Pe care o imparte iute celorlalti. Nimeni nu a vazut ce a facut el dupa cum nimeni nu a vazut invierea Domnului. Putem socoti gestul sau o frauda, o inselatorie, un fals? Nu, nici vorba. In acea mare profunzime a mormantului sfant omul bisericii scoate de fapt din el lumina si realizeaza o stare transpersonala si trasnindividuala, prin care exteriorul si interiorul se ingemaneaza iar ofranda e totuna cu darul. Flacara de bricheta nu este catusi de putin profana, ci e tot lumina din cer, ca si farama de Hristos din noi care, fara sa stim, tot vesnic lumineaza.
