3.2 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăEconomieUrsache (ASF): Statul a jucat alba-neagra cu listarea Hidroelectrica

Ursache (ASF): Statul a jucat alba-neagra cu listarea Hidroelectrica

„Cred că faptul că statul a uitat de listările promise, este în situaţia în care am jucat alba-neagra cu listarea Hidroelectrica, nu poate să fie un element bun pentru piaţă. Atunci asta nu poate să treacă neobservată de piaţă, să ştii exact ce se va produce în piaţă ca să ştii cum să investeşti. (…) În cursul zilei de ieri la dezbaterea de la Senat am reuşit „performanţa” să o amânăm pentru a cincea oară”, spus Ursache.

Producătorul de energie Hidroelectrica a obţinut anul trecut un profit brut de 1,6 miliarde de lei, rezultatul fiind cel mai bun din istoria companiei, a declarat Bogdan Badea, directorul general al companiei.

Potrivit acestuia, pe primul semestru compania a realizat doar 32% din investiţiile bugetate, însă, în al doilea semestru, investiţiile au fost realizate la nivelul a peste 90% din cele bugetate, astfel că, per total, valoarea indicatorului a ajuns la 62% la nivelul întregului an. Cifra de afaceri a ajuns la 3,287 miliarde de lei, cu 3% sub cea estimată.

Guvernul a aprobat în 2013 o strategie de privatizare a Hidroelectrica prin listarea la bursă a 15% din acţiuni. Ulterior, Guvernul şi-a propus listarea a 10% din companie. Hidroelectrica a fost în insolvenţă între anii 2012 şi 2016.

La mijlocul lunii februarie, ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat că Hidroelectrica nu este momentan suficient de atractivă pentru a fi listată la bursă, după perioada de insolvenţă, astfel că are nevoie de consolidare pentru a ajunge pe piaţa de capital.

Cele mai citite

Bătaie ca în ringul de box. Trei jucători eliminați în meciul Phoenix Suns – Dallas Mavericks

Un meci tensionat din NBA, disputat între Phoenix Suns și Dallas Mavericks, s-a transformat într-un haos total după ce trei jucători s-au luat la...

Trent Alexander-Arnold, tot mai aproape de despărțirea de Liverpool. „Vreau să joc la Real Madrid”

Trent Alexander-Arnold (26 de ani), fundașul dreapta al lui Liverpool, este hotărât să facă un pas important în cariera sa și le-a comunicat oficialilor...

Tragedie în lumea boxului! Paul Bamba a încetat din viață la 35 de ani, la o săptămână după ce a devenit campion mondial

Paul Bamba, pugilistul portorican care devenise campion mondial la categoria grea în urmă cu doar o săptămână, a murit la vârsta de 35 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă