Partidul Pensionarilor si al Protectiei Sociale (PPPS), filiala Constanta, si-a ales Comitetul de Conducere Judetean, dar si Municipal.
Ilie Georgescu, presedintele executiv al PPPS, a declarat ca din cele 39 de filiale judetene cat numara anul trecut aceasta formatiune politica, dupa alegerile locale "multi si-au pierdut interesul", iar pensionarii au ajuns sa numere acum 25 de organizatii judetene.
Testul pe care partidele il vor da in prima parte a lunii iunie, alegerile europarlamentare, fac ca si pensionarii sa stabileasca o serie de candidaturi, "fara a se imbata cu apa rece ca vor avea vreun loc in Parlamentul European", dupa cum a sustinut Ilie Georgescu. In acest sens, a fost demarata o campanie de strangere de semnaturi, pensionarii constanteni avand si doi eurocandidati. Acestia sunt Alina Draghici din Eforie si Marius Toma din Constanta care spera sa obtina mai mult de 3.500 de voturi, cati membri numara filiala judeteana constanteana a PPPS.
Pensionarii au sustinut ca nu vor fuziona cu nici un partid, dar au lansat o oferta de colaborare cu toate formatiunile politice din judet, oferta deschisa pana pe 5 iunie. Seniorii constanteni, declarati ca fiind de centru, au stabilit ca deziderat de moment sa mearga spre stanga esichierului politic. Alegerile au adus si surprize, Marin Manescu, liderul pensionarilor, alegand sa nu mai candideze pentru presedintia organizatiei locale. Locul sau a fost luat de Gheorghe Georgescu, in vreme ce organizatia municipala l-a ales ca presedinte pe Constantin Grigore. Au fost stabiliti si prim-vicepresedintii, Viorel Borzea (pentru judet) si Constantin Maraloi (pentru municipiu). Mandescu a hotarat sa ocupe functia de secretar al organizatiei.