Cei doi lideri s-au exprimat pe rând în faţa presei, amândoi insistând asupra necesităţii de a găsi soluţii la provocările multiple cu care se confruntă Europa: criza migratorie, ascensiunea formaţiunilor eurosceptice în cadrul Uniunii, tensiunile diplomatice internaţionale şi reforma instituţiilor europene.
„Se deschide astăzi o etapă importantă, în care vom avea multe de făcut cu privire la deciziile pe termen scurt şi de schiţat perspectivele pe termen mediu şi lung pentru Europa noastră, mai esenţial decât în urmă cu câteva luni”, a declarat preşedintele francez.
„Am voinţa de a ajunge la acest lucru şi cred că putem face asta”, a adăugat cancelarul german. „Este mai necesar ca niciodată ca Europa să acţioneze unit într-o situaţie geopolitică în care multilateralismul se află sub presiune”, a adăugat Angela Merkel, aflată la prima vizită în străinătate după instalarea noului guvern, miercuri, la capătul unor intense negocieri.
Preşedintele francez aştepta de mai multe luni ca situaţia politică din Germania să se stabilizeze pentru a face să demareze din nou celebrul „motor franco-german”, implicat în evoluţia a numeroase dosare europene.
„Ştiţi cât de mult aşteptăm această muncă în comun”, a declarat Emmanuel Macron, înaintea unei reuniuni de lucru a celor doi lideri, urmată de un dineu.
„Nu suntem întotdeauna de aceeaşi părere de prima dată, dar Franţa şi Germania au realizat deja multe împreună”, a subliniat Angela Merkel.
Preşedintele francez a făcut mai multe propuneri de reforme instituţionale pentru Europa, ca un buget european sau un ministru de finanţe pentru zona euro, însă negocierile se anunţă delicate, Angela Merkel fiind supusă unui acord de coaliţie pentru a guverna la Berlin.
„În privinţa zonei euro, a politicii migratorii, de apărare, comerciale, de cercetare, educaţionale şi în marile domenii pe care le-am putut defini, vom propune, până în iunie, o foaie de parcurs ambiţioasă pentru această refondare şi vom depune toată energia necesară în acest scop”, a declarat Emmanuel Macron.
Un summit european, care se anunţă crucial, este prevăzut la 28 şi 29 iunie.
Cu atât mai mult, cu cât alţi parteneri nu văd obligatoriu cu ochi buni coordonarea franco-germană asupra destinelor europene.
„Asta nu înseamnă că noi, celelalte ţări din UE, vom lua de bun tot ce decid germani şi francezii. Nu vom sta doar să încuviinţăm”, a atras deja atenţia vineri premierul Olandei, liberalul Mark Rutte.