Detinatoarele trofeelor Cupei Romaniei, CVM Tomis la masculin si CSU Metal Galati la feminin sunt si anul acesta la un pas de finala. Cele doua echipe au castigat partidele-tur din semifinale in numar minim de seturi si acum nu mai au nevoie decat de cate un set pentru a accede in ultimul act al competitiei. CSU Metal Galati a trecut cat se poate de usor de Unic Piatra Neamt. Fetele lui Zoran Terzic nu au avut nici un fel de probleme in fata nemtencelor care au opus rezistenta doar in ultimul set atunci cand au reusit sa castige 19 puncte. Precedentele doua partiale au fost castigate lejer de galatence, 25-13 si 25-12. CVM Tomis a trebuit sa se lupte serios pentru a invinge pe Dinamo. Fiecare set a fost echilibrat dar gazdele au gestionat mai bine finalurile si au reusit sa isi adjudece toate cele trei seturi. A fost 3-0, pe seturi 26-24, 25-20, 25-23, iar acum constantenii asteapta partida retur de peste o saptamana pentru a se califica in cea de a cincea finala consecutiva, precedentele patru fiind castigate de echipa de pe litoral.
» Inexplicabil
Cealalta reprezentanta a Constantei in aceasta competitie, CS Volei 2004 Tomis, a cedat inexplicabil partida de pe teren propriu jucata in compania celor de la Dinamo. Desi nu pierdusera nici macar un set pe teren propriu in acest sezon intern, fetele antrenate de Aleksander Boskovic au pierdut mansa-tur din semifinale in fata bucurestencelor, scor 2-3, si acum au sanse minime de calificare in ultima faza a competitiei.
» Cele doua echipe s-au impus in mansa-tur cu 3-0 si sunt ca si calificate in ultimul act al competitei.