Nu stiu daca sunt numere apocaliptice si nici daca au vreo simbolistica asiro-babiloniana speciala (sarlatanii numerologiei si profitorii de pe urma hazardului vor fi transpirand de multa vreme pe aceasta tema de cercetare). Sigur este ca anii acestor doua mari crize economice mondiale rimeaza. Poemul din care ele fac parte ramane confuz; el se scrie zilnic si clipa de clipa, modificat de viata incontrolabila a multimilor, de lacomia indivizilor, de spaimele comune ce nu primesc raspuns, de neputinta bine intentionata, probabil, a politicienilor si de limitele noastre, ale tuturor, de asta data globalizate! stim ca istoria nu ne invata nimic. Dar tare am vrea sa evitam repetarea teribilei crize din prima treime a veacului trecut. De unde si desele exercitii comparative, desi toate ne lasa sceptici.
Le adaug aceste insemnari, numai pentru a sublinia doua sau trei aspecte. Statele Unite (apoi Germania, Japonia si alte tari aflate in plina industrializare) si-au revenit din acea criza numai dupa ce au adoptat o adevarata economie de razboi. Faimosul New Deal, ce semana in multe privinte cu actualele interventii financiare statale, s-a transformat in frenezie productiva doar dupa ce s-a trecut la o productie masiva de arme. Nu asistam (inca!) la o noua cursa a inarmarilor, dar nici nu stim daca doctrina keynesiana reacomodata nu va fi tentata de "modernizari" in acest domeniu.
Pe de alta parte, euforia noastra din urma cu vreo zece ani, cand credeam ca noul trai in satul planetar le face tuturor viata mai usoara, si chiar speram ca va largi teritoriile democratiei, e pusa deja la grele incercari. Se vad la orizont, din nou, crize de o atrocitate pe care o credeam definitiv depasita. Unele dintre ele sunt bazice, alimentare si ne fac sa ne intrebam ce se va intampla in 2050, cand populatia globului va ajunge la noua miliarde de oameni, in conditiile in care nici o metoda pana acum cunoscuta nu va putea asigura hrana pentru toate gurile. Iar prestigiul democratiei a redevenit cenusiu, chiar daca am depasit perioada razboiului rece (si speram sa evitam o conflagratie mondiala religioasa). Toate acestea, fiindca dusmanul redutabil al democratiilor se dovedeste a fi chiar masina lor economica interna. Doctrina economica liberala, adica ideologia ce repeta ca acest sistem ar fi cel mai bun din cate posibile, cu crizele lui sistemice cu tot, incepe sa arate ca vechea doctrina comunista. Captuseala s-a zdrentuit grav, chiar daca reverele, periate, mai pot fi scoase pe la balurile finantei.
De asta data se stie ca nu mai e o criza banala, ca o gripa de primavara. In cateva saptamani, chiar la inceputul crizei, bogatia mondiala s-a devalorizat cu circa 40 de mii de miliarde de dolari americani. Unii vor spune ca oricum erau valori relative. Adevarul este insa ca ele prejudiciaza deja asupra viitoarelor generatii. Daca intr-un singur an valoarea actiunilor americane a pierdut jumatate din ceea ce reprezentau inainte, politica de redresare a marii economii bolnave nu va putea evita initiativele brutale. Care la randul lor vor influenta alte comportamente si vor provoca alte replieri, contribuind la radicalizarea tropismelor nationale. Acum, Statele Unite forteaza Elvetia sa renunte la averea ei simbolica: secretul bancar. Maine vom asista la o alta serie de masuri protectioniste, la un razboi de pozitii cu consecinte imprevizibile. Nu ne putem amagi cu ideea ca viitoarea intalnire la varf G20 de la Londra va modifica din temelii regulile jocului in schimburile internationale sau in circuitul financiar speculativ, cel care a innebunit bancile.
Adevarul este ca circulatia internationala de capitaluri si legile profitului imediat, mai cu seama prin speculatia virtuala, au devenit un adevarat sistem totalitar care paraziteaza viata sociala si politica a democratiilor. Niciodata nu s-a supus la vot ideea ca o banca are dreptul sa riste deprecierea unor valori care servesc si la cresterea colectiva de bunuri, la bunul mers al vietii sociale, dar si la jocul de poker al initiatilor. E un abuz devenit sistem, complex si intentionat confuz, care se protejeaza prin propriile legi de functionare, niciodata plebiscitate. Asa se face ca Obama poate denunta nerusinarea bancherilor care isi platesc prime grase, desi bancile lor se salveaza numai prin recapitalizare cu banii din impozite; dar nici el nu poate pedepsi aceste abuzuri altcumva decat prin vagi retorsiuni administrative, ca si cum sistemul ar fi un stat independent in interiorul Statelor Unite.
Vad aceeasi trasatura dictatoriala in dezinvoltura cu care o banca joaca miliarde la cazinoul international electronic, riscand bunastarea generatiilor viitoare, si in capriciul crud al lui Stalin, cel care construia furnale si drumuri de fier in Rusia, lasand taranii ucraineni sa crape de foame. Stalin decreta ca nu exista stiinta numita genetica. Actualul sistem economic liberal decreteaza, chiar in interiorul democratiilor care il gazduiesc, ca exista un singur criteriu care face lumea sa functioneze: obtinerea profitului. Se zice ca economia este amorala. Dar de ce ramane inatacabil acest Kremlin al tiraniei economice in piata centrala a democratiei mondiale si in miezul acestei pasionante vieti colective care de vreo doua milenii se straduieste sa-si asume atatea alte valori complexe?
