Doream sa evit, macar de asta data, fatidicul cuvant criza. Dar observ ca prin unele publicatii occidentale i se gaseste si partea buna. Sa ramanem deci pe criza incercad sa vedem cum poate fi laudata. O revista saptamanala franceza chiar scrie pe prima pagina: "Merci la crise!", vazand primele reactii individuale, inceputul unui nou stil de viata, mai auster, dar mai sanatos. Teoria de baza porneste de la constatarea ca modul de viata opulent este la originea acestei crize mai mult chiar decat speculatiile bancare, criza materiilor prime sau apetitul consumerist al unor tari ca India si China, abia descoperit, dupa decenii lungi de abstinenta. Mancam prea mult, risipim prea multe hidrocarburi ca sa ne incalzim, ca sa ne deplasam, aruncam prea mult fara sa reciclam si am ajuns sa facem din planeta noastra o lada de gunoi care ne ameninta sanatatea. Trebuie sa incepem prin a reduce benevol productia de bunuri, sa mancam mai putin, dar mai inteligent, sa traim mai ecologic, mai echilibrat, fara sa ne supraestimam necesitatile. Ziarele vorbesc despre grupuri de tineri care refuza competitia marcilor si stimulentele publicitatii; pe la diverse posturi de televiziune vezi reportaje cu tineri doctoranzi care recupereaza fructele si legumele ce se arunca, la spartul pietei, sau se imbraca numai de la second hand, desi ar putea sa-si cumpere totul nou. S-ar putea generaliza aceasta tendinta? Nu stim. Oricum, in tarile care au cunoscut abia recent o relativa opulenta, cum e Romania, ideea de a reveni la o oarecare simplitate si frugalitate nu va fi imediat aplaudata. Dar prin alte locuri a trai modest incepe sa fie la moda. Am mare admiratie pentru cei care pun in practica criteriile ecologice, fara sa-i oblige vreo lege. Se consuma produse locale, sunt eliminati intermediarii, se evita risipa. si se crede, de asemenea, ca recesiunea urmeaza sa dea o lovitura de gratie sistemului pervers care ne indemna sa traim pe datorie, trasmitand, de altfel, generatiilor de maine uriasele noastre datorii colective de azi.
Dar punem degetul pe principala rana a sistemului mondializat actual. El traieste cu elogiul consumului si are in vedere iesirea din criza nu reducand cresterea economica, ci, dimpotriva, sporind si capacitatile de productie si pe cele de absorbtie de bunuri. Atata vreme cat filosofia fericirii se reduce la a poseda cat mai mult, iar starea de spirit a unor colectivitati e analizata in functie de indicele puterii de cumparare, nu se va iesi din spirala crizei decat punand premisele unei crize viitoare. Este oare aceasta criza capabila sa uzurpe dominatia productivista a tehnologiilor pentru a impune un nou sistem de valori umane? Iata intrebarea esentiala. Unii cred ca vor surveni mari schimbari tehnologice care vor fi la originea unei revolutii a productivitatii si care va duce la imbunatatirea calitatii vietii altcumva decat am cunoscut cu modelele risipei, pana acum.
Altii sunt mai pesimisti, ei nu cred ca sistemul economic actual se va saborda din proprie initiativa, nici ca va functiona eficient necesara solidaritate internationala care sa ajute si tarile mai sarace sa iasa dintr-o criza pe care ele o vor plati si mai scump decat altele. Ca vrem sau nu, criza afecteaza concret mai cu seama tarile fara sisteme de securitate performante si fara marje financiare suficiente. Pana si ambitioasa China s-a trezit cu 20 de milioane de muncitori ramasi fara nici un venit. Nu e sigur ca ei vor mai accepta sa faca foamea ca pe vremea lui Mao. Crahul financiar in serie va fi urmat, chiar in cursul acestui an, de falimentul politic al unor regimuri care vor oscila intre dictatura si populism, acolo unde bazele democratice sunt subrede. Pretutindeni puterea politica se va dovedi mai retrograda decat tendintele din societatea civila. si chiar daca noi lideri indrazneti, precum Barack Obama, isi vor face aparitia, se poate presupune ca puterea politica va frana reformele structurale, se va multumi sa colmateze fisurile mai vizibile ale corabiei, nu sa schimbe directia de navigatie. Nu e deloc sigur ca puterea politica va fi suficienta pentru a impune marilor grupuri de interese transnationale un nou mod de functionare si prioritatea unor noi valori.
Pe de o parte, stim ca noi risipim ca niste nababi iresponsabili resursele planetei, pe de alta parte, vedem cum se pregatesc, inclusiv speculand criza, marile manevre pentru acapararea viitoarelor resurse, programate pentru o si mai mare risipa.
Ne aflam la o raspantie. Avem sansa sa fortam aparitia unor noi mentalitati. Dar avem si ghinionul ca nu stim cum sa procedam, tocmai fiindca miza este, pentru prima data in istoria omenirii, mondiala, nu locala. Iata o solutie de bun-simt, pescuita dintr-o publicatie americana – The Nation. "Trebuie sa regandim ethosul cultural, luand cultura in serios. Artele joaca un rol major in dezvoltarea aspectelor noncomerciale ale societatii. Subventiile federale trebuie sa incurajeze o adevarata educatie artistica destinata sa-i deprinda pe tineri cu bucuriile si cu puterea imaginatiei, a creativitatii si a culturii, pentru ca ei sa devina actori si spectatori, nu consumatori." Bravo lui Benjamin R. Barber, profesor de stiinte politice la Universitatea din Maryland! El spune clar ca s-a ajuns la aceasta criza, in primul rand, pentru ca omul modern a devenit un fel de oaie pasiva si imbecila ingrasata cu publicitate.
Dinu Flamand este scriitor si ziarist stabilit la Paris
