Titlul se refera exclusiv la perioada interbelica, nu la ceea ce a urmat dupa instaurarea regimului comunist si nici la penibilul invatamant romanesc de astazi. Cum se stie, in anii interbelici tara, reintregita, a avut o perioada de gratie, cand cultura a atins inaltimi uimitoare. Daca stam sa ne gandim, trecuse doar un veac de la scoala lui Gheorghe Lazar. S-au mai intiparit in amintirea cititorilor figuri de invatatori si profesori ca badita Vasile, Aron Pumnul, domnul Trandafir si altii, de calitate, precum si unii ca domnul Vucea, ultimii semanand mai degraba cu unii dascali de astazi…
Cum era, cum nu era, invatamantul de altadata, in ciuda materialelor didactice incomparabile cu cele de astazi, izbutea sa dea rezultate exceptionale, incat chiar si multi absolventi a doar patru clase terminau scoala mult mai luminati decat unii dintre cei de azi.
Pe scurt, intentiile Ministerului Instructiunii Publice, imediat dupa primul razboi, erau dezvoltarea sentimentului national si patriotic si crearea unei scoli romanesti moderne. Aceste principii au dus la scoala activa. Cum scrie Stefan Danaila in "Scurta incursiune asupra invatamantului romanesc interbelic", in pagina Centrului Cultural Pitesti, "prin aplicarea principiilor scolii active se urmarea o pregatire temeinica a elevilor, care nu putea fi dobandita decat pe calea cercetarii practice. scolile pentru experimentare pedagogica functionau de mult in tari precum Germania, Anglia, Elvetia, SUA, Italia, justificandu-si existenta prin insisi uriasele progrese ce le facusera sub raportul sistemului de organizare si de educatie integrala. In Romania, scoala activa s-a aplicat dupa modelul scolilor vieneze si a rapoartelor infaptuite de guvernul Austriei pentru modernizarea vietii scolare si se baza pe principiul "clasei scolare, ca o comunitate de viata si munca". Profesori romani, cum ar fi Antonescu, Bogdan Duica, Mehedinti, prin articolele pe care le-au scris in revistele de specialitate au demonstrat ca ideologia, singura, nu impresioneaza in mod durabil, fiind sustinatori declarati ai principiilor scolii active".
Ca urmare, pentru o temeinica pregatire a cadrelor didactice a fost infiintata, la 27 februarie 1926, Sectia Pedagogica Universitara, pe langa Universitatea Bucuresti. Ca sa intre in aceasta sectie, invatatorii si institutorii trebuiau sa faca mai intai un an pregatitor de completare a liceului, urmand cursuri speciale, apoi dadeau un examen de bacalaureat special, valabil doar pentru Facultatea de Litere si Facultatea de stiinte, sectiile matematica, fizica si stiinte naturale. Printre altele, fiecare scoala primara din sat si din oras era obligata sa alcatuiasca fiecare cate un muzeu scolar intuitiv si etnografic, pe clase, cu contributia tuturor colegilor din acea scoala, lucru de neimaginat astazi! La tara, duminica se organizau sezatori, cu invatatorii, elevii si satenii.
Nu trecea clasa tot ghiolbanul, ci numai cei merituosi. Disciplina era foarte severa, uneori aproape militareasca, de unde si rezultatele foarte bune ale elevilor de atunci. Cand te gandesti in ce hal este scoala romaneasca de astazi, parca iti vine sa plangi.
Am in fata un "Manual de limba romana" pentru clasa a III-a din gimnazii si licee de baieti si fete, scoli normale, seminarii etc., aparut la Editura "Cartea Romaneasca" prin deceniul trei al secolului trecut. Autorii manualului sunt Const. Botez, inspector secundar pentru limba romana, si Gh. Nedioglu, directorul Liceului Gh. sincai din Bucuresti. Este un manual ireprosabil, atat prin operele literare alese cat si prin lectiile de gramatica. Din tot manualul, inclusiv din fragmentele literare luate ca exemplu la gramatica, razbate mandria nationala, intensa pe vremea Romaniei Mari. Sunt prezentati toti marii nostri scriitori care s-au remarcat pana la primul razboi mondial. Aprecierile asupra lor sunt valabile si astazi. In manual intalnim si balade si basme populare.
Dintre marii scriitori interbelici nu sunt luati in seama decat Liviu Rebreanu si Mihail Sadoveanu. Din acest motiv, s-ar putea spune ca manualul este conservator. Dar puteau autorii lui sa riste pe popularitatea unor scriitori peste care, in cativa ani, se asternea uitarea? Slava Domnului, elevii aveau nenumarate biblioteci, librarii si reviste culturale la dispozitie, unde puteau citi literatura de ultima ora.
Astazi, exista manuale alternative de limba si literatura romana unde apar si scriitori care nu au publicat nici un volum, singurul lor "merit" fiind acela ca sunt prieteni cu cei care scriu si aproba astfel de "materiale didactice"…
In fine, manualul despre care am scris aici cuprinde ilustratii color si alb-negru de o calitate remarcabila pentru acea vreme. De ce? Fiindca si profesorii si elevii erau respectati.
