Comunismul e o minciuna, democratia, un neadevar. Acest aforism ii apartine lui Alexandru Dragomir, filosoful descoperit de Gabriel Liiceanu, care a trait aproape 90 de ani, a fost in tinerete studentul lui Heidegger si nu a publicat nici un rand in timpul vietii. Publicarea catorva volume din ce a scris nu a insemnat chiar o revelatie, dar a adus in atentie un tip de intelectual care a stiut sa traverseze desertul, sa reziste tentatiilor, sa se duca in mormant fara sa faca zgomot.
Aforismul acesta cules din ultimul volum, "Seminte", face realmente toti banii. Este un paradox care ne lasa cu gura cascata.
Inca o data: comunismul este o minciuna, democratia, un neadevar.
Ce poate fi mai obscur pentru intelegerea comuna? Am invatat doar ca sistemul comunist este profund antidemocratic, doar ca intr-o asemenea viziune se afla pe acelasi plan cu democratia! Totusi, intervine nuanta, minciuna nu e totuna cu neadevarul. Cand spui despre comunism ca e o minciuna, aceasta cade ca o pecete. Avem de-a face cu un fals asupra caruia nu se mai poate formula nci un fel de indoiala. Cine a cazut in capcana falsului, de aceea a si cazut, fiindca a crezut ca e un adevar, singurul adevar social economic si politic de care slujindu-se oamenii vor fi fericiti. Nivelarea claselor era tocmai garantia pentru realizarea fericirii universale. Nmeni nu e deosebit de nimeni, toti sunt otova, stergerea diferentelor dintre sat si oras, daca va mai aduceti aminte, dintre muncitori si intelectuali, dintre tarani si muncitori.
Pe de alta parte democratia este un neadevar. Ce inseamna aceasta? Ca democratia nu e un fals si face eforturi sa respecte principiul adevarului. Dar esueaza. Din aceasta cauza Alexandru Dragomir vorbeste de neadevar. Este mai degraba vorba de un adevar ratat sau esuat. Este iluzia unui adevar si dezamagirea consecutiva. Aceasta-i democratia. O mare imperfectiune, generatoare de conflicte si nemultumiri. Cu alte cuvinte, nu e bine nicicum. Dar ce e de preferat? Minciuna sub forma dictaturii care nu sufera contestatie sau minciuna sub forma proiectului imperfect si amagitor? Evident, a doua cale.
Sau, daca ar fi posibil, o a treia. Numai ca aceasta pana acum nu a fost gasita. Sau, ca sa-l completam pe autor, e strict individuala prin iesirea din lume. Lumea insa nu poate sa iasa din ea insasi decat prntr-o catastrofa urmata de transfigurare. Schimbarea la fata la nivel cosmic este insa ceva care sperie gandul. De aceea traim intru neadevar pana la capat.
