In celebra sa lucrare "Originea Speciilor", Charles Darwin a folosit imaginea unui copac al vietii pentru a ilustra modul in care evolueaza speciile, in mod distinctiv. Chiar si in zilele noastre, ramurile cele mai apropiate de radacina (reprezentand stramosii cei mai indepartati) sunt considerate elementele de legatura cele mai importante ale asa-numitului arbore genealogic.
Cu toate acestea, specialistii in biologie evolutionista atrag atentia ca aceasta imagine nu reflecta intocmai trecutul unui individ. Concret, un studiu recent publicat in revista "New Scientist" a incercat sa investigheze cat de exacta poate fi considerata diagrama organismelor vii, care, pe langa rudele de sange directe, au si "ramuri colaterale". Pe langa descendentii din generatie in generatie, biologii cred ca arborele vietii cuprinde genetic si alte "crengute" si "vlastari", o teorie care ar putea revolutiona studiile realizate pana acum.
De pilda, in perioada anilor '50 descoperirea celor doi compusi macromoleculari purtatoare de informatii genetice – acidul dezoxiribonucleic (ADN) si acidul ribonucleic (ARN) a zgaltait putin din radacina copacul vietii, punand sub semnul intrebarii cateva dintre axiomele cuprinse in teoria evolutionista. Astfel, cercetatorii au descoperit ca, la nivel molecular, exista diferente majore in ceea ce priveste "gradul de rudenie" al unei specii. Ulterior, in anii '90, oamenii de stiinta sperau ca tehnicile de analiza a genomului i-ar putea ajuta sa rezolve puzzle-ul copacului vietii, insa au dat de o serie de rezultate contradictorii. De exemplu, unele specii care sunt legate strans pe baza ADN-ului, nu sunt inrudite din punct de vedere al structurii ARN-ului.
Pentru a lamuri aceste contradictii, biologii au reconstruit copacul darwinist, care consacra ideea ca organismele isi transfera particularitatile si morfostructura catre urmasii situati pe vectorii verticali in schema evolutionista proprie. Insa, noua teorie argumenteaza faptul ca, simultan, exista si un transfer genetic "pe orizontala" cu alte speciii, ipoteza explicabila mai ales in cazul asa-numitilor "hibrizi genetici".
Acest transfer orizontal si procesul de hibridizare a fost calificat de specialisti drept o schema genetica complexa denumita "reteaua vietii", in care speciile isi impart si mostenesc doar anumite trasaturi, dupa cum releva studiile de biologie macro-moleculara. Dupa cum a declarat dr W. Ford Doolittle, in prezent, oamenii de stiinta se contrazic si incearca sa ajunga la un compromis in privinta rolului jucat in evolutia speciilor de transferul genetic pe "orizontala" sau daca acesta este doar un "fum fara foc". Totusi, anumiti cercetatori sustin cu tarie faptul ca evolutia pe orizontala este incontestabila cel putin in cazul nivelul organismelor simple (cum ar fi diverse tipuri de bacterii). Insa, din cauza faptului ca acest tip de organisme constituie 90% din totalul speciilor so dateaza de aproape 3,8 miliarde de ani, iar organismele multicelulare si-au facut aparitia doar in urma cu 630 de milioane de ani, este dificila de facut o asemanare cu creaturile cu structuri complexe, cum este de pilda fiinta umana.
Se pare ca virusii isi transfera ADN-ul de la un genom la altul, ceea ce explica faptul ca, in cazul oamenilor, aproape jumatate din ADN ar fi fost primit orizontal de la virusi, in paralel cu procesul de hibridizare. Dovezile obtinute pana in prezent releva, de altfel, ca Homo Sapiens s-a hibridizat cu alte specii inrudite, disparute intre timp, cum ar fi Homo erectus sau Homo Neanderthalensis.
In ce priveste aparitia speciei umane in varianta sa moderna, exista o serie de informatii contradictorii, momentul aparitiei sale fiind plasat, in general, intre 240.000 si 100.000 ani, dar au fost propuse date mergand pana la 450.000 i.Hr. Potrivit antropologilor, atat la nivelul H. erectus, cat mai ales la nivelul neandrethalienilor, in urma analizarii filiatiei anatomice si a conditiilor climatice, s-a ajuns la concluzia ca locul de aparitie a noului tip de umanitate pare sa fie tot Africa de Est, de unde noile grupe s-au extins spre Orientul Apropiat, Asia si Europa, iar mai apoi, candva intre 60.000 si 20.000 i.Hr., au patruns pe teritoriul situat intre cele doua Americi, simultan cu ocuparea Australiei.
Mecanismul propriu-zis de aparitie a noului tip uman este inca dezbatut, dar ipoteza care pare sa ofere o solutie este cea intitulata "prima Eva". Conform acestei ipoteze, noul tip de umanitate a aparut ca un grup restrans de femei inrudite si care au transmis – numai pe linie feminina – noile trasaturi genetice.
