Titlul este voit derutant. In primul rand ne referim la memoria noastra din ce in ce mai deficitara, uitam, cum se spune, de la mana pana la gura, dar ce e mai grav e ca ne uitam istoria, cine ne-au fost inaintasii, ce au facut ei si de ce merita sa nu fie uitati. Pe de alta parte avem in vedere exceptionala revista Memoria, infiintata, asa cum se stie, in anul Domnului 1990, de regretatul Banu Radulescu, o revista care tocmai cand ar trebui sa aniverseze doua decenii de aparitii neintrerupte, se afla in situatia delicata de-a nu mai avea nici o sursa de finantare si deci de-a fi silita sa-si inceteze aparitia. Am primit chiar la sfarsitul anului numarul dublu 64-65, tiparit evident cu ocazia sarbatorilor de iarna, dar care ne-a cam pus pe ganduri vazand ca ambele coperti nu evoca Nasterea, ci Patimile.
De ce o fi ales o asemenea tema de ilustrare e mai greu de inteles. stim de asemenea ca ilustrarea a fost facuta cu lucrari ale artistei Olga Greceanu, din a carei opera scrisa revista ne prezinta un scurt fragment, doar ca tema Crucificarii si-ar fi gasit loc in alt moment al anului. Nina Stanculescu o evoca pe artista intr-un articol concis, dar emotionant. Sa nu uitam, fiindca tot l-am amintit pe Banu Radulescu, ca in decembrie abia trecut s-au implinit zece ani de la plecarea sa din aceasta lume. Ce mai putem citi? Istoricul Dorin Dobrincu scrie despre Stalin si despre pregatirea alegerilor din 1946, Epifanie Cozarescu se ocupa de acelasi subiect. Colaboratorul nostru Alexandru Mihalcea ne ofera pagini inedite dintr-o lucrare memorialistica despre universul concentrationar de la Salcia, lucrare aflata inca in manuscris.
Tot un mai vechi colaborator al Aldinelor, tanarul istoric Dragos Carciga ne infatiseaza Rapa robilor, asa cum este cunoscut cimitirul din Aiud, "mormintele sunt atarnate unul dupa altul de peretele rapei, ca niste ciorchini de struguri pe vrej, pana in vale si oasele aiudenilor defuncti par sa fie amestecate cu oasele celor omorati in temnita. Inca se mai lucreaza jur imprejurul monumentului dincolo de gardul metalic de culoare neagra construit prin intreteserea unor cruci: sunt marite scarile de ciment ce leaga buza rapei de o mica esplananda de unde se poate patrunde in osuarul amenajat in interior…" Sunt pagini de scriitor care ne conduc in miezul unei suferinte acum mute. Icoana Maica Domnului Oranta vegheaza tot monumentul ca o efigie, fiind o forma de mutare la cer intru purificare a tuturor victimelor de pe pamant.
