Criza si reforma sunt, in aceste zile, cuvintele cel mai des auzite si in Franta. Sectorul automobilului si cel al locuintelor sunt afectate (desi poate mai putin grav decat in Statele Unite, unde Ford estimeaza ca isi va incetini in acest an activitatea cu 30%, exact ca in 1930!), iar sectorul financiar este si el gripat. Numeroase intreprinderi, mari, mici si mijlocii, anunta reduceri de locuri de munca, incercand totusi sa dea impresia ca fenomenul ar fi de mai mica amploare. Cum multe dintre ele si-au delocalizat in alte tari o parte din productie, vezi cazul Renault, restructurarea capacitatilor productive va avea un efect de avalansa. Reducerile de personal sau "planurile sociale", cum li se spune in una dintre acele variante ipocrite, sunt tinute secrete. Intra in scena o intreaga diplomatie a eufemismului, care incearca sa anticipeze sau sa dezamorseze posibile revolte. O atmosfera extrem de tensionata domneste mai cu seama in institutiile finantate de la bugetul public.
In cultura, in presa, in administratie, dar si in invatamant sau in sectorul medical, se elaboreaza liste cu "disponibilizari" (ah, si eufemismele din limba romana), planuri de comasare, strategii de restructurare. Unii sunt indemnati sa iasa la pensie mai devreme, altii pot fi pusi pe liber inca de a doua zi, altii vor trebui sa accepte afectarea in sectoare de munca pe care nu le cunosc. Se simte efectiv ca ia sfarsit o lunga perioada de relativa comoditate, cu posturi si salarii stabile de lunga durata. Cel mai mult are de suferit noua generatie. Tineri cu ani grei de studii si cu diplome prestigioase nu-si gasesc de lucru, de multe ori nici in joburi precare. Un conflict de generatii se arata la orizont, pe fundalul aceleiasi crize. Pana la sfarsitul anului, somajul va putea afecta noua procente din populatia activa, deci tendinta se va accentua.
Iar guvernul isi continua reformele: desfiinteaza spitale sau le comaseaza, desfiinteaza posturi din invatamant, din administratie, introduce reforme in justitie, in armata s.a.m.d. Nu e timp de pierdut, ministrii sunt ca pe jar, cel al justitiei, eleganta si ambitioasa Rachida Dati, s-a prezentat la munca imediat, la cinci zile dupa ce a nascut. Era pe rol reforma postului de judecator de instructie, o adevarata revolutie in traditionala metoda procedurala. Dar era vorba, mai cu seama, de a nu face discordanta cu "activismul" presedintelui, aflat din nou peste tot, anuntand ca va continua reformele, desi unele au fost intre timp edulcorate. S-ar parea ca aceasta criza ii intareste lui Sarkozy convingerea ca trebuie sa incerce introducerea unor reforme in fata carora toti predecesorii sai au ezitat. Chiar cu riscul rupturii.
Iar riscurile se profileaza cu nemiluita. Deficitul public risca sa ajunga la 100 miliarde de euro. Nu se stie cat de mult se va reechilibra, cu aceste reduceri de posturi, datoria publica, ce depaseste acum 70% din PIB (cifra are un aer suprarealist!). Dimpotriva, ea va spori deja o data cu planul de relansare a economiei, cifrat la 26 miliarde euro, care inseamna injectarea de bani in economie, banii contribuabililor, evident. Pana si cancelara Germaniei a admis ca "nu exista alta metoda de a lupta impotriva crizei decat acumuland munti de datorii". Iar noile datorii arunca in aer politica de rigoare bugetara preconizata atat de majoritatea guvernelor europene, cat si de Comisia Europeana. Poate ca nu ar fi grav daca s-ar vedea efectele benefice ale masurilor luate de administratia americana, actuala si viitoare.
Care a adoptat un adevarat buget de razboi vazand ca in SUA dispar lunar sute de mii de locuri de munca, dar fara sa aiba certitudinea ca domina fenomenul. Se intelege ca previziunile pesimiste sunt majoritare. Nu se stie daca europenii, care saluta acest New Deal anuntat de la Washington, accepta efectiv sa-l puna in practica asa cum s-a intamplat imediat dupa razboi, cand mai mult de jumatate din someri au fost pusi la lucru in activitati finantate de guvern. Unii considera ca planul de relansare anuntat de guvernul francez e prea timid. Cel german, de 50 miliarde euro, e planuit pe doi ani; alte state europene nu anunta inca nici un plan de aceasta natura. Europa da impresia ca asteapta solutiile din alta parte.
Deocamdata in Franta consumatorul de bunuri inca nu si-a strans de tot cureaua, oamenii s-au repezit pe solduri sau si-au mentinut vacantele la munte, unde intreg sezonul a afisat cifre-record, ca in anii de opulenta. Familiile din Franta au facut mai putine datorii decat cele americane, nu au functionat pe credit, mai au bani la ciorap, mai cheltuiesc. S-ar zice ca exista chiar si un optimism general paradoxal, din moment ce Franta bate propriile recorduri anterioare la natalitate. Cand se nasc copii inseamna ca plutesc in aer promisiunile sperantei. Unii economisti spun ca trebuie incurajata aceasta speranta prin ajutoare dirijate spre cei mai saraci, ca sa le sporeasca puterea de cumparare, deci ca sa se mentina consumul. Altii reclama o strategie urgenta de investitii; deocamdata s-a decis lansarea unor serii de lucrari in infrastructuri, de exemplu, noi linii de TGV, dar si pentru transportul terestru de marfuri, dar inca domneste confuzia.
Se spera, de asemenea, ca oamenii politici vor cadea de acord ca sa fie introduse noi reguli de conduita in lumea finantelor, o noua etica in practicile si schimburile internationale. Dar iesirea din criza nu se va face decat daca se schimba radical actuala mentalitate economica si politica ce miza doar pe timpul scurt si pe efectele imediate, fara sa se sinchiseasca prea mult de generatiile viitoare. Criza nu este doar economica si financiara, este si o criza a mentalitatii pentru care nu exista decat timpul prezent.
