» Inca din prima zi lucratoare a noului an, o persoana a mers sa plateasca taxa de reinmatriculare pentru o masina second-hand adusa din strainatate in judetul Neamt. Valoarea acesteia a fost de 1.210 lei, dupa cum a precizat Cristina Ionescu, purtator de cuvant al Directiei de Finante Neamt.
De la triplarea taxei auto pentru masinile second-hand, in judetul Neamt au fost incasati 264.101 lei de la 77 de platitori ai acestei taxe. "De la 15 decembrie 2008, dupa ce au intrat in vigoare prevederile Ordonantei 218/ 2008, in judetul Neamt au existat 77 de platitori ai taxei auto, suma totala incasata fiind de 264.101 lei", a declarat Cristina Ionescu.
In Neamt, plata taxei auto de reinmatriculare este foarte mult ingreunata de timpul mare in care Registrul Auto Roman face verificarile impuse de lege si elibereaza cartea de identitate a autovehiculului. Din acest motiv, cei care si-au achizitionat masini rulate pe vremea cand taxele nu erau marite sunt acum foarte nemultumiti. "La RAR te planifica pentru dupa doua luni, timp in care nu te poti duce la Fisc, pentru ca nu ai cartea de identitate a masinii. Sunt multi cumparatori revoltati ca au adus masina pe cand erau taxele mult mici si nu au reusit sa achite taxa auto", a declarat Mihai Darie. Conform directorului reprezentantei Neamt a RAR, Sorin Gherghel, judetul Neamt este unul dintre cele care stau foarte prost in ce priveste perioada dintre inscriere a masinii pana la verificarile efective.
"Ritmul solicitarilor pentru verificarile autoturismelor care trebuie reinmatriculate nu a cunoscut modificari dupa marirea taxei auto. Avem o medie de 44 programari zilnice pentru reinmatriculare si o medie a prezentarilor de 38-40 zilnic. Cei care renunta fie isi fac carti de identitate in alte judete, fie renunta la masini. Stam oarecum prost cu programarea, ne trebuie 40-60 de zile pana la efectuarea verificarilor, din cauza numarului mare de masini prezentate", a declarat Sorin Gherghel. Conform acestuia, nu este cazul sa se organizeze mai multe linii de verificare, ci, eventual, sa fie marit personalul.
"Lucram la trei linii de verificare cu personalul pe care l-am avut si atunci cand aveam doar o singura astfel de linie", a mai declarat Sorin Gherghel, seful reprezentantei RAR Neamt.