Sirul nesfarsit de speculatii privind viitorul guvern nu a lasat nici o combinatie politica neanalizata si nici un nume important nerostit, astfel incat cu greu s-ar putea gasi o abordare noua care sa nu creeze mai multa confuzie decat cea deja existenta. Daca incercam insa sa simplificam lucrurile si sa eliminam straturile de ipoteze, calcule, oferte, contraoferte, interese si scenarii care s-au suprapus de la aflarea rezultatelor alegerilor, atunci suntem obligati sa privim intr-o singura directie: spre Traian Basescu.
In declaratia sa de saptamana trecuta, presedintele a enuntat trei criterii in functie de care va decide pe cine va desemna sa conduca Guvernul. Primul priveste necesitatea ca formula guvernamentala sa respecte vointa electoratului si sa aiba o sustinere parlamentara suficient de puternica incat sa poata trece legislatia anticriza.
Ce anume inseamna ca Guvernul sa respecte vointa electoratului nu este foarte clar, dar un lucru este cert: Calin Popescu Tariceanu, ca reprezentant al unui partid de 20%, nu supravietuieste acestui criteriu pentru ca desemnarea sa ca prim-ministru ar fi orice, numai conforma cu vointa electoratului nu. Obstinatia cu care PNL insista asupra acestei conditii nu este un semn al preocuparii liberalilor pentru garantarea aplicarii programului lor anticriza, ci, mai curand, unul ca nu doresc sa faca parte din viitorul guvern. Orice altceva inseamna vorbe goale.
Nici Mircea Geoana sau alt reprezentant al PSD nu trece acest test pentru ca Traian Basescu nu a neglijat sa aminteasca faptul ca ceea ce conteaza din punct de vedere constitutional este numarul de mandate si ca, sub acest aspect, PD-L a castigat alegerile. Presedintele a amintit, de asemenea, precedentul din 2004, cand a desemnat premierul din randurile Aliantei D.A. pentru ca avea un mandat mai mult decat PSD. Premierul desemnat va fi asadar un reprezentant al PD-L.
Al doilea criteriu enuntat de presedinte a fost competenta persoanelor propuse de partide pentru ocuparea functiilor guvernamentale. Al treilea a fost acela al modului in care se raporteaza partidele fata de prioritatile nationale in conditiile in care Traian Basescu a afirmat ca prioritatea absoluta este refacerea bugetului pe 2009 cu respectarea imperativului de mentinere a deficitului bugetar la un nivel cat mai scazut. Cu alte cuvinte, cel care va fi suficient de competent incat sa gestioneze un buget de austeritate si sa nu creasca deficitul acela va fi prim-ministru. Or, singurul candidat la functia de premier care se califica la toate criteriile este Theodor Stolojan. PSD si PNL ar putea obiecta, desigur, ca cele trei criterii ale lui Basescu seamana foarte mult cu cerintele "cu dedicatie" din caietul de sarcini al licitatiilor trucate. Ar avea dreptate, dar asta nu ar schimba cu nimic lucrurile.
Ce le ramane, prin urmare, de facut celorlalte trei partide este sa secondeze PD-L la guvernare. UDMR a facut deja acest lucru. Singura intrebare care ramane fara raspuns este daca PNL sau PSD s-ar putea alatura unui guvern condus de PD-L. Aici intervine ultimul imperativ enuntat de presedinte: responsabilitatea. Sugestia lui Traian Basescu a fost una destul de ambigua, dar, in esenta, sustine ca masurile anticriza ce vor urma si, in special, austeritatea bugetara transcend ideologiile si, prin urmare, pot face obiectul unui pact politic asumat de toate partidele. Acest lucru ar putea sa insemne fie o mare coalitie PD-L–PSD, fie un guvern minoritar sau cu o majoritate minima. O coalitie PD-L–PSD ar trebui insa sa fie imposibila sub cerinta responsabilitatii. Pe de o parte, Partidul Social Democrat este exact acelasi conglomerat obscur de grupuri de interese si vasalitati corupte care era si in urma cu patru sau opt ani.
PSD nu si-a asumat niciodata nimic din trecutul sau intunecat si a ramas nereformat. De partea cealalta, orice combinatie cu PSD ar fi letala pentru PD-L, partid care abia a inceput sa isi construiasca o identitate de dreapta. Ar fi asadar complet iresponsabil pentru partidul presedintelui sa isi compromita viitorul de dragul unei coabitari, fie ea si pe termen scurt. Paradoxal, cea mai responsabila solutie este un guvern minoritar PD-L–UDMR, care sa primeasca sustinerea parlamentara a opozitiei PSD-PNL pentru masurile anticriza.
De cand s-au incheiat alegerile, nu exista om politic care sa nu atraga atentia ca tara are nevoie de un guvern puternic care sa gestioneze criza. Asemenea afirmatii fara continut nu sunt insa si expresia responsabilitatii politice. Proba ultima a responsabilitatii se poate face foarte simplu: atitudinea fata de Justitie. O clasa politica responsabila ar conveni asupra reformei Justitiei, ar sprijini o Agentie Nationala de Integritate puternica si ar sustine combaterea coruptiei la nivel inalt indiferent de partidul din care fac parte cei anchetati, chiar daca asta inseamna, de exemplu, prelungirea mandatului lui Daniel Morar in fruntea DNA. Un partid care nu trece aceasta proba nu merita sa faca parte din Guvern.
